-19-

12.3K 511 6
                                    

Ies din duș mult mai relaxată, mă așez pe pat, și îmi pun telefonul pe noptiera de lângă pat. Mă uit atentă la el, parcă aș vrea să sune acum, să vină... Sunt atât de nerăbdătoare... Vreau să îl gust, să îl simt. Doar gândul la el mă excită, sper să nu mă mai gândesc la trecut, să pot disfruta timpul petrecut cu el. Îmi trec prin minte gânduri  care mă​fac să mă îndoiesc de tot, imaginea lui atunci când a aflat că am fost violată... nu o pot uita.
       Soneria telefonului mă trezește... privesc buimacă în cameră, nu realizez încă ce se întâmplă. Iau telefonul în mână și văd numele lui.
- Da... Abia pot să vorbesc.
- Sunt jos.
Atunci sar ca arsă din pat. A ajuns! Traversez în timp record camera și holul pentru a ajunge la interfon.
- Intră, spun apăsând pe buton pentru a deschide ușa. Deschid ușa de la apartament pentru a ști unde să intre.
Mă dau un pas în spate pentru a mă privi în oglindă... Am ochii umflați și părul îmi stă groaznic, încerc să mi-l aranjez repede cu mâna, atunci aud cum intră.
Arunc repede ochii spre ecranul mobilului, este trei dimineața, deschid ochii pentru a mă asigura că văd bine. Unde a fost până la ora asta?
- Te-am trezit?
- Da, dar nu-i nimic, intră, adaug în timp ce îi fac loc să intre. Unde ai fost? Îmi dau seama că nu trebuia să îl întreb și adaug repede. De fapt nu contează...Nu ești obligat să îmi dai explicații.
- Nu sunt obligat, dar pot să îți spun. Face un pas spre mine, închide ușa și mă strânge în brațele sale. Am avut o urgență în... familie. Te rog... vreau să te țin în brațe.

       Își încolăcește brațele în  jurul meu și mă lipește de pieptul lui, are pe el doar cămașa albă, și pereche de pantaloni eleganți de un gri închis, este atât de ... sexi, i se văd atât de frumos mușchii reliefați prin cămașă, nu poartă cravată, are primii doi nasturi desfăcuși și i se vede pielea de pe piept, instinctiv îmi trec limba peste buze...aș vrea să îl gust..

Îmi dau seama că minte, dar apreciez că totuși mi-a dat un răspuns, încearcă să mă distragă de la răspunsul vag pe care mi la dat, nu cred că a avut o urgență în familie, dar nu pot nici să îi cer a-mi spune tot...
- Sper că s-a rezolvat... Deși uitându-mă la el îmi dau seama că este stresat, nervos poate chiar trist. Mi se pare ciudat să îl văd așa...Vulnerabil. Îl iau în brațele mele și ne îndreptăm spre dormitorul meu.
Observ  cum analizează apartamentul, probabil că i se pare mic, în comparație cu al lui. Cum ajungem în camera mea mă ia de mână și mă trage spre pat, se așează pe marginea acestuia și mă pune pe genunchii lui.

- Acum sunt mult mai bine, îmi mângâie pe gât, degetele lui desenează pe pielea mea, coboară încet, foarte încet spre piept, apoi spre valea dintre sâni. 

Buzele lui se întredeschid ușor îi văd vârful limbii cum îi umezește buzele. Sânii mei reacționează atingerii lui,  nu face altceva decât să îmi șteargă ușor pielea, dar este de ajuns. Barba care îi este aranjată foarte frumos îi dă un aer misterios, nu cred că l-aș putea vedea fără ea, o mângâi încet, îmi place atingea ei, să simt cum îmi înțeapă ușor pielea, parcă mă excită și mai tare. Vreau să iau eu inițiativa, mă apropii cu gura de a lui, îi sărut buzele, îi simt limba cum îmi pătrunde în gură, mă lipesc mai tare de el, mă ridic ușor pentru a putea să mă așez mai bine în brațele sale, îmi trec un genunche  peste el astfel încât  acum stau călare în brațele lui.

- Îmh...Dacă știam că am parte de această primire....veneam mai repede. 

Îmi pune mâinile pe fund și mă atrage mai aproape de el în timp ce se trage ușor pe pat pentru a mă putea așeza mai bine.

- Sigur...spun printre sărutările senzuale pe care mi le oferă. 

Nu pot să cred că fac asta, că corpul meu poate  și vrea mai mult, nu credeam că o să pot face asta vreodată, să iau inițiativa, să mă simt dorită, să doresc pe cineva așa de mult.

SEDUCȚIE   I (FINALIZAT)Kde žijí příběhy. Začni objevovat