SEDUCȚIE I (FINALIZAT)

-36-

                    - A fost Alison...tot timpul ăsta a ajutat-o, i-a dat informații despre mine, despre tine. 

                Își duce frustrat palmele prin păr și apoi privește spre tavanul camerei, ca și cum ar încerca să găsească acea greșeală care a dus la acest şir de consecințe. Nu îndrăznesc să spun nimic, știu că e nervos, dar eu cred că mai degrabă e trist, trist pentru că nu a putut să afle motivul care a împins-o pe Kate să acționeze în așa fel. De ce nu a luat legătura cu el dacă a reușit să scape? De ce și-a schimbat numele? Unde a fost în toți acești ani? De ce m-a rănit? Oarecum intuiesc răspunsul la această ultimă întrebare...m-a împușcat pe mine, pentru al răni pe el, dar nu cred că el vede așa lucrurile. Sunt prea multe întrebări care au nevoie de răspuns, iar acum nu cred ca David...oricât de puternic vrea să fie pentru mine,  pentru noi, nu poate să ofere răspunsuri.

               Îl privesc îngrijorată, nu știu ce să cred, acum câteva zile mă cerea de soție,  azi  este atât de îndurerat. Nu pot să nu mă gândesc că poate ar fi preferat-o pe ea...poate dacă spuneam da... dacă acceptam să mă căsătoresc cu el...

„- Vreau să fi partenerul meu...toată viața. Dar nu mă pot căsători...Nu acum."

             Refuzul meu i-a șocat pe prietenii mei, nici mie nu îmi vine să cred că am spus nu...dar el nu a fost deloc surprins, a zâmbit și a spus că merita să încerce... Însă azi când Trevor l-a chemat la morga spitalului pentru  a identifica cadavrul, totul pare că s-a schimbat. Kate a fost omorâtă într-un schimb de focuri cu agenții de poliție care au găsit locul unde se ascundea, chiar după ce mi-a făcut nu cred că îi doream moartea, nu așa...nu pentru că știu că acum el suferă. 

- Îmi pare rău, spun în timp ce mă apropii de el și îmi trec brațele în jurul gâtului său. Chiar îmi pare...

- Ava...spune zâmbind ușor și atingându-mi obrazul  cu palma sa. Ești prea bună.

- Nu, nu sunt. Sunt doar mai bună când ești tu în preajma mea.

Oarecum așa e, cu el parcă sunt alta, și tot ce e mai bun din mine iese la iveală.

- Nu am să mai las pe nimeni să te rănească, îmi șoptește în timp ce îmi sărută fruntea. Pe nimeni. Nici chiar pe mine.

- Tu nu mă rănești, tu mă vindeci, privesc în ochii aceia care au puterea hipnotizantă asuprea mea, acei ochi care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cum i-am văzut. Cred că așa, îi iau mâna și o sărut ușor, ne vindecăm amândoi.

Ne întindem în pat și stăm așa îmbrățișați, închid ochii și încerc să îmi dau seama cum s-a schimbat viața mea de când l-am cunoscut. Trecutul meu nu va putea fi șters. ..Nu uita voi uita niciodată acea noapte, dar acum pot să dorm, să  respir... Deși nu mi-a spus dacă e sau nu implicat în accidentul tatălui său, care l-a lăsat paralizat complet, prefer să nu mai deschid subiectul... prefer să cred că nu este de vină...dar sincer nu prea îmi pasă, nemernicul a primit ce merita, și mama mea la fel.

Mă ridic ușor din pat și privesc spre David, doarme atât de liniștit, atât de profund, sper ca el să poată trece peste asta... aș vrea să poată fi fericit cu mine. Ochii mei se mută spre cutia în care este inelul care mi l-a lăsat David...

„-Pentru când vei fi pregătită..." 

Mi-a pus cutia în mână și m-a sărutat. Mă ridic, iau cutia și o deschid...Când voi fi pregătită???

- Iubito...vocea lui mă face să mă întorc repede, puțin speriată, ca și cum m-ar fi prins făcând ceva greșit. Ce faci?

- Nimic...nu puteam să dorm, spun venind din  nou lângă el.