SEDUCȚIE I (FINALIZAT)

-32-

-Te rog să nu mai glumești  cu asta. .. îl privesc stupefiată și nu pot să cred ce mi-a cerut.  Nu cred că voi putea să mă căsătoresc vreodată ... Nu voi putea să mai îmbrac rochia de mireasă. ..După ce Eliajh m-a părăsit în ziua nunții, rușinea și dezamăgirea pe care le-am simțit. ..durerea provocată de fapta sa.

- Ei... David mă sărută scurt pe buze apoi mă strânge mai tare în brațe.  Nu mă așteptam să spui da... Nu încă.
- Nu cred ca vreau sa mă mai căsătoresc ... Nu mai vreau.
Ochii mi se umplu de lacrimi ... Nu mai spun nimic, aş vrea să plec...Vreau acasă. Brațele sale mă strâng mai puternic la pieptul său, acolo unde mă simt în siguranță și unde simt că nimeni nu îmi poate face rău. Îmi strâng ochii și îmi dau ușor capul la o parte pentru al putea privii. Oricât de mult mi-ar plăcea senzația de siguranță pe care mi-o oferă, nu pot să devin dependentă de el, nu pot renunța la viața mea. Sunt o luptătoare, și nu  voi lăsa un nenorocit, care mai nou are mania de a mă urmări, să distrugă ceea ce cu greu am reușit să clădesc. Nu voi mai lăsa pe nimeni să mă doboare...

- O să plec acasă.

- Nici nu se pune problema, adaugă el repede zâmbind scurt, ca și cum ar crede că glumesc.

- Vorbesc serios David. Nu vreau să îmi petrec nici o zi ascunzându-mă sau temându-mă de nimeni. Nu mai pot face asta, adaug în timp ce mă ridic din brațele sale și încep să mă îmbrac.

- Ai omis partea în care acel cineva a intrat în camera ta, te-a pozat, și ți-a trimis o cățea moartă în colet!

Bărbatul care până acum un minut era calm, relaxat, acum parcă stă să explodeze de nervi...Logic! Cum nu i se face pe plac majestății sale...

- Bossly este cu mine, iar când nu este el, atunci este Ed, mereu este cineva cu mine. Nu cred că sunt în  nici un pericol acum... Adaug în timp ce îmi prind părul la spate. Mă apropii de el până stau la un centimetru distanță, nu spun  nimic, doar îl privesc, mă afund în verdele irezistibil al ochilor săi.

- Ești viața mea, nu aș suporta dacă ai pății ceva.

Palmele sale îți cuprind ceafa și mă atrag într-un sărut atât de intens, atât de cald, buzele sale ferme le frământă pe ale mele, iar limba sa  continuă să exploreze fiecare colțișor al gurii mele.

- Nu o să pățesc nimic...adaug când în sfârșit îmi dă drumul.

Închide ochii , cred că pentru a se calma, îmi dau seama că are o problemă cu controlul, dar eu nu pot, și nu vreau să fiu controlată... doar înțeleasă și iubită.

- Noapte bună...adaug trăgându-i cu ochiul. 
Realizez cât de mult m-a schimbat. .. văd în mine ceea pasiunea, curajul de a lupta pentru ceea ce îmi place,ceea ce vreau. Mă pun în pat și privesc tavanul , fără să îmi seama zâmbesc, să mă căsătoresc cu el. Îmi duc degetele prin păr. Seara aceasta a fost perfectă, încet parcă viața mea capătă sens. Mă uitam atenta spre dulapul cu lenjerie, vreau să încerc ceva...iau cearceaful și îl așez lângă mine pe pat, în această noapte mă voi înveli cu el, îl atinge cu degetele. ..Cel puțin voi încerca să o fac.
Mă trezesc transpirata și speriată. ..De ce am crezut ca voi putea să mă învelesc?  Încă am în minte senzația de captivitate și neputință, arunc pe jos cearceaful și mă arunc din nou pe pernă.  Cat mi-aş dori sa fi rămas la el... De ce nu am rămas?  Ceasul arata doar ora şase, încă este prea devreme ca Ely să  se fi trezit...totuși simt un ușor miros de cafea. Îmi alung din minte visul care mi-a tulburat somnul și mă ridic alene din pat îndreptându-mă spre bucătărie.  Ceea ce văd mă lasă mută... stă la masă și îmi zâmbește larg,dar eu nu pot să  articuleze nici un cuvânt.
- Ava. .. Te așteptam, cred ca îți e greu să te trezești așa de dimineață. ..Cred că  ar trebui sa te culci mai devreme seara. ..Spune ridicând la gură o cană. ..cu cafea presupun.
- Ce faci aici? Întreb încet,nu vreau sa par speriată.  Dar adevărul este că sunt îngrozită, prin minte îmi trec o mie de imagini...telefoanele anonime, mesajele, pozele, coletul....poza cu mine în dormitorul meu. Nu pot sa cred ca a intrat aici,întorc capul să îmi dau seama dacă nu este și Ely aici.
- Nu ne aude...Să spunem că nu prea poate să se ridice din pat... Dar a vrut sa te sune aseară, nu a putut.
Ely...dau să mă duc spre camera ei dar atunci ceva îmi atrage atenția. ..
-Tz. ..scoate un sunet ciudat în timp ce îndreaptă spre mine un pistol.
Încremenesc și nu mai pot sa îmi coordonez picioarele.
- Unde e Ely? Întreb în timp ce privesc cum lasă ușor pistolul în jos. Abia respir. Nu aş vrea sa fac o mișcare greșită. Observ pistolul negru și lucios, mă îngrozesc, nu am mai văzut unul în realitate,  nu cred ca mi-am dorit să văd vreodată unul,  privirea îmi este atrasă de ceea ce are în vârful său. .Nu sunt expertă,dar am văzut și eu filme...Are un pistol cu amortizor.
- În viață,dacă  asta te interesează.
Îmi aduc aminte tot ce am învățat la cursurile de autoapărare.  Primul lucru care mi la spus este sa las impresia căderile controlul...Atunci când se așteaptă mai puțin va trebui să pun în aplicare ceea ce știu, și o voi face pentru mine și mai ales pentru Ely.
- De ce ești aici?
- Cred ca nu m-am explicat destul de clar prin micile atenții.
- Atenții?  Întreb ironic. De ce? De ce faci asta?
- Pentru că tu reprezinți speranța, iar eu nu vreau ca el să aibă speranță.
- El? Privesc nedumerită  și nu înțeleg la ce se referă.  Orice ar fi sunt sigura că se poate rezolva. Nu vrei sa folosești. ...privesc spre pistol și înghit în sec. Nu vrei  să  îți distrugi viața. ..adaug imediat.
- Iubito... Viața mea e distrusă demult. Vai, spune privind spre cana de cafea apoi din nou spre mine.  Te rog să mi te alături la o cafea.
- Nu doresc. Răspund făcând un pas în spate. Nu am de gând sa mă apropii de masă. ..
-Insist, spune ridicând din nou pistolul spre mine.
Inima imita în loc. Nu îmi dau seama cu ce am greșit, mereu am crezut ca în meseria mea nu voi putea avea dușmani. ..Cât de mult m-am  înșelat. Mă îndrept sper masă dar nu îndrăznesc să mă așez.
- Stai. Îmi ordonă făcând un gest cu vârful pistolului spre mine apoi spre scaunul din fata mea.
Privesc spre ochii aceia negrii...Nu pot să cred că nu am văzut, ca nu mi-am dat seama ca sunt în pericol,că nu am realizat de unde vine acest pericol...
- Cum ai intrat?
- Colega  ta mi- a dat drumul... Greu şi-a dat seama că nu intenționez să  plec,cel puțin nu până nu termin cu tine...
- Ce vrei? Bani?
Își dezvelește dantura albă afișând un zâmbet fals, ironic care îmi produce fiori de groază în tot corpul, toți mușchii îmi sunt tensionați.
- Nu. Răspunde scurt.
-Atunci de ce ești aici? Ce vrei? întreb  eu speriat.
Mă analizează atent,își trece privirea peste întreg trupul meu apoi revine și mă privește în ochi.
- Simplu. ...vreau să te omor... ridica din umeri și  se încruntă spre mine. Azi vei muri Ava.
Inima îmi bate așa de tare... Ce am putut să îi fac?privesc spre cana cu cafea,trebuie sa pot face ceva...Să reacționez.
- Dar mai întâi va trebui să sufere, nu   mai  apuc sa fac nimic,văd cum îndreaptă din nou pistolul spre mine și trage.
Mai întâi usturime. ..senzația de piele ...carne sfâșiată, apoi o durere nedescris ce se revarsă prin tot corpul meu. O privesc o clipă  apoi mă uit la vârful pistolului care este încă ațintiți spre mine , încet îmi las privirea în jos și localizeze locul unde se localizează încet acea usturime și durere de nedescris,o durere care parcă mă paralizează încet.  Îmi privesc palmele care mi se umplu cu sânge și înghit în sec,tremur toată și simt că o să mă prăbușesc.
- Trebuia să mă asculți ,spune în timp ce se ridică de la masă, o ocolește și vine lângă mine,atât de aproape ca nu mai reușesc să îi văd fața, nu îmi pot ridica capul sus,privesc doar sângele care continuă să curgă printre degetele mele. Îmi simt corpul amorțit parcă amorțit și nu mai reușesc sa mă țin în sus,mă clatin pe scaun, ochii mi se închid și atunci îi simt mâna pe capul meu. Mă prinde de păr  și mă împinge pe spate. Căzătură îmi mișcă fiecare organ din corpul meu și îmi accentuează și mai mult durerea din abdomen. Nu mai pot să îmi deschid ochii, durerea mă sfâșie,dar îi simt din nou mâna în părul meu, mă trage în sus.
- Deschide ochii... striga atunci. Am zis să  deschizi ochii! Îi simt respirația aproape de fața mea.
Fac un ultim efort și deschid ochii.
- De ce?  Întreb aproape înnecându-mă cu sângele care îmi iese pe gură.
- Să nu mori! Îmi striga în față. Vreau să suferi. ..Trebuie sa suferi.
Ăsta este tot ce mai văd și aud apoi închid ochii și în minte îmi sunt întipărită ochii ei nervoși. ..Atât de asemănători cu ai mei...Kate îmi dă drumul la păr și mă prăbușesc din nou pe podea...