Poruncile Iubirii

Chapter 48

Ea îşi ridică ochii spre el,privindu-l printre genele negre şi dese.Vocea ei era gravă,într-un mod incitant.
-Nu,domnul meu?
-Nu.El îşi simţi dintr-odată gura foarte uscată şi abia mai putea să pronunţe
cuvintele.
-N-am făcut-o.
-Cum crezi că am reuşit să evităm să dansăm? Am senzaţia că în rest le-am făcut pe toate.Privirea ei era la fel de sugestivă ca şi vocea,iar el înghiţi în sec.Se uită în jos la ea,vrăjit.Dorinţa,fierbinte şi de neclintit,îl invada.
-Arăţi superb în seara asta.
-O,domnul meu,te pricepi să întorci vorba.Luă o gură de şampanie,fără să-şi dezlipească privirea din ochii lui.Dumnezeu îi era martor că era în stare să facă orice pentru femeia aceea.Sau orice ca s-o aibă.
-Înţeleg că nu eşti supărată pe mine?
-Ei,hai,domnul meu,cum ar putea o femeie sănătoasă la minte,să fie supărată pe tine?
-ExcelentEl răsuflă uşurat.Ea părea destul de încântată să-l vadă.
-După cum ne-am despărţit dimineaţă,îmi era puţin cam teamă că...
-Teamă? Contele de Trent? Ea râse uşor.Vai,dar eşti un erou.Nu-mi pot imagina că îţi e teamă de ceva.
-Poate „îngrijorat” e un cuvânt mai bun.Mă aşteptam să...Se uită la ea gânditor.
Mă aşteptam să...
-La ce te aşteptai,domnule? Făcu ochii mari,aruncându-i o privire nevinovată.
-Să te ignor? Să te evit? Să iau o sticlă de şampanie şi să-ţi dau cu ea în cap? Să te împuşc,poate? zise ea şi zâmbi ameţitor.Nu m-aş gândi niciodată la ceva atât de absurd.
-Nu? De ce nu? Ea râse din nou.
-După cum bine ştii,ţintesc groaznic.Îşi bău şampania,apoi îi făcu semn unui chelner,dându-i paharul.Din fericire pentru amândoi,sunt mult mai pricepută la vals decât la trasul cu pistolul.
-Asta e bine,murmură el şi îi oferi braţul.Ea îl acceptă şi îi aruncă o privire care nu putea fi descrisă decât drept adoratoare.Prea adoratoare.Niciodată nu-l mai privise astfel.Nu în dimineaţa aceea.Niciodată.Era o privire artificială şi prea şlefuită.Şi nu-i stătea bine.Şi nici lui.Simţi un gol în stomac.O conduse pe ringul de dans şi o luă în braţe,amintindu-şi imediat cât de perfect se potrivea corpul ei cu al lui,dar rezistă pornirii de a o trage mai aproape.Nu că ar fi reuşit asta şi
dacă ar fi vrut.În ciuda purtării ei afectuoase şi foarte predispuse flirtului,îl ţinea la o distanţă în care nici cea mai perfecţionistă însoţitoare în vârstă nu putea găsi vreo greşeală.Nu,nu era nici o îndoială în mintea lui.Drăcoaica era furioasă.
Se învârtiră pe ringul de dans cu o uşurinţă naturală,de parcă ar fi dansat dintotdeauna împreună.Ca şi cum corpurile şi sufletele lor ar fi fost făcute unul pentru celălalt.La dracu'! De ce nu vedea şi ea asta?
-M-am gândit mult la comentariile tale de azi-dimineaţă,zise ea de parcă acel subiect ar fi fost la fel de nesemnificativ ca a vorbi despre vreme.
-Da? Tonul lui sună precaut.Care comentarii?
-Declaraţia ta cum că nunta este inevitabilă.Ca să-mi salveze onoarea.
-Înţeleg.Nu era prea sigur că voia să-i afle gândurile.Îşi ridică ochii,privind prin încăpere peste umărul ei.
-Şi?
-Şi oricât de mult apreciez oferta atât de generoasă,trebuie s-o resping.Pur şi simplu,n-ar fi,ah...El se uită din nou la ea.
-...În spiritul jocului.
-Foarte bine.
-Foarte bine? întrebă ea şi făcu ochii mari.Sunt surprinsă,domnule.Mă aşteptam la o altă explicaţie mai detaliată despre starea mea de compromitere.
El îl văzu pe Laurie dansând cu domnişoara Weatherly şi numără piruetele care îi erau necesare ca să micşoreze distanţa dintre cele două cupluri.Zâmbi spre ea.
-Mie îmi place de tine aşa compromisă.Ea nu tresări,dar maxilarul i se încordă uşor şi un licăr de sfidare apăru în ochii ei.
-Acum,dacă mă gândesc mai bine,şi mie.
-Cum? Acum ce mai plănuia femeia asta afurisită? Era mai mult decât o undă de satisfacţie în zâmbetul ei.
-Se pare că mi s-au deschis porţile unei noi lumi de oportunităţi.
-Oportunităţi? Sigur ea nu voia să spună ceea ce gândea el.
-Într-adevăr.Şi ţie trebuie să-ţi mulţumesc pentru asta.
-Mie?
-O,nu pentru dimineaţă,deşi îţi datorez mulţumiri i pentru ce s-a întâmplat și atunci.Nu,tu ai fost cel care mi-a atras atenţia,când ne-am întâlnit,că n-aş putea fi guvernantă.Şi tot tu ai fost cel care a presupus că alesesem o altă variantă.
Acum,sunt bine antrenată pentru acea variantă.Gândul de a o şti pe Pandora în braţele altui bărbat îi dădea un junghi în inimă.Fără să se gândească,o trase mai aproape i se uită la ea sfidător.
-Singurul lucru pentru care eşti antrenată este căsătoria cu mine.
-Nici n-o să mai merite efortul când o să pierzi.
-Când o să câştig.El o văzu pe domnişoara Weatherly cu colţul ochiului şi se opri atât de brusc,încât Pandora se împiedică de piciorul lui.Domnişoara Weatherly îi ieşise cu totul din minte.Se întoarse şi o văzu dinaintea lui Laurie pe ringul de dans,chiar în faţa femeilor din familia Effington,exact unde trebuia să fie.
-Ce se întâmplă acolo? murmură Pandora.
-Poate ar trebui să aflăm,zise el şi porniră amândoi spre cuplu,strecurându-se pe
marginea mulţimii de dansatori.Privirea domnişoarei Weatherly se plimbă
dinspre el spre Laurie.Apoi,tânăra îşi îndreptă umerii,ridică mâna şi îl plesni pe Laurie peste faţă.Pandora icni.
-Pe toţi zeii!
-Doamne! exclamă el,şocat-nu se aşteptase la aşa ceva.
Laurie îşi duse mâna la obraz,năucit.Muzica se opri şi toată adunarea se concentra asupra scenei tensionate.Amfitrioana făcu un semn ferm către instrumentişti,iar muzica porni din nou,dansatorii intrând iarăşi în ritm în timp ce încercau,în mod evident,să nu piardă nici un moment din ceea ce se putea dovedi a fi un scandal de pomină.
-Nu-mi vine să cred că aveţi îndrăzneala să-mi sugeraţi aşa ceva,se auzi vocea tremurândă a domnişoarei Weatherly,iar Max nu putu să-şi ascundă admiraţia fetişcana avea mai mult curaj decât bănuise el.
-Cum? întrebă Laurie şi făcu ochii mari.Ce-am zis?
-Dacă i-a făcut ceva rău...spuse Pandora în şoaptă.Ea şi Max ajunseră lângă bunica ei şi se opriră.
-Ştiţi foarte bine ce-aţi spus.Ce-aţi insinuat!Sunteţi un...un...Domnişoara
Weatherly se încruntă.Un snob!
-Neghiob,spuse Pandora în şoaptă.
-O pacoste,asta e,zise Lady Edward.Lady William aprobă din cap.
-Întotdeauna am zis că e o pacoste.
-Staţi puţin,spuse Laurie indignat.Sunt multe lucruri,dar în mod clar nu sunt o pacoste.Sunt chiar fermecător şi foarte amuzant.Ba chiar,în multe cercuri...
-E o pacoste,oftă Lady William.
-Fără îndoială,zise Lady Edward şi clătină din cap.Omul chiar e o pacoste.
-O pacoste? întrebă Pandora şi se uită indignată la Max.El o ignoră şi se duse spre Laurie.
-Hai,Bolton,cere-ţi scuze domnişoarei Weatherly.Imediat.
-De ce? întrebă Laurie şi se uită la domnişoara Weatherly pe când aceasta privi intenţionat în altă parte.N-am făcut nimic pentru care să mă scuz,
-Prostii,zise Max pe un ton ferm.Se impune o scuză.Numai dacă nu cumva vrei să aranjăm problema afară.Laurie se încruntă şi se uită la el cu atenţie.Lui Max i se păru că era pe punctul de a spune sau de a face un lucru după care nici unul din ei nu avea să-şi mai revină vreodată.Max trebuia să-1 scoată afară de acolo,fără întârziere.
-Foarte bine,zise Laurie încet.Afară,atunci.Se îndreptă spre uşile terasei.Max porni după el.
-Frumos procedat,Lord Trent,spuse ducesa.El se opri şi dădu din cap,încercând să nu rânjească.
-Pandora,ai văzut cum l-a eclipsat pe pacostea de Laurie?
-Cu greu n-aş fi putut observa,bunico.Expresia afişată pe chipul ei era una plăcută,dar după o singură privire în ochii ei-indiferent că era o ţintaşă bună sau nu,Max spuse o rugăciune de mulţumire că nu avea la ea un pistol.
-Ştii ce înseamnă asta,dragă? Tonul văduvei nu lăsa loc pentru proteste.
-O,cum să nu?! spuse Pandora încet,pe un ton care îi dădu fiori.Ea se aplecă mai aproape şi îşi trecu mâna pe braţul lui.Felicitări pentru punctul dumneavoastră,domnule.Bucuraţi-vă de el.Mâine ne întoarcem la Londra şi,fără iepele mâncătoare de oameni,realizarea ultimelor două puncte ar putea fi mai grea decât vă imaginaţi.
-Mă îndoiesc de asta.Tonul lui încrezător contrazicea îngri-jorarea pe care o simţea cu privire la cel puţin unul dintre acele puncte.Până acum n-a fost prea greu.
-A,dar nu se întâmplă în cazul oricărei competiţii să fie din ce în ce mai greu pe măsură ce se apropie sfârşitul ei? Zâmbetul ei nu prea se potrivea cu privirea,iar provocarea din ton era de neconfundat.Bună seara,domnule.
Ea le salută din cap pe bunica ei şi pe celelalte doamne,apoi se întoarse şi
plecă.El se uită după ea un moment şi îşi dădu seama că ar fi fost o greşeală să nu ia în seamă fie furia,fie inteligenţa ei.Pentru prima oară de când bătuseră palma pecetluind înţelegerea,Max se întrebă dacă exista într-adevăr
posibilitatea de a fi înfrânt.Apoi îndepărtă acel gând şi se grăbi după Laurie.
Deschise una dintre ferestrele franceze de pe peretele cel mai îndepărtat,ieşi pe terasă şi se opri ca să cerceteze umbrele,în afară de sfeşnicele frumos decorate care fuseseră aşezate pe stâlpi de piatră,proiectând cercuri strălucitoare spre zona îndepărtată a terasei,şi de dreptunghiurile de lumină din dreptul uşilor,deasupra terasei luceau doar stelele de pe cer.