Poruncile Iubirii

Chapter 8

-Sunt bolnăvicioasă de la natură şi timidă din fire.
-Prostii! Eşti foarte drăguţă.Va trebui numai să...
-Pandora,opreşte-te! Cynthia vorbi cu un ton surprinzător de ferm.Tu nu vezi?Lord Trent e obişnut cu femei deştepte,sofisticate şi frumoase.Ei,omul e un
desfrânat.
-Un ticălos,un sălbatic şi o bestie,aprobă Pandora.Cynthia îşi clătină capul blond.
-N-aş merge chiar aşa departe.Are o reputaţie infamă,dar,date fiind titlul şi averea lui,e considerat o partidă bună.Un om ca el nu ar putea fi niciodată atras de o persoană ca mine.
-Bineînţeles că ar putea.
-Pune-ţi mintea ta deşteaptă la lucru un moment,Pandora.Ţi se pare că are sens ce zici?
-Atracţia nu e raţională,rosti Pandora pe un ton afectat.
-Fie cum zici,dar eu cred că,dacă Lord Trent mi-a dat vreo atenţie,a fost numai ca să ajungă la tine prin intermediul meu.
-La mine? Surpriza şi un gram de satisfacţie se simţeau în râsul Pandorei.
-Pentru o femeie atât de mândră de inteligenţa ei,azi nu ai o zi prea bună,replică Cynthia pe un ton neobişnuit de tăios.Câte cereri în căsătorie ai avut?
-Câteva.Cynthia se încruntă.Padora ridică din umeri.
-Mă rog,cu duzinile.
-Şi câte ai acceptat?
-Nici una,bineînţeles.
-Şi ce au în comun toţi acei curtezani respinşi?
-Disperare şi dezamăgire,bănuiesc, răspunse Pandora.
-Dincolo de astea.
-N-am idee.
-Toţi admiratorii refuzaţi te-au dorit mai mult decât i-ai dorit tu pe ei.Tu eşti mereu ca vulpea,şi ei au fost mereu dulăii.Dar acum Lord Trent a întors roata.Tu ai fost cea care 1-a căutat.
-Dar voiam să-i vorbesc despre tine.
-Dincolo de asta,ai sfârşit prin a-i accepta jocul ridicol.Cynthia zâmbi cu prea multă siguranţă de sine.A făcut din ţine un căţeluş.Tu ai mers la el.Tu ai început.
-Ei,probabil eu am început,dar nu am avut intenţia...Sau o avusese?
Max era,într-adevăr,printre foarte puţinii bărbaţi din Londra care nu-i dăduseră atenţie.Bineînţeles,de-a lungul anilor fusese conştientă de prezenţa lui.Cine n-ar fi fost? Omul îşi croise un drum larg prin societate.Îşi aducea vag aminte de el din primul sezon monden.Sumbru şi nechibzuit,cu ochi arzători şi cu un pas mândru care spunea că avea inteţia să se distreze mult mai bine decât ar fi putut cu o simplă fată fragedă.În ultimii ani,poate că îl remarcase mai des.Se întreba de ce nu se căsătorise.Cum de nu-l acaparaseră vreo tinerică încântătoare cu o zestre impresionantă şi o mamă hotărâtă.Ce fel de om era el,de fapt,şi ce anume îşi dorea? Nu părea mai intersat de ea decât era ea de el.Şi de ce nu? întrebarea o sâcâia de fiecare dată când îl vedea întâmplător pe impetuosul conte de Trent la capătul celălalt al sălii de bal,sau călărind în parc,sau sărutând mâna prietenei sale cele mai bune.Se putea întâmpla ca ea,Pandora,să nu-i fie pe plac? Să nu fie destul de frumoasă sau de bogată pentru el? Chiar dacă părinţii ei erau un pic ciudaţi,originea neamului ei era impecabilă.
De ce nu-i dăduse niciodată atenţie? El însuşi spusese că îşi dorea o soţie cu scântei în privire şi cu foc în suflet.Cine s-ar fi potrivit mai bine la o asemenea descriere dacă nu Drăcoaica din Grosvenor Square? Cine dintre toate ar fi putut răspunde standardelor nesăbuitului conte ca şi când ar fi fost făcută după ele?
Răspunsul o lovi cu puterea unei furtuni de vară.Cum de fusese atât de oarbă?
Se ridică şi rosti cu o umbră de mirare în voce:
-Pe toţi zeii,omul acela m-a păcălit!Expresia Cynthiei era aceeaşi ca întotdeuna,de iepure speriat.
-Cum?
-Nu contează cum,replică Pandora şi flutură din mână.
Acum era clar.Îndepărtă gândul persistent că întâlnirea din seara precedentă fusese la fel de mult dorinţa ei de a vorbi cu omul care nu făcuse nici un efort s-o cunoască,pe cât fusese a lui.
-E o bestie.Iar eu sunt Dora.Un dulău.La dracu'!
-Pandora!Cynthia îi astupă gura cu mâna.
-Scuză-mă!Pandora se strâmbă.Obişnuia să folosească ocazional câte o înjurătură satisfăcătoare de când,la doisprezece ani,scăpase o statuetă mică de bronz pe picior.
-N-o să-i meargă de data asta.
-N-o să-i meargă ce anume?
-Ai spus singură.Flirta cu tine ca să mă atragă pe mine.Asta-i de-a dreptul meschin.
-Nu s-a străduit prea tare să flirteze,murmură Cynthia.Nici măcar nu mi-am dat seama.
-Mi-am dat eu seama că asta urmărea el.Ticălosul.
-Dar de ce...
Pentru că sunt perfectă pentru el.Pandora se uită ţintă la prietena sa.Sunt tot ce-şi doreşte el la o soţie.Tot ce şi-a dorit vreodată.
-Dar am crezut că...
-Şi prostia asta cu testul...O,ce deştept este el.Vrea să fie eroul meu...
-Vrea să fie eroul tău? Cynthia era încântată.Ce romantic! spuse ea.
-Ce necinstit şi insultător! se răsti Pandora.”Lasă-mă să-ţi dovedesc”,mi-a zis el.”Pune-mă la încercare”...Şi eu l-am crezut.Vai,ce proastă am fost!
-Dar am crezut că tu trebuie să inventezi testul.
-Şi asta face totul şi mai revoltător.Vrea să mă facă să cred că a fost ideea mea.E o bestie deşteaptă,atât pot să spun despre el.Pandora clătină încet din cap.Dacă până diseară nu pot născoci ceva ce să-l întreacă în isteţime,voi fi contesă de Trent cât ai clipi.
Păşi pe lângă o statuie de bronz a cine ştie cărei zeităţi,îşi atinse poala fustei de o urnă mare de pământ ars şi trecu peste o grămadă de hârtii lăsate la întâmplare ca să ajungă la magnificul gong chinezesc aflat pe o latură a şemineului.Un ciocan de lemn atârna de o curea de piele.În acea clipă,ideea de a ridica ciocanul
de lemn cât mai sus i se părea mai atractivă ca niciodată.Gongul sună că un tunet
prin toată casă.Uşile duble ale uriaşei încăperi de primire se deschiseră aproape deodată.Peters intră.
-Ce doreşti,domnişoară?
-Ceaiul,te rog.Peters nu înceta să o uimească pe Pandora.Era majordomul englez tipic,dar refuzase să părăsească ciudata casă Effington pentru alte domenii ce ofereau salarii mai mari şi titluri mai înalte.Peters încuviinţă din cap şi dădu să plece,dar brusc se aplecă spre podea,cu o mişcare atât de fluidă,că Pandorei îi trebui un moment să înţeleagă ce făcuse şi de ce.
-O,ce bătaie de cap.Cynthia,poate ar fi mai bine să...
O pată de un verde-albăstrui apăru în cameră şi se prelinse pe deasupra capului Cynthiei.Ea ţipă şi se trânti de pe fotoliu pe podea,unde se simţea în relativă siguranţă,dărâmând în cale un teanc de cărţi şi o cutie cu fragmete de porţelan şi de ceramică.Zgomotul cărţilor şi al porţelanului se combină cu sunetul distinct al unei rochii sfâşiate şi cu mieunatul unei pisici.
-...Să te fereşti,încheie Pandora cu voce pierită.
-Cum Dumnezeu puteţi trăi cu acea...acea creatură sălbatică în casă?
Cynthia se ascunse printre vestigiile de pe podea.
-Hercule? Nu e sălbatic.Pur şi simplu îi place să se bucure de libertate.
Papagalul i se aşeză imediat pe mână.Cynthia se târî înapoi pe canapea.
-Pasărea asta mă urăşte.