Contra focului de armă

Capitolul XIII

25 Iunie 1940

Plăcerea atingerii de piele sacră mă împinsese să-i ofer celui din fața mea un act demn de repetat, de aceea, după ce am adormit, știam că dimineața va fi la fel: dinamică și plină de pasiunea trupurilor unite. – Viktor

Îi privea pleaopele între-deschise, luminate de razele soarelui de vară care împungeau perdeaua fluturândă în adierile vântului. Îi sărută umerii ușor rozalii, lăsându-i loc să rostească un geamăt adormit. Alexei deschise ochii, încântându-și privirea cu trupul lui Viktor în dreapta lui. Se sărutară pătimaș, se atinseră sub așternuturile cusute dintr-un material fîn, tocmai bun să îți atingă trupul cu o așa grație.

Roșcatul se urcă peste el, privindu-l atât de adânc în ochi, încât celălalt capătă o nuanță cu câteva tonuri mai roz în obraji. Îi transmise că îl vrea, iarăși, la fel de viril și îndrăzneț, iar Viktor se conformă. Îl făcu al său și în dimineața asta și ar fi mințit dacă ar fi spus că nu îl mai vrea nici în următoare.

Reuși să se îmbrace, împins de un instinct masculin, apoi coborî scările clădirii, simțind privirea lui Alexei de la balcon. Se intaorse și îl salută militărește cu o mână la frunte, apoi se făcu nevăzut printre ruine. Înaintă cu păși hotărâți, apoi dădu colțul spre locul în care știa că există un magazin. Nu se înșelase, doar că era atât de schimbat față de ultima dată când cumpărase alcool și țigări de acolo.

Când intră, nu se aștepta să dea de acel chip ușor zâmbăreț, dar reținut.

-Da, vreau două cartușe.

Întinse banii, iar vânzătorul marfa. Luă cartușele cu pachetele de țigări la braț și când se întoarse, înțepeni. Chipul atât de familiar al lui Viktor, împreună cu părul său roșu îi dădură câțiva fiori, căci primul impuls din fața ochilor săi fusese altcineva. Îi zâmbi aspru, apoi își reglă grimasa fără a încerca să-și explice acțiunea anterioară.

-Bună alegere, rosti Viktor după ce analiză numele țigărilor pe care Jaan le cumpărase. După ce își luă și el un pachet și o sticlă de whiskey de data asta, ieșiră afară și se așezară pe una din băncile unde într-un timp, înaintea morbidității războiului, ar fi fost un loc de joacă pentru copii.

-Îmi poți explica și mie un lucru? întrebă, trăgând cu putere din țigara plină de nicotină pe care o ținea atât de masculin între degete. De ce ai plecat? L-ai transformat pe Jasha într-un monstru rece, din nou. Urăsc să-l văd așa.

Nu se priviră deloc în ochi, dar neliniștea apăsa atmosfera. Roșcatul ridică sticla și bău din alcoolul înțepător, apoi i-o întinse celuilalt, care dădu din cap că nu-și dorește să bea.

Răsuflă înainte să-și înceapă crezul:

-Ultimele momente petrecute împreună m-au făcut să îmi dau seama că nu sunt la fel de dorit în viața lui așa cum e... Kirill... Așa că am plecat, m-aș fi rănit prea mult. Și deja lupta asta dată pe front îmi gustă prea mult din viață, nu aș fi avut nevoie de o altă luptă sentimentală.

-Kirill? Da, scumpete, ai dreptate, Kirill chiar a însemnat pentru el întreaga existentă. N-ai idee cât de mult s-au iubit.

Jaan se întoarse spre Viktor cu o curiozitate aparte, apoi roșcatul continuă:

-Dar Jasha trebuie să învețe că băiatul acela nu va mai fi niciodată în viața lui și că nu poate lua forma altcuiva doar ca să-i satisfacă lui iubirea. Asta trebuie să învețe el, iar tu ai fi fost arma perfectă pentru a-i penetra sufletul atât de rece.

Jaan chicoti amar.

-Voi toți rușii sunteți așa poetici?

Viktor întoarse capul spre el, răspunzându-i cu un zâmbet. Tăcură iarăși preț de câteva secunde în care satenul procesă informațiile auzite. Înțelese că acel tabloul era singura poartă dintre lumea în care trăiau oamenii acum și lumea în care îngerii păzeau de sus. Kirill nu mai era printre ei. El nu putea fi Kirill, dar putea fi ceva pentru Jasha. Se ridică, știind că datoria îl cheamă, la fel și Viktor.

De data asta, Jaan decisese să pregătească cina pentru coechipierii lui. Împarți farfuriile și pachetele de țigări pe care le luase înainte să se apuce de gătit. La masă nu scoase nici un sunet și mânca robotic, hipnotizat, dus departe cu gândul și absent. În font, nu trebuia să scoată prea multe cuvinte.

Termină de mâncat mai repede ca de obicei și se adăposti sub ramurile despicate ale unui copac bătrân, privind soarele cum fuge încet, încet spre orizont. Atunci reuși să îl vadă în totalitate. Era puternic, impunător, cu o privire îndrăzneață și totuși iubitoare. Îl privea pe Jaan tandrul, afectuos. Îi contura cu imaginația fiecare umbrire a corpului, trăsăturile feței și expresia.

În același timp, Jasha își găsise liniștea la unul din etajele clădirii. Se simțea încolțit de cei patru pereți, așa că se cățără până pe acoperiș. Vântul îi trecu prin șuvițele de păr, mutându-le în toate direcțiile. Roșcatul se așeză pe bordura clădirii, lăsându-și picioarele în aer, pe partea opusă podelei. Soarele se ascunsese de tot, însă luna nu se vedea. Cerul destul de înnorat îl făcu să fugă departe cu gândul, într-o lume numai a lui, în care Jaan îi era bărbat. Norii se conturara straniu în chipul neamțului, iar Jasha suflă pasiv. Îl simțea aproape și totuși știa că îi desparte un sfert de oraș. Nu avea certitudinea că se va întoarce vreodată la el, de aceea nu-și putea impune să-l mai caute. Luase decizia de a-l păstra în inimă până la ultimul strop, apoi, când era gata să dispară de tot din viața și gândul său, să-l alunge pur și simplu.

Jaan își simțea pielea atinsă de brațele lui Jasha, tremurând de dorință. Era atât de aproape de el și totuși stătea ascuns ca o fantomă. În negură reuși să vadă o sclipire la orizont. Rămase absurd de mut când își dădu seama că era deja dimineață. Stătuse acolo îngândurat patru ore, avându-l pe Jasha în completarea lui.

Când roșcatul văzu la orizont lumina dimineții, zâmbi slab și totuși plin de speranță.

-Moi rassviet*... Te aștept, știu ca vei veni... Până atunci, te voi purta în gând.

În acea noapte l-am văzut atât de aproape de mine încât am știut că un om nu poate sta în gândul meu atât de mult timp fără să însemne ceva. Știam ce înseamnă, nu puteam nega, iar ziua următoare avea să-mi confirme asta. Cel puțin așa îmi doream.

*rassviet=rasarit