Chapter 19

1.3K 147 0
                                    

-Să îl ajuţi? Bolton se uită la ea condescendent.
-Da.Cynthia îl înfruntă cu o încăpăţânare de care nu s-ar fi crezut în stare.Ce creatură enervantă şi arogantă,individul acesta! Nu-şi aducea aminte să fi fost
atât de furioasă pe cineva,mai ales pe un lord aşa arătos.Sunt hotărâtă să fac tot ce e necesar.
-Zău? Lord Bolton se uită la ea agale,cu o privire ca o mângâiere.Cynthiei îi trecu un fior pe spate.
-Să ştii,Max,că,dacă mă gândesc mai bine,ai putea-o accepta pe domnişoara Weatherly,cu inima împăcată.Cynthia înghiţi în sec,revoltată.
-Nu pot să cred că...
-Laurie,îl avertiză Lord Trent.Fii atent să nu mergi prea departe,
-Ai putea ajunge mult mai rău.Bolton se plimbă în jurul ei.Şocul îi tăie vocea Cynthiei şi de-abia putea răsufla.
-E mai tânără decât Drăcoaica,e de famile bună,cred,şi îţi e mai mare dragul să te uiţi la ea.Se opri în faţa ei cu un licăr de apreciere în ochi.Personal,mie îmi plac mai mult frumuseţile înalte şi blonde decât drăoaicele brunete şi scunde,dar nu e vorba despre mine acum.Şi îndrăznesc să spun că are un comportament mult mai ales decât...Poate că acea comparaţie cu Pandora rupse zăgazul reţinerii Cynthiei,Poate că fusese chiar culmea micului ei triumf din ultimele minute.Sau poate prietenia sa cu Pandora îi alterase într-adevăr manierele,astfel că nu mai era nevoie decât de o scânteie care să aprindă vâlvătaia.Vicontele Bolton era,fără îndoială,o scânteie.
-Nu pariaţi pe comportamentul meu,domnule.Veţi pierde.Vicontele râse.
-Voi pierde?
-Destul,Laurie,interveni Lord Trent aspru şi se întoarse spre ea,să-şi ceară scuze.
Vă rog să-l iertaţi pe prietenul meu.Mă tem că e un...
-Prietenul dumneavoastră este...Nu e nimic mai mult decât un...”Un ce?”
-Un îngâmfat!
-Sunt un îngâmfat? Lord Bolton zâmbi larg.Nemaipomenit! Netrebnicul era încântat!Se pare că „îngâmfat” nu era destul de dur.Ce cuvânt ar folosi Pandora?
-Da.Un îngâmfat.Cynthia îşi îndreptă spatele,îşi ridică bărbia şi îl fixă cu o
privire provocatoare.Un îngâmfat nemernic.Lord Trent scoase un sunet ciudat,ca şi când nu ştia dacă să aplaude sau să domolească spiritele.Zâmbetul lui Lord Bolton se lăţi.
-Excelent,domnişoară Weatherly,aţi dovedit că am greşit.
-Nu sunteţi nici pe departe atât de manierată pe cât credeam.
-Credeaţi? Aveam impresia că nu gândiţi deloc.
-V-ar interesa să vă spun ce gândesc în momentul acesta?
Se aplecă spre ea şi îi captă privirea.Nasul lui Bolton era la numai câţiva centimetri de nasul ei.Cu o frântură de raţionament,Cynthia reuşi să se mire de propria-i încăpăţânare şi de faptul că nici pentru o secundă de când bărbatul acesta intrase în camera,nu-i venise să leşine.
-Nu văd de ce m-ar interesa gândurile dumneavoastră.
-De data asta v-ar interesa,spuse el cu ochi arzători.Max e prietenul meu cel mai bun,şi nu am de gând să-1 las să îşi distrugă viaţa căsătorindu-se cu Drăcoaica.
-Cu domnişoara Effington.
-Drăcoaica,rosti el printre dinţi.Şi voi face tot ce-mi stă în putinţă să-1 împiedic să câştige jocul ăsta al lor.
-V-aş dori succes,domnule,dar,cum domnişoara Effington e prietena mea cea mai bună,şi nu-i doresc decât fericirea,voi face tot ce e în puterea mea ca Lord Trent să câştige.Cynthia vorbi cu convingerea uneia care ştie că are dreptate.
Lord Bolton o privi cu dispreţ.
-Toate bune şi fumoase,domnişoară Weatherly,dar ce anume puteţi face,practic?
Ce putea ea face? îi oferise ajutorul ei contelui,dar nu avusese nimic specific în minte.Nu era nevoie să declare însă aceasta în clipa de faţă.
Zâmbi uşor.Zâmbetul aceal tainic ce îi ieşea Pandorei la perfecţie şi pe care o încurajase să-l adopte.Zâmbetul acela superior,feminin,care o stânjenise.
Zâmbetul acela atotştiutor,care i se potrivea ca o mănuşă.Chipul lui Lord Bolton trăda confuzie amestecată cu suspiciune şi cu încă ceva ce Cynthia nu putu descifra.
-Vom vedea,domnul meu,vom vedea.Înclină capul spre Lord Trent,care îi zâmbi cald,se întoarse şi ieşi din încăpere fără să ezite.
-Da,vom vedea,domnişoară Weatherly,strigă Lord Bolton după ea.La naiba,Max,e o ucenică de drăcoaică! Cynthia auzi în urma ei un râs masculin.
Majordomul îi deschise uşa,şi ea murmură un cuvânt de mulţumire.Numai atunci văzu cum îi tremurau mâinile,dar ăsta era un preţ prea mic pentru exaltarea pe care o simţea.Fusese într-o bătălie şi scăpase nevătămată.Senzaţia asta minunată şi îmbătătoare de a fi curentul însuşi,nu o frunză purtată de curent,la cheremul atâtor alte forţe,merita orice risc.
Urcă în trăsură şi se aşeză comod pentru scurtul drum până acasă.Se punea încă întrebarea ce fel de ajutor era bine-venit din partea ei.Testul Pandorei era suficient de dificil,iar acum nesuferitul de viconte era hotărât să îi pună piedici prietenului său.Era sigură că,dacă ar fi lăsat în pace,Lord Trent ar câştiga.
Dintr-odată,soluţia îi încolţi în minte şi o făcu să izbucnească în râs.Ştia cum să-i dea o mână de ajutor contelui.Era o idee demnă de Pandora însăşi.Poate că Lord Bolton avusese dreptate într-o privinţă.Poate că era,într-adevăr,o ucenică
de drăcoaica.
-O,tu eşti.Pandora adoptă un ton arogant,ca şi când n-ar fi ştiut prea bine dacă Max o aştepta deja în salon.
-Bună seara,spuse el fără să îşi îndrepte privirea către ea.Stătea lângă gongul chinezesc,uitându-se la Hercule,care se uita înapoi la el.Interesantă pasăre.
Întinse o mână; Hercule o studie atent un moment,apoi sări pe ea.
-Te rog,fii atent.Hercule nu e întotdeauna prietenos cu cei pe care nu-i cunoaşte.
-Hercule? Max râse încet şi aduse papagalul mai aproape de el.Pasărea şi omul se studiau cu atenţie.Cred că îi place de mine.Hercule îşi săltă capul.
-Miau!
-E puţin confuz,zise Pandora şi oftă.
-Foarte interesant.Max îşi apropie mâna de gong,şi Hercule sări înapoi,la locul
lui,pe bară.”Arată ca un Apollo”-cuvintele mamei sale îi stăruiau în minte; le auzise ecoul toată după-amiaza.Aproape uitase cât de frumos,de înalt şi de
impresionant era Max.Încăperea părea mai încărcată,mai plină,datorită prezenţei
lui.Max privea gongul cu un aer de cunoscător.Trecu palma peste el,mângâind cu apreciere ebonită sculptată.Pandora îşi aminti de senzaţia mâinii pe spatele
ei,şi o dorinţă ciudată îi cuprinse trupul.
-O piesă remarcabilă,murmură Max.
-Da,remarcabilă,îngână ea cu jumătate de gură.
-E foarte veche? Îi aruncă o privire în care se citea o curiozitate sinceră.
-Foarte.Pentru o fracţiune de secundă,Pandora se întrebă de ce nu acceptase propunerea lui de a uita de test,de ce nu îl declara învingător şi de ce nu se arunca în braţele lui,care o aşteptau.Max se îndreptă de spate şi o privi ca şi când i-ar fi citit gândurile.Pandora îşi ţinu răsuflarea.Se lăsă o tăcere tensionată.De ce nu zicea nimic? Ce aştepta? Parcă erau la cele două capete ale unui pod şubred,şi cea mai mică mişcare i-ar fi aruncat în apele învolburate.Max începu să zâmbească.
-N-am ştiut că erai aici.Pandora se străduia să pară detaşată şi rece.
-Ciudat.Max ridică din sprânceană,neîncrezător.

Poruncile IubiriiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum