Contra focului de armă

Capitolul VI

14 Aprilie 1940

Părea o zi liniștită dar, odată cu apariția acestui necunoscut, am simțit cum totul va avea să devină altfel...

Orlando nu era unul dintre cei mai bine făcuți din armată, însă nici un slăbănog fără pic de mușchi nu era. Părul lui nu se prea vedea așa bine în lumina difuză ce provenea de la două lumânări, cu toate astea, puteai ghici că e de un blond deschis. Nici ochii nu îi puteai vedea de la depărtare, dar odată ce te apropiai, aceștia erau de un albastru miraculos de blând.

Își trase sufletul, apoi vorbi:

-Au plecat după muniție, nu mai e nimeni în tabără. Acum ar fi momentul să-i atacăm.

Viktor îl bătu încet pe umăr, apoi se întoarse spre cei prezenți din cameră.

-Ați auzit? Acum e momentul să-i atacăm pe nemți. Haide, ce mai așteptăm? Echiparea!

Însă nimeni nu făcu nimic, ci îl priveau cu neîncredere. Viktor strânse din pumn fiindcă nu era ascultat, apoi urlă iarăși:

-Echiparea am zis!

Vocea lui groasă băgă frica în ei, așa că începură fiecare să se îmbrace și să-și pregătească armele.

-Cât timp avem, Orlando?

-Cam cinci ore, maxim șase. Dar până ajungem acolo, va dura ceva, mai ales pe vremea asta.

-Nu contează, vom lua tancuri.

În timp ce se consultau, Jasha apăru în spatele lor.

-Viktor, ce mama dracu se întâmplă aici?

Privirea brunetului se schimbă brusc și, din una ucigătoare, se transformă în una caldă.

-Orlando este prietenul nostru din tabăra nemților. Este sub acoperire și am așteptat momentul ăsta o grămadă de timp. Nemții tocmai au plecat după muniție, ceea ce înseamnă că trebuie să atacăm acum.

-Pe vremea asta?

-Da, o mișcare bine gândită. Știau că nu avem cum să atacăm acum, deci au fugit unul câte unul în oraș pentru provizii.

-Nu pot să cred... șopti roșcatul, având o expresie serioasă.

-Nu mai contează asta acum, tot ce trebuie să facem e să ajungem cât mai repede acolo, apoi să ne ocupăm pozițiile, iar când vor veni, să atacăm nemilos, răspunse Viktor încrezător.

Timp în care aceștia doi se consultară, restul echipei deja se pregătise, iar unul din ei plecă să anunțe și celelalte fortărețe. Trebuiau să fie în număr cât mai mare, însă nu toți, fiindcă ar fi putut fi o blufare din partea nemților.

Cam jumătate plecaseră cu tancurile, iar cealaltă jumătate rămăsese în fortăreață.

Pe parcursul drumului, vocile tunetelor îi urmăreau pe ruși la fiecare pas. Acesta nu dură mult și nici nu fu prea greu, căci tancurile înaintau în forță, pregătite să câștige.

Când ajunseră aproape de tabăra nemților, rușii se dădură jos din tancuri și își pregătiră muniția, apoi se strecurară în fortărețele adversarilor. Din fericire, după mai puțin de o oră de căutare, nimeni nu era prezent în tabăra lor, plecaseră toți în oraș după hrană. Singurii soldați ori erau căzuți la pământ și morți, ori dormeau într-un somn foarte adânc.