Poruncile Iubirii

Chapter 1

Primăvara,1818

-Dumneata,domnul meu,eşti un desfrânat şi un sălbatic.Un ticălos.Pandora Effington se uită direct în ochii lui Maximillian Wells,conte de Trent,cu o privire în care erau adunate cele mai crunte gânduri.Pe scurt,domnule,eşti o bestie.Trent intră în salonul retras,aflat la mică distanţă de sala de bal aglomerată a marchizului şi marchizei de Rockingham,dar suficient de departe cât să ofere un loc discret pentru o întâlnire privată.
-Chiar sunt?
-Da.Probabil ar trebui să fii împuşcat.
-Nu prea ştiu ce să spun,veni replica sa în vreme ce închise cu zgomot uşa în urma lui.Pandora simţi un junghi de nelinişte.Poate nu era o idee prea bună să rămână singură cu o bestie desfrânată,sălbatică şi ticăloasă.
-În afară,desigur,de a-ţi mulţumi,adăugă el,cu o undă de amuzament în privire.
-Îmi mulţumiţi? Vai,omul acesta era exact atât de arogant cum auzise!
Colţul buzelor îi tremura uşor,ca şi cum s-ar fi luptat să-şi suprime un zâmbet răutăcios.
-Nu se întâmplă des să ţi se facă un asemenea compliment.
-Departe de mine ideea de a-ţi face un compliment,domnul meu.
În doar câteva momente,Trent reuşise să întoarcă discuţia în favoarea sa.De ce se mira? Ar fi trebuit să se aştepte ca el să nu-i ia în serios critica.Conform reputaţiei sale.Trent se rezemă de marginea şemineului sculptat,neglijent şi totodată provocator.
-Poate nu ai avut intenţia să-mi faci un compliment,dar eu îl consider ca atare.
Cu toate că,mărturisesc,nu mă aşteptam la măgulire când m-ai ademenit aici.
-Oh?
Pandora nu era,de felul ei,prea precaută,dar acelaşi instinct care o împiedica să se depărteze prea mult de limitele bunei-cuviinţe o avertiza acum să fie atentă.
Totuşi,curiozitatea făcea parte din fiinţa sa,la fel cum făceau şi bătăile inimii.
-Dar la ce te-ai aşteptat dumneata?
Trent ridică din sprânceană.Pandora râse,în ciuda iritării pe care o simţea.Trent avea,într-adevăr,o părere exagerată despre propria lui persoană.
-Cu siguranţă,n-ai crezut că...Trent încuviinţă din cap,cu un zâmbet tot mai larg pe faţă.
-Ce-ar fi trebuit să cred? Sunt ademenit la o întâlnire privată...
-Nu te-am ademenit.
-...Din motive ce-mi sunt complet necunoscute...
-Intenţionez să ţi le aduc la cunoştinţă.
-...de o femeie care nu mai e o fetiţă inocentă şi care s-ar cuveni să-şi ştie
locul.Am impresia că eşti la al optulea sezon monden,nu-i aşa?
Ar fi trebuit să nu se simtă deranjată de felul în care el îi amintea că,dincolo de încântarea pe care i-o oferea faptul că îşi urma propriile reguli,inabilitatea sau lipsa dorinţei de a se căsători era un eşec în ochii multora.Cu toate acestea,o deranja.De fiecare dată.Buna dispoziţie îi dispăru,şi strânse din dinţi.
-Al şaptelea.
-Scuză-mă.Ai tendinţa să pierzi şirul sezoanelor când o tânără domni oară trece de o anumită vârstă.Pentru că totuşi,termenul „tânăr”e relativ ,nu e ti de aceeaşi părere?
-Am doar patru ani peste douăzeci.Nu sunt chiar decrepită.
-Atât de în vârstă...Multe femei la anii ăştia au trecut de mult de prima tinereţe şi,şi-au găsit locul,departe de distracţiile mondene.
-Dacă aş renunţa la viaţa socială ar fi pentru că aş vrea eu asta.Pandora se aşeză pe un taburet în salonul elegant şi adoptă o mină calmă ce îi ascundea iritarea provocată de condescendenţa lui.Îmi preţuiesc independenţa.
-Da? în tonul lui se citea scepticismul.Am crezut că dorinţa oricărei tinere de familie bună e să se căsătorească,de preferinţă cu cineva cu titlu nobil şi cu o avere şi mai nobilă.Ea îşi ridică bărbia.
-Nu mi-am dorit niciodată în mod deosebit să mă mărit.
-Nu mai spune,draga mea.Mai că i se citea mila pe chip,şi Pandora simţea că o ardea palma să-i şteargă expresia aceea de pe faţă.
-Ar fi trebuit să fii surd şi orb ca să nu-ţi dai seama cu cât entuziasm te-ai aruncat în festivităţile pieţei matrimoniale în ultimele opt sezoane mondene.
-Şase.O aţâţa intenţionat sau era,într-adevăr,atât de ipocrit precum părea?
-Numărul contează prea puţin.E de ajuns să spunem că e un număr considerabil.
-Dacă nu vă interesează căsătoria,precum susţineţi,ce vă interesează? Făcu o pauză,ca şi cum i-ar fi venit dintr-odată în minte răspunsul la propria lui întrebare:
-Scuză-mă,ar fi trebuit să-mi dau seama.
Să îţi dai seama de ce anume,domnul meu? Nu-i plăcea privirea lui
atotştiutoare.
Din două mişcări,se apropie de ea,dominând-o cu înălţimea lui şi tulburând-o.Ea
se ridică repede.Era aproape cu un cap mai înalt decât ea,iar ochii lui,cenuşii şi
adânci,o evaluau de sus cu impertinenţă.Nu,nu-i plăcea deloc privirea din ochii
aceia.Neliniştea începu să-i răscolească stomacul.Era mult mai aproape de el decât dictau regulile de conduită,şi,cu toate că nu dăduse niciodată atenţie unor asemenea edicte prosteşti,acum înţelegea cât de importante erau.
-Mă mândresc că sunt un om inteligent,dar în seara asta parcă nu sunt eu însumi.
Îi luă mâna,întoarse uşor palma în sus şi atinse cu buzele pielea delicată de la încheietura mâinii lăsată la vedere de un buton al mănuşii rămas descheiat, făcând ca ei să i se taie răsuflarea.Acum înţeleg perfect.
-Da?
Dar ea de ce nu înţelegea? Doar era,la rândul ei,mândră de propria inteligenţă.Şi totuşi,în acel moment,nu putea decât să se întrebe cum de nu-şi dăduse până
atunci seama că griul e o nuanţă uimitoare pentru ochii unui bărbat.
-Chiar da! Trent încuviinţă din cap cu seriozitate.Deşi în mod normal fiica unui viconte are nevoie de o căsătorie care să îi asigure viitorul,toată Londra ştie că tatălui dumitale i s-a părut potrivit să îţi asigure nu numai o moştenire substanţială,ci şi fonduri suficiente pentru a-ţi permite independenţa chiar şi
acum.Îi ţinea încă mâna în palmele lui,numai că acum degetul lui mare trasa cercuri line în palma ei.Ea simţi cum îi treceau frisoane pe şira spinării.
-Se zvoneşte de mult că acesta ar fi motivul pentru care nu ai simţit necesar să te căsătoreşti.Şi,în momentul de faţă,cum posibilitatea unei căsătorii favorabile se
reduce odată cu trecerea anilor,ţi-ai făcut un alt plan de viaţă.
-Un alt plan?
De ce se juca aşa cu mâna ei? Trent îi studie faţa ca şi când ar fi fost o mâncare aleasă,iar el un cunoscător experimentat.Şi alţi bărba i o priviseră la fel,bineînţeles,dar niciodată o asemenea privire atentă un păruse atât de personală,atât de intimă. .Tulburătoare,hiptnotică.Şi profund neliniştitoare.
-Draga mea,este evident.Se aplecă mai aproape de ea.Ochii adânci,ca de oţel,sclipiră.Privirea ei trecu peste nasul lui drept,acvilin,peste maxilarul
pătrățos puternic si ajunseră în dreptul buzelor ferme şi pline.
-Ce este evident?
Un gând nechemat dansa în capul ei: cum s-ar simţi oare buzele acelea lipite de ale ei?
-Fără îndoială,ai hotărât să apuci un drum diferit în viaţă.