SEDUCȚIE I (FINALIZAT)

- 26 -

       Tot ce am aflat despre trecutul lui David m-a bulversat....mult. Nu pot să cred încă că a trecut prin atâtea... să vadă ce a văzut el, să simtă așa o pierdere. Mereu am  crezut că eu simt cea mai mare durere, că doar eu contez, dar acum parcă mă simt egoistă. Acel nemernic m-a distrus pe mine, dar are  o parte de vină și pentru durerea lui David.

       Week-end-ul a trecut repede, și azi încă nu am vorbit cu el, nu m-a sunat și cu siguranță nu am să fiu eu cea care face primul pas. Mă mai uit o dată în geantă și mă asigur că am luat tot pentru turul pe care urmează să îl fac unui texan care dorește să cumpere o casă aici în New York. Nu am văzut pe nimeni când am ajuns la muncă, poate pentru ca am venit cu o jumătate de oră mai devreme, nu prea am putut dormi și m-am trezit devreme...fără să îmi dau seama am ajuns în fața agenției. Mă mai uit o dată în oglinda din spatele meu și mă asigur că părul stă la locul lui, azi nu am avut nici un chef zăbovesc în fața oglinzii așa că l-am prins într-un coc lejer la baza gâtului și am ales o pereche de pantaloni scurți cu o cămașă lejeră de in. 

- Ava...

Mă întorc și văd începutul de chelie a lui Patrick care își bagă încet capul pe ușă.

- Tocmai plecam, adaug eu repede în timp ce iau de pe birou poșeta și mapa cu documente, mă întâlnesc cu clientul jos în zece minute.

- Nu, nu pleci, deja am rugat-o pe Olivia să preia agenda ta, așa că te rog să io pui la dispoziție.

Tonul cu care mi se adresează șeful este unul serios, dar tot mă face să mă enervez la maxim. Ce îi vei acum? De ce să nu mă lase să mă duc la întâlnirile cu clienții? Știu că sunt cea mai bună, știu asta, și sunt convinsă că și el știe. 

- Patrick, spun eu zâmbind, încercând să fiu diplomată pentru a afla care este problema, și pentru a încerca să maschez tot stresul care se acumulează treptat în mine.

- Nimic. Vino la mine în birou, spune în timp ce se întoarce să iasă pe ușă fără a da mai multe detalii, înainte să închidă ușa adaugă... Nu uita să lași agenda Oliviei în drum spre biroul meu.

Ușa se închide în spatele lui și eu rămân lipită de marginea biroului pe care nu îmi amintesc când m-am așezat în încercarea de a înțelege ceva. Încerc să rememorez săptămâna trecută, da am fost puțin distrasă din cauza lui David, mai bine spus din cauza absenței lui, dar știu că mi-am făcut cu brio treaba, nu am avut clienți nemulțumiți și am reușit să vând două case și un apartament. Nu înțeleg din ce cauză este așa nervos Patrick... Totuși nu aș vrea să îi provoc un infarct acum, așa că iau agenda cu dosarul și mă îndrept spre biroul Oliviei care mă așteaptă cu o expresie intrigată. Observ că nu are nici o idee din cauza căreia tocmai preia clienții mei, iar eu nu sunt în măsură să îi dau nici o explicație.

- Totul ok? Mă întreabă totuși în timp ce îi înmânez dosarul, ochii mari  mă analizează atent.

- Da... așa cred. Mersi pentru că o să îi preiei tu.

- Pentru nimic. Mă bucur că pot fi de folos. Afișează un zâmbet larg care dezvelește dinții de un alb care mi se pare exagerat. 

           Îi întorc stângace zâmbetul și mă întorc spre biroul lui Patrick, nu mai am răbdare, vreau să știu care este problema, mă bucur că majoritatea colegilor sunt deja plecați pe teren, un am dispoziția necesară pentru a le răspunde întrebărilor... Și ce aș putea să spun. Când mă aflu în fața ușii biroului lui Patrik încerc să să trag puternic aer în piept...pentru a fi tare, și pentru a putea să îmi susțin punctul de vedere,...dacă va fi cazul...