Contra focului de armă

Capitolul XXVI

12 Aprilie 1942

Te-am ținut strâns cât ai avut nevoie, cât am avut nevoie. Acum tu ești cel care a decis să plece. Dacă te întâlnești cu Kirill, spune-i să nu fie gelos, l-am iubit prin tine, scumpul meu prieten Jaan.\

În acele zile, Jasha nu prea mâncase. Nu-și putea explica lipsa poftei de mâncare, dar își putea explica dorința de a face un drum până la Moscova pentru Jaan. Cu toate că trupul lui fusese transportat la Berlin, acolo unde era prea riscant să se ducă în această perioadă, decise că în Rusia, la locul special pentru aducerea florilor și regretelor, era locul potrivit să își elibereze sufletul.

Viktor îl însoți în acea dimineață. În jurul orei prânzului, brunetul îl rugă să mănânce ceva, dar Jasha refuză și îi spuse că imediat ce se termină totul, avea să ia o masă bună. Asta îl liniști pe camaradul său.

Drumul dură câteva ore, mașina parcată era acum prăfuită de pe asfaltul murdar și presărat cu nisip. Mașina de război cu care parcurseră tot drumul era destul de modernă și, odată ajunsă în oraș, civilii și soldații o priveau ca pe un tanc poleit cu aur. Viktor se amuză pe acest fapt, dar pentru Jasha, se pare, nu avea același efect.

Nu dorea să îl mai vadă atât de afectat. Îl durea să îl știe cu sufletul rănit, de aceea, de fiecare data când avea ocazia să îl atingă, o făcea gentil. O data, în mașină, în timp ce vira cu o singură mână, cealaltă și-o așezase pe piciorul roșcatului, care nu schițase nimic. Drumul fusese mai tăcut ca niciodată, iar uneori, mirosul florilor de pe scaunul din spate le gâdila nările într-un mod aspru și derutant.

-O să ajungem imediat, rostise Viktor, care încerca să îl facă cumva pe Jasha să vorbească.

Roșcatul dădu din cap și continua să privească în oglinda retrovizoare dârele de praf lăsate în urmă. Amândoi luară decizia că ar fi bine să închidă geamul, altfel, s-ar fi asfixiat de la atâta nisip plutitor. Dorința de a-i așeza un buchet mare de flori pe mormântul lui Jaan fusese luată într-o ultimă instanță. Chiar dacă trupul lui, cel mai probabil ajunsese ieri dimineață la Berlin, mintea lui Jasha ar fi fost liberă acum că știa că a fost pentru ultima data acolo pentru el.

Moscova era mai curată decât atunci când plecaseră spre casa lui Viktor, dar se simțea o răceală în aer și în jur, mai ales când ajunseră la locul în care fiecare familie își plângea pierduții.

Jasha așeză unul din buchete pe o masă plină și rămase câteva secunde acolo, privind în gol. Viktor apăru din spatele lui și așeză, la rândul său, celălalt buchet. Masa era plină de tot felul de culori ale florilor, iar mirosul din aer era plăcut și dulceag, atmosfera însă era amară.

-Putem merge, rosti roșcatul pe un ton slab.

-Putem să mai rămânem puțin dacă îți dorești.

-Nu, Viktor, am făcut tot ce era de făcut.

Brunetul îl aprobă și se îndreptă spre mașină. Pașii până la ea păreau interminabili. Să îl știe din nou cu suferință în suflet, îl termina psihic. Dorea să gestioneze situația mai bine, dar singurul lucru pe care îl putea face era să îi rămână aproape, atât sufletește, cât și fizic. Îi deschise portiera, îi atense brațul de fiecare dată când avea ocazia. Îi mângăia umerii și îi cuprindea talia într-o strânsoare moale. Jasha, însă, ori refuza să îi răspundă, ori era cuprins de alte gânduri pe care brunetul încerca să le înțeleagă, dar dădea greș.

Stătură câteva minute în mașină, cu motorul pornit, privindu-se reciproc.

-Ce te îngrijorează acum?