Poruncile Iubirii

Chapter 28

Când suntem toţi împreună,suntem destul de...
-Înspăimântători? Max o fixă cu privirea,zâmbind resemnat.
-Voiam să spun provocatori,dar şi înspăimântători e bine,în anumite
circumstanţe.
-Judecând numai după numărul vostru,vorbi Max inspirând adânc,sunteţi de-a dreptul copleşitori.
-Să nu-mi spui că tu,contele de Trent,ai emoţii din cauza unei simple întruniri de famile.Îl privi cu scepticism.Sunt sigură că şi familia ta...
-Noi nu suntem mulţi în familia mea.Tatăl meu a murit când eram în armată.Au rămas numai mama,câţiva verişori cu care nu am nici o treabă şi câteva rude chiar mai îndepărtate.Max îşi plimbă mâna pe o coloană ca şi când discuţia era fără însemnătate.Aşa să fi fost? Aşa că nu ai de ce să-ţi faci probleme odată ce ne căsătorim...Nu sunt mulţi care să-şi bage nasul.
-Or fi puţini,dar compensezi asta cu o cantitate serioasă de aroganţă.
Totuşi,nu putea să nu-i admire siguranţa de sine.Şi insistenţa lui de a se căsători cu ea era de-a dreptul măgulitoare.
-De ce eşti aşa hotărât să te căsătoreşti cu mine?
Max se întoarse spre ea încruntat,cu ochii cenuşii mai întunecaţi,ca un nor înaintea furtunii.
-De ce?
Pandora îşi ţinu răsuflarea şi simţi cum îi bătea inima.Ce credea el? Ce avea să spună? O iubea? O putea iubi? Ea îl putea iubi? Sau îl iubea deja?
-Eşti tot ce-mi doresc la o soţie.Întruneşti toate cerinţele.Pandora simţi un junghi
de durere şi îşi pierdu răsuflarea preţ de o clipă.
-Tu şi cerinţele tale! spuse ea tăios.Da,ştiu,le întrunesc.Mi-ai mai spus.
-Iar eu le întrunesc pe ale tale,îţi aduci aminte?
Max se îndreptă spre ea cu o expresie întrebătoare pe faţă.De aici a început tot jocul ăsta ridicol.
-Nu-i ridicol.La naiba cu el,oricum! Nu se mai uită la el,ci la lacul de dincolo de copaci,întrebându-se cum de părea aşa calm şi liniştit,când lumea ei era prinsă într-o furtună la care nici măcar nu voia să se gândească.Ea era doar o răsplată pentru Max.Nimic mai mult.Se aşteptase la asta.Max nu îi promisese niciodată mai mult de atât.
-Pandora? Max părea îngrijorat.Ea continuă să se uite la lac,de teamă că expresia i-ar putea trăda sentimentele.Sentimente pe care nici ea nu le înţelegea prea
bine.Sau poate nu voia să le accepte.
-Şi cum rămâne cu...Nu putu să se adune pentru a rosti cuvântul.
Cum rămâne cu afecţiunea,Max? Nu vrei să găseşti şi afecţiune la o soţie?
-Credeam că am împărtăşit o oarecare doză de afecţiune.Abia atunci privi spre
el.
-Aşa credeai?
-Da.Îşi trecu mâna prin păr.Când ne-am sărutat...
-Asta numeşti tu afecţiune?
Era posibil ca el să fi considerat că dorinţa fizică-pentru că nu fusese vorba despre altceva-era acelaşi lucru cu iubirea?
-Hmm...Arăta ca un vulpoi în capcană care încerca disperat să scape.Pandora luă o gură mare de aer şi încercă să se liniştească.Nu putea să-i găsească nici o vină,din moment ce el era tare de cap,ca una dintre coloanele templului.
Amândoi erau de vină.Nici ea nu vorbise despre iubire până acum.Nu-i spusese că era cel mai important lucru pe care şi-l dorea.Nu făcuse parte din învoială.Iar ea acceptase învoiala lor.Trebuia să se comporte ca atare.
-Nu are nici o importanţă,în fond.Îi întoarse spatele,dar Max îi apucă braţul şi o trase la piept.
-Pandora,începu el,privind-o atât de intens,că îi tăie răsuflarea.Sărută-mă!
Pentru o clipă,Pandora îşi dori să se topească la pieptul lui.Să îi simtă buzele şi să uite că el îi voia numai trupul,nu şi sufletul,înfrânse dorinţa dulce-amară.
-Nu.E împotriva regulilor.Pandora se eliberă din îmbrăţişarea lui.
-Le-am încălcat şi înainte.
-Nu contează.Se îndreptă spre marginea templului,se rezemă de o coloană şi privi înspre copaci.Nu mă aşteptasem să te întâlnesc aici.M-ai luat prin
surprindere,şi asta m-a tulburat un pic.
-Aş putea pleca.Pandora îi aruncă o privire peste umăr şi zâmbi.
-Ai fost invitat,şi nu ar face impresie bună dacă ai pleca acum.Vor fi o mulţime de oaspeţi,inclusiv domnişoara Weatherly.
-Cred că îmi făcusem o părere greşită despre ea,să ştii.
-Da? Ce te face să spui asta?
-Nimic deosebit.Impresia de animal încolţit îi reveni o clipă,doar pentru a fi rapid înlocuită cu o inocenţă de copil,la fel de înşelătoare.
-Mi-am dat seama că cineva la care ii tu atât de mult trebuie să fie mai ț
interesant decât părea la prima vedere.Max zâmbi,ca şi când vorbele lui ar fi avut vreun sens.
-Ce mai plănuieşti acum? Pandora îşi putea închipui şi singură răspunsul la întrebarea ei şi îl avertiză cu degetul.Dacă-ţi trece prin minte să te foloseşti din nou de ea că să ajungi la mine...
Max rămase cu gura căscată şi cu ochii măriţi de mirare.
-Mă răneşti profund,Pandora.N-aş putea face aşa ceva...Pandora ridică din sprâncene.Din nou.Max zâmbi.De ce era zâmbetul lui atât de convigător?
Zâmbetul şi ochii lui erau arme cu care nu se putea lupta.O subjugau,şi era în stare să-i ierte orice.
-Dar trebuie să admit că îmi va pica bine să văd şi o figură binevoitoare printre atâţia Effingtoni care îmi vor urmări cel mai mic gest,ca să vadă ce gafe fac.
Vorbise pe un ton nepăsător,dar Pandora îşi dădu seama că nu se simţea în largul lui la gândul că trebuia să-i cunoască familia.Foarte bine.
-Mă bucur că gândeşti aşa,pentru că vei fi încontinuu sub observaţie.Ia-o ca pe un nou test.
-Şi voi câştiga ceva puncte în plus?
-E doar o famile,Max,nu un şarpe cu nouă capete.Şi nu va fi chiar atât de rău.
Începu să meargă pe marginea templului,iar Max fu nevoit să se rotească astfel încât să o poată vedea.
-Sunt numai patru zile,şi,dintre acestea,una va fi ocupată în întregime de cursa de călărit şi una din seri-cu balul bunicii.E întotdeauna un eveniment plăcut,cu o mulţime de oaspeţi,astfel că nu va sta nimeni cu ochii pe tine.
-Asta e mare lucru,murmură el.
-Aşa că vor rămâne numai trei zile şi o noapte în care o să fie numai familia şi invitaţii noştri.Sărmana fiinţă.Aproape că înţelegea prin ce trecea.Aproape.
-E prima dată când mama invită o persoană care ar putea face parte din familie.
-Prima dată?
Se schimbase un pic la faţă? Pandora se strădui să nu zâmbească.
-Prima dată.Nu am de unde să ştiu însă dacă bunica,sau actuala ducesă,sau vreun unchi,sau vreo mătuşă,sau oricare dintre verişori,sau vreo altă rudă va da o semnificaţie aparte prezenţei tale din această cauză.Pandora se încruntă,îşi încrucişa braţele şi duse un deget la bărbie.Deşi,trebuie să te avertizez,cei mai mulţi din familie nu sunt de acord cu părinţii mei,ci sunt de părere că ar fi trebuit să mă fi măritat de mult,ori de voie,ori de nevoie.Dar,cu toate astea,sunt toţi excesiv de interesaţi de cine...Max întinse o mână şi o apucă de braţ,
-Vrei să nu te mai învârti aşa în jurul meu? Pandora înclină capul şi îl privi cu îngrijorare simulată.
-De ce,Max? Nu te simţi bine? Arăţi cam rău.Ceva din atitudinea ei o dăduse de gol.Max miji ochii.
-Mă simt destul de bine,mulţumesc.
-Nu trebuie să te îngrijoreze prea mult familia mea.
-Nu sunt îngrijorat deloc,replică el.Intenţionez să folosesc orice mijloc că să-i farmec pe toţi,de la ducesă până la cel mai mic copilaş.
-Succes,domnul meu.Pandora îl privi cu asprime.Ce păcat însă că tot efortul va fi în zadar.Nu vei ajunge niciodată un membru al acestei familii.
-De ce eşti atât de hotărâtă să nu te măriţi cu mine? Max o sfredeli cu privirea.
-Ţi-am spus de la început.Nu sunt în căutarea unui soţ.A nici unui fel de soţ.Cu atât mai puţin a unuia ca tine.
-De ce? Max se încruntă de frustrare şi încercă să îi descifreze expresia.
-Ne potrivim.Îţi îndeplinesc toate cerinţele...”Nu toate!”
Şi nu poţi să negi că este mai mult de atât între noi.Dacă este afecţiune sau... altceva,asta nu ştiu.Dar ştiu că te voi face soţia mea.
-Numai dacă vei câştiga.Pandora ieşi din raza lui.
-Nu te minţi singură,Drăcoaico.Max zâmbi compătimitor,şi Pandora se întrebă dacă ar fi fost tot atât de satisfăcător să-i dea şi lui cu o sticlă în cap,cum fusese cu bătăuşii de la tavernă.
-Victoria e inevitabilă.
-Aşa e,dar nu victoria ta.Probabil ar fi fost şi mai satisfăcător.
-Ultimul tău punct a fost un cadou din partea mea.
-Un cadou? Ce bine că nu primesc prea des asemenea cadouri.
-Dacă n-aş fi fost eu,nu ieşeai cu viaţă din circul ăla,replică ea de sus.
-Dacă n-ai fi fost tu,circul acela n-ar fi început.
-Oricum,până acum ţi-am permis...
-Mi-ai permis? Ha! Max se uită la ea ca şi când nu i-ar fi venit să creadă că era în stare să spună aşa ceva.
-Da,ţi-am permis să joci exact cum ai vrut tu.Absolut şi neîndoielnic,o sticlă în capul lui Max ar fi fost de mii de ori mai satisfăcătoare decât în capul bătăuşului.
-Şi am fost îngăduitoare cu întreaga situaţie.Dar,de-acum înainte,te asigur că voi lua parte activă la înfrângerea ta.
-Minunat!Sarcasmul îi răsuna în voce.Jocul a fost până acum mai puţin interesant decât îmi închipuisem.Pandora strânse pumnii.
-Atunci voi considera de datoria mea să fiu sigură că nu mori de plictiseală.
-Cât de amabil din partea ta.O să-mi aduc de aici înainte aminte să adaug pe lista de cerinţe din partea unei soţii şi „să ştie să piardă cu graţie”.Ridicase vocea la acelaşi nivel ca a Pandorei.Cu toate că nu cred că ar putea fi vorba despre
plictiseală cu tine ca soţie.
-Ha!M-aş lăsa mai degrabă sfâşiată de cămile sălbatice în deşertul Egiptului
decât să mă preocupe să te amuz,ca soţie sau ca orice altceva.