Poruncile Iubirii

Chapter 7

Jucătorii sunt pe poziţii

-Să te ia naiba,Max,eşti nebun.Laurie se ridică brusc.
-În postura de cel mai bun prieten al tău,consider că e datoria,nu,
responsabilitatea,nu,obligaţia mea să încerc să te salvez de la a te duce singur la pierzanie.Îşi ridică bărbia şi îşi îndreptă umerii şovăielnic.Dar nu pot s-o fac de unul singur.
-Laurie.Era un avertisment.Laurie
nu-l băgă în seamă; se urcă pe scaun şi de acolo pe masă.Îşi plimbă privirea prin încăperea din clubul privat rezervat bărbaţilor,ca un general pe câmpul de luptă.
-Domnilor,vă rog un moment de atenţie.Adunarea răzleţită a celor care voiau să mai joace o mână sau a celor care se cufundaseră prea adânc în pahar ca să mai încerce să se ducă acasă îl privi cu o curiozitate apatică.Laurie îşi ridică paharul cu un gest larg,dramatic.
-Vă cer părerea.Vi se pare omul acesta întreg la minte?
Max gemu.Încă de mic,Laurie avusese tendinţa alarmantă de a se cocoţa pe
mobilă şi de a se adresa adunării,numeroase sau intime,când credea că era ocazia potrivită.Se părea că în acel moment starea mentală a lui Max impunea un asemenea spectacol.
-Şi-a pierdut minţile,vă spun.L-am învăţat tot ce ştiu despre femei.Am făcut din el invidia tuturor celor de faţă.A avut...legiuni întregi de aventuri!
Max îşi ridică ochii spre cer,într-o rugăciune mută de mul-ţumire că doar puţini dintre cei prezenţi avea să-şi aducă aminte a doua zi declaraţiile lui Laurie.
-Şi acum vrea să dea cu piciorul la toate astea.Se gândeşte,spuse Laurie şi coborî vocea,se gândeşte la căsătorie.Un murmur surd se stârni în încăpere.Cei mai mulţi dintre cei prezenţi erau probabil căsătoriţi,iar unii dintre aceştia,fără îndoială,nefericiţi.Max zâmbi.El nu avea să le împărtăşească soarta.
-Şi de ce? Laurie îşi scutură capul cu tristeţe adâncă.I-au sucit minţile un chip drăguţă,un trup frumos,şi...
-Şi o zestre bună,adăugă un domn din fundul sălii.
-Ar trebui o zestre mai bună decât ce mi-a adus mie soţia ca să mă facă să-mi leg cătuşele de o altă femeie,mormăi altul.Un domn în vârstă fornăi cu dispreţ :
-N-am avut nici o zi liniştită de când m-am însurat.Dintr-odată,tot clubul erupse într-un cor de plângeri împotriva sexului frumos.Laurie îi zâmbi larg lui Max.
-Ia aminte,prietene.
-Bănuiesc că fiecărui om prezent aici la această oră târzie îi lipseşte fericirea.Ar trebui să-i consulţi pe cei care au plecat de mult la confortul de-acasă ca să afli un adevărat verdict asupra căsătoriei.
-Oricum,spuse Laurie,arătând cu mâna spre mulţimea prezentă,pun pariu că toţi aceia sunt căsătoriţi cu femei mai uşor de strunit decât cea la care te gândeşti tu.
-Poate asta e problema.Max auncă o privire prin încăpere.Nu există exaltare,nu-i pasiune în viaţa lor.
-Dacă stimularea şi pasiunea te interesează,sunt căi de a le afla mult mai puţin dureroase decât căsătoria.Laurie coborî de pe masă şi se lăsă să alunece uşor în fotoliu,fără să verse un singur strop din paharul pe care-1 ţinea în mână.Chiar dacă Max fusese martor la multe scene ca acelea,nu încetau să-1 uimească.
Laurie luă o înghiţitură lungă şi clătină din cap.
-Pandora Effington.
-Să înţeleg că tu o consideri o greşeală?
-O greşeală? Laurie îl privi dispreţuitor.Războiul cu Coloniile a fost o greşeală.
Marele incendiu al Londrei a fost o greşeală.Dar astea sunt un picnic în Hyde Park faţă de ce vrei să faci tu.Max se strădui să-şi stăpânească râsul.
-Deci răspunsul tău e da?
-Asta-i puţin spus.Laurie îl fixă cu privirea pe deasupra paharului.Oare să am vreo speranţă că aş putea să te conving să renunţi?
-Nici una.Am treizeci şi doi de ani şi a venit vremea să mă însor şi să am copii.
Pe lângă asta-adăugă el cu voce calmă,rotindu-şi paharul cu lichid auriu-,mă fascinează.Nu mi-am dorit niciodată o femeie aşa cum o doresc pe Pandora.
-Cred că va fi un dezastru de proporţii biblice.Laurie vorbi cu o voce sumbră,prevestitoare de nenorociri.Iar că-i permiţi să propună un asemenea test...îşi ridică paharul şi-i ură ironic: Succes! Vei avea nevoie.
-Poate că Pandora va avea.Vezi tu,amice,zise Max zâmbind şi îşi ridică paharul,chiar nu am de gând să pierd jocul ăsta.
-Ce-ai zis?
-M-ai auzit.
-Te-am auzit,da,dar,chiar şi pentru tine,Pandora,asta e prea de tot.
Cynthia Weatherly se cufundă în fotoliu,în salonul încărcat al marii case Effington.Sări din nou în picioare şi strigă:
-Ce-ţi veni?
-Scuză-mă.Pandora luă fragmentul de ceramică de pe faţa de masă de damasc şi îl privi  gânditoare.Micenian.Foarte frumos.
-Într-adevăr frumos,zise Cynthia încet,încercând să găsească o ruptură în materialul rochiei.
-Cynthia,stai jos.Nu mai eşti în nici un pericol.Cynthia îşi inspecta în continuare rochia.Strângând din dinţi,se lăsă uşor pe marginea canapelei şi aruncă o privire suspicioasă împrejur.
-Crezi că mai e aici papaga...Pandora ridică din umeri.-N-am idee.
Cynthia clătină din cap cu resemnare şi îşi îndreptă din nou atenţia spre
Pandora,fixând-o cu ochi acuzatori.
-Nu ştiu ce-ţi trece prin cap.Pandora împinse la o parte grămăjoara de obiecte de artă,bucăţi mici de statuete şi alte antichităţi greu de identificat ce umpleau măsuţa din apropiere şi aşeză bucăţica de ceramică pe locul eliberat.
-Sinceră să fiu,m-am gândit la tine.
-La mine? Cynthia,care avea de obicei o expresie surprinsă,părea şi mai uimită acum.Pandora oftă.Ce avea să se facă ea cu fata aceea? O luase sub aripa ei protectoare în urmă cu doi ani,în cel de-al doilea sezon monden al Cynthiei.
Sperase că prietenia unei femei mai mature,mai înţelepte,considera ea,şi cu siguranţă mai stăpâne pe sine avea să o ajute pe Cynthia să facă faţă vieţii de pe piaţa matrimonială.Spre deosebire de Pandora,Cynthia nu-şi dorea nimic mai mult decât fericirea conjugală.Dar influenţa Pandorei nu-i fusese de prea mare folos.Cynthia refuzase să se impună.Şi numai dacă s-ar fi impus,Cynthia ar fi depăşit obstacolul ce o făcea să rămână-cum zicea Max?-virtutea întruchipată.
Pandora îşi făcuse o misiune din a descopri scânteia din sufletul prietenei ei blonde.
-Da,la viitorul şi fericirea ta.
-O,Doamne,zise Cynthia cu voce slăbită.
Pandora îşi făcu drum printre grămezile de cărţi şi bucăţile de marmură sculptată complicat,printre nimicurile îngrămădite,subiectul studiului părinţior ei,spre singurul scaun din încăpere rămas neacoperit de vestigiile antice ce împânzeau casa.Aruncă un vraf de hârtii scrise,abandonate pe un scaun,într-un coş de răchită plin cu ceea ce în alte case ar fi fost simple pietre,dar acolo erau considerate rămăşiţele importante ale unei civilizaţii de demult.Un mănunchi de pene verzi,strălucitoare,alunecă pe podea.Pandora se aşeză pe scaun.

-L-am întrebat ce intenţii are în ceea ce te priveşte.I-am spus că ţi-a frânt inima.
-I-ai spus contelui de Trent că mi-a frânt inima?
Era oare posibil ca tenul de porţelan al Cynthiei să pălească şi mai mult?
-Dacă leşini,Cynthia,îţi promit că o să te las să zaci aici printre ruine până când devii şi tu o ruină antică.
-Nu,nu.Mă simt bine.Îşi strânse mâinile în poală.Tendinţa Cynthiei de a pica leşinată era una dintre apucăturile ei cele mai enervante.Cu toate că,în situaţia de faţă,leşinul ar fi fost justificat.
-Cum ai putut face aşa ceva,Pandora?
-N-a fost greu deloc.Pandora se mişcă stânjetită pe scaun,gândindu-se cât de puţin din discuţia de aseară fusese despre prietena ei.
-Max ţi-a dat multă atenţie în sezonul ăsta.Cynthia căscă ochii.
-Eşti sigură?
-Sunt.
-Ei,şi ce-a zis? Minunat! în obrajii ei revenise puţină culoare.
-A negat,de fapt.Cynthia se posomori.
-Îmi pare rău,scumpo,adăugă Pandora iute.Dar sunt convinsă că încă îl interesezi.
-A fost doar politicos cu mine,atâta tot.Cynthia se afundă în scaun.
-Cred că e timpul ca noi două să privim lucrurile în faţă,oricât de neplăcute ar fi.
Am aproape douăzeci şi doi de ani.Acesta este cel de-al patrulea sezon monden al meu.
-Dar eu am douăzeci şi patru şi sunt la al şaptelea sezon,însă nu consider acest lucru ca fiind neplăcut.
-Pentru tine nu e.Nu te-a atras niciodată căsătoria.Tatăl tău ţi-a dat un venit frumos.Ai făcut tot ce-ai dorit de când ai ieşit în societate.Eşti extrem de drăguţă şi spirituală,şi nu pare să te deranjeze să îţi demonstrezi isteţimea.
-Întotdeauna am considerat că o femeie trebuie să fie inteligentă,şi nu văd de ce să ascund un lucru pe care îl consider o calitate.
-Ştiu.Cynthia oftă din adâncul sufletului.
-Eşti unică.Eşti practic o adevărată legendă.
-O legendă? Pandora zâmbi cu încântare.Ce minunăţie!
-Multe alte femei ar fi de aceeaşi părere.
-Eu nu sunt ca multe alte femei.
-Exact aici voiam să ajung.O licărire de hotărâre sclipi în ochii Cynthiei.Eu sunt cea care e ca multe altele.Deloc unică.Cel puţin,nu atât cât să conteze.Sunt prea înaltă şi prea slabă.Tenul mi-e mult mai palid decât cere moda.