Oglinda ar putea arăta reflexia unei femei puternice, o femeie de succes, asta vede orice persoană mă privește... dar nu și eu...Nu sunt așa...Nu sunt puternică, trăiesc permanent în trecut, nu mă pot bucura de prezent, în nici un caz nu pot visa la...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Abia mai pot să respir, plec capul în pământ și merg repede în micul meu birou. Vreau să evit privirile colegilor, deși îmi este imposibil, toți sunt curioși să știe ce a vrut cu mine noul patron. Intru în birou, și închid repede ușa, rămân cu spatele lipit de ușă. Ochii mi se umplu de lacrimi, îmi mușc buza pentru a împiedica lacrimile să curgă, dar îmi este imposibil. Îmi las geanta jos și îmi duc mâinile la ochi, lacrimile mi se rostogolesc pe obraz, nu mai pot să mă abțin. Inima îmi bate cu putere, strâng ochii, cu dosul mâinii îmi șterg lacrimile de pe obraz, încă îi simt buzele... limba caldă gustându-mi pielea. Simpla amintire a atingerii lui îmi transmite fiori prin tot corpul.
Privesc în gol spre biroul meu, sunt furioasă pe el, pentru că are asemenea putere asuprea mea, pentru că poate să mă sărute cum o face... Sunt furioasă deoarece sunt așa slabă în fața lui. Stau un moment cu ochii închiși, mă aplec să-mi iau geanta de pe jos, o așez pe birou, abia atunci îmi atrage atenția calculatorul... Este pornit, din minte îmi fuge deocamdată toate gândurile despre David. Știu sigur că îl opresc mereu înainte să plec acasă, și ieri l-am oprit, numai eu îmi știu parola. Nu am nici o idee cine ar putea să îl deschidă și de ce, mă așez pe scaunul meu, și deschid fereastra de navigare pe internet, caut la istoricul de navigare ... ultima fereastră deschisă, email-ul ... Gândurile îmi fug dintr-o parte în alta, știu că azi mi-am verificat email-ul acasă, îmi încrunt sprâncenele, ceva nu este în ordine. Caut mai departe, abia atunci văd o poză care este afișată pe desktop, când o deschid rămân fără replică. Sunt eu, la petrecerea de aseară, poza a surprins momentul în care mi-am luat primul pahar de șampanie, după ce am ieșit din baie. Îmi amintesc perfect momentul, dar în sală era multă lume, nu îmi amintesc cine ar fi putut să mă fotografieze. O senzație de neliniște mi se instalează în stomac. Cine ar fi putut să intre până la mine în birou, și să îmi pună această poză în calculator, iar întrebarea este de ce?
O să discut cu Patrick despre asta, nu cred că este în regulă ceea ce se întâmplă, dar deocamdată prefer să nu ies din biroul meu, nu vreau să văd anumite persoane. Mă așez comod, primul lucru care îl fac este să îmi schimb parola calculatorului, am aici date personale ale clienților, conturi bancare, extrase de cont, date care ar fi trebuit să fie în siguranță. Neliniștea îmi cuprinde întreg corpul. Ziua nu putea să înceapă mai prost.
Mă afund în muncă, vreau să fiu pregătită pentru ședința de la unsprezece.
După ce mai beau o cafea, mă ridic și mă îndrept spre sala de conferințe, unde ceilalți colegi deja și-au ocupat posturile, am evitat să vin mai devreme, nu vroiam să fiu asediată cu întrebări. Găsesc repede locul meu, Tomas ridică mâna și mă cheamă spre el, unde el și Marcelo mi-au păstrat un loc, ca de obicei. Las mâinile pe lângă corp, îmi așez fusta și cămașa, apoi mă îndrept spre ei.
- Merci, le spun celor doi care practic se rânjesc la mine, știu că așteaptă detalii. Ei...pot să aștepte în continuare.
- Deci? mă întreabă Marcelo, cu privirea ațintită asuprea mea. De ce te-a chemat la el în birou?
