- 9 -

12.6K 533 14
                                    


    „Îl aud cum respiră greu la urechea mea, abia pot să respir, este foarte greu. Vreau să scap , să fug, nu pot, nu pot să îmi mișc corpul. Privesc spre ușă, sper să ajungă mama, ea trebuia să fie aici. Simt cum îmi pune mâna sub  bărbie, degetele îmi înfășoară gâtul, mi se accentuează senzația de vomă. Îmi simt obrajii uzi, senzația limbii lui îmi dă greață,încerc să mișc capul pentru a scăpa, dar nu am suficientă putere, iar el își intensifică strâmtoarea mâinii."

Mă trezesc speriată, sunt transpirată, pulsul îmi este accelerat, senzația de liniște îmi cuprinde trupul. A fost doar coșmarul ... eternul coșmar. Simt o relaxare care mă invadează treptat, respir ușurată la conștientizarea faptului că sunt în siguranță, îmi este din ce în ce mai greu să fac față acestor coșmaruri. Cred că ar fi timpul să îmi caut un nou psiholog, cineva cu care să pot vorbi despre tot ce mi se întâmplă, Ely mă sprijină, dar ea are viața ei. Nu vreau să o împovărez cu toate problemele mele. 

Mă ridic în fund în  pat și caut cu privirea ceasul, pentru a vedea cât este ora, sigur este devreme, afară abia dacă se vede de ziuă. Cinci și jumătate. Perfect... Mai puteam dormi liniștită până la șapte. Nu o să mai reușesc să adorm acum, nici nu are rost să mai încerc. Abia acum simt o durere ascuțită de cap, cred că nu ar fi trebuit să încerc șampania aseară, cu atât mai puțin să exagerez cum am făcut-o. Hotărăsc să fac un pic de ordine, așa că încep prin a schimba lenjeria de pat care este udă, coșmarurile mele mă storc de puteri la propriu. 

După ce pornesc mașina de spălat, mă îndrept spre bucătărie, îmi voi face o cafea abia apo voi face un duș. Durerea de cap nu slăbește, cafeaua și dușul ar trebui să mă pună pe picioare. În timp ce aștept ca aparatul să îmi dea licoarea neagră mult dorită, îmi duc degetele impulsiv la buze. Îmi vine în minte săruturile pe care David mi le-a dat aseară. O sumedenii de senzații mă străbat, fiorul care s-a instalat în trupul meu mă face să suspin. Îmi mușc ușor buza, cum voi reuși să lucrez în aceste condiții, mereu cu nervii întinși la maxim???

Este încă devreme, sunt sigură că Ely mai are în program câteva ore bune de somn... Abia aștept să vorbesc cu ea, să îmi dea detaliile despre întâlnirile ei cu Marcelo. Sunt încă mirată cum de cei doi încearcă să formeze un cuplu, îi cunosc bine pe amândoi, știu cât de mult au evitat să intre în relații, amândoi consideră o relație ca fiind o pierdere de vreme, și nici unul nu a avut pe cineva mai mult de două seri. Logic, este să fiu surprinsă de mișcarea lor.

Aștept să iasă cafeaua, încă am mai bine de o oră până ar trebui să mă trezesc, mă hotărăsc să îmi pun în ordine raportul pe primul trimestru al acestui an, am nevoie de el la ședința pe care Patrick a programat-o azi la unsprezece. Știu că încă se acomodează cu postul, în plus trebuie să găsească toate neregulile care au fost făcute în timpul în care Alvin a fost la conducerea Agenției. Cu cafeaua alături mă cufund în lucru, după o oră de stat în fața laptop-ului mă declar mulțumită de mine. Am reușit să pun toate fișierele în ordine, îmi închid laptop-ul și îl pun în camera mea. Trec tiptil pe lângă camera prietenei mele, nu aș vrea să o trezesc. Nu am auzit  când a venit, probabil că a fost după ce am adormit eu.

Mă opresc în fața dulapului, nu știu ce să îmbrac azi, normal aș lua o rochiei, este deja cald, pe fereastră se vede soarele dimineții, va fi o zi superbă azi ... nu pot să nu mă gândesc că poate o să-l văd pe David azi. Deși posibilitatea este mică, nu cred că are timp pentru a acorda prea multă atenție Agenției noastre, fiind la conducerea unei asemenea corporații  ca D.O.B. Company, sigur nu îi rămâne prea mult timp liber. Nu pot să mă gândesc la el, scutur din cap și întind mâna pentru a lua o fustă neagră pe care o voi asorta cu o cămașă ... verde. 

SEDUCȚIE   I (FINALIZAT)Where stories live. Discover now