Poruncile Iubirii

Chapter 32

Se adună tot mai mulţi de la o zi la alta,pentru că nu pot sta toţi pe întreaga perioadă a petrecerii şi vin numai pentru o zi sau două.Cei care au venit deja sunt,în general,numai Effingtonii.E o famile foarte numeroasă.
-Aşa am auzit şi eu.
-E copleşitor,continuă ea,când nu eşti obişnuit cu asemenea lucruri.Eu sunt invitată de doi ani la petrecerile acestea,şi,vă asigur,cei mai mulţi sunt oameni plăcuţi.
-Nu mă îndoiesc,spuse el ca şi cum nu ar fi crezut-o.Deci nu trebuie să fiu
îngrijorat de nimeni în mod deosebit?
-Dumneavoastră,Lord Trent,trebuie să fiţi îngrijorat de toată lumea.
Cynthia făcu câţiva paşi şi îşi dădu seama că Lord Trent ră-măsese în urmă.Se opri şi se uită înapoi.Trent stătea nemişcat,cu o expresie îngrijorată pe faţă.
-Ce vreţi să spuneţi? Doamne,omul era de-a dreptul speriat.Ea râse.
-Nu trebuie să vă faceţi probleme.Nu va fi atât de rău.Veniţi cu mine?
-Sigur că da.El încuviinţă din cap şi porni spre ea.Se îndreptau amândoi spre labirint.
-Cei din familia Effington sunt foarte amabili.O,ducesa este formidabilă,în felul ei,dar asta e probabil mai mult din cauza vârstei sale înaintate şi a poziţiei sale matriarhale în cadrul familiei.Iar ducele,fratele mai mare al lui Lord Harold,e încântător,numai că are un aer de autoritate ce te poate intimida câteodată.Cred că nu va fi aici anul acesta,dar ducesa,soţia lui,va fi.Domnia sa e foarte amabilă,deşi are obiceiul de a te studia ca şi când ar vrea să ştie precis câte parale faci şi dacă te ridici,ca om,la standardele familiei Effington.Mai sunt ceilalţi doi fraţi ai lui Lord Harold,lorzii Edward şi William,şi soţiile lor,şi copiii,dar verişorii preferaţi ai Pandorei nu au venit încă.Şi mai sunt câteva rude îndepărtate Cynthia se uită în jurul ei.Lord Trent dispăruse.Ea oftă şi se întoarse pentru a privi în urmă.Trent stătea din nou ţintuit locului.
-Sunteţi sigură că nu trebuie să mă tem de nimic?
-Domnul meu,nu fiţi ridicol,spuse ea şi îşi puse mâinile în şolduri.Din câte
spune Pandora şi din câte am observat eu însămi,sunteţi tot ce şi-ar dori o familie.V-am mai spus,sunteţi perechea perfectă a Pandorei.
-Dar o să gândească şi ea în felul acesta?
-Orice neghiob ar fi în stare să vadă cum stau lucrurile,şi nu e nici un neghiob în familia Effington.Pe lângă asta,oftă ea,toţi ar fi vrut s-o vadă pe Pandora măritată de mult.Şi dacă aţi fi cocoşat şi cu două capete şi v-ar curge balele din ambele guri,atâta timp cât aţi fi cât de cât respectabil,i-ar pune Pandorei fundă la cingătoare şi v-ar înmâna-o,făcându-vă cu ochiul şi adăugând şi o zestre bună pe deasupra.El râse scurt şi se apropie.
-Nu prea cred că m-ar accepta dacă mi-ar curge balele.Două capete,treacă meargă.
-Poate aveţi dreptate.Cynthia râse,şi îşi continuară drumul.
-Şi totuşi,vorbesc foarte serios când vă spun să nu vă faceţi probleme.
-Vom vedea,murmură el.Se apropiau de labirint,şi se opriră la intrare.Înălţimea gardului era de aproape şase metri.Pandora îi spusese Cynthiei mai demult că ambele labirinturi fuseseră plantate cam cu un secol în urmă,cu toate că fiecare ducesă de Roxborough ordonase ca grădinile din jurul labirinturilor să fie săpate şi replantate.
-Am ajuns.Lord Trent se uita cu scepticism la intrarea în labirint.
-În ce direcţie s-o luăm?
-Pandora mi-a spus odată secretul ambelor labirinturi,dar mărturisesc că nu-mi pot aduce aminte.Dar nu trebuie decât să intrăm după colţ,ca să nu fim văzuţi.
Cynthia pătrunse în labirint,convinsă că el o urma.Aici e bine.Acum,spuse ea şi îşi împreună mâinile nerăbdătoare.Deschideţi pachetul.O studie curios un moment,desfăcu panglica şi dădu deoparte hârtia ce învelea pachetul.
-E o cană de băut,explică ea repede.Ştiu că pare prea mare pentru o cană,dar ea mi-a expli...Asta este,o cană de băut.
-Grecească,nu-i aşa? Trent examina cana.Avea dimensiunile unui castron,cam de treizeci de centimetri în diametru,cu mânere de ambele părţi şi cu un fel de tulpină ce se extindea într-un cerc,la bază.Era neagră,cu o dungă lată de un roşu pământiu pe care erau desenate siluete de oameni,stilizate,colorate în negru.
-Şi e foarte veche,
-O,e antică.Uitaţi-vă la desene.O urmă de nerăbdare se simţi în vocea Cynthiei.
-E interesantă,murmură el.
-Domnul meu,e mai mult decât interesantă.Se apropie şi îi arătă desenele cu degetul.Vedeţi aici? Acest tânăr...nu-mi aduc aminte cum îl cheamă...ceva cu Tez şi nu mai ştiu cum,nu contează,dar priviţi cu ce animal se luptă.
-Pare un taur.Trent se încruntă,concentrat.
-Este într-adevăr un taur.Dar nu orice taur.Vă spun eu povestea altă dată,dar acesta este taurul din Creta,completă Cynthia triumfătoare.
-Taurul din Creta,repetă el rar şi îi întâlni privirea.
-Felicitări! exclamă ea şi zâmbi larg.Aţi câştigat încă un punct.Lui Trent îi pieri zâmbetul.
-Nu pot accepta aşa ceva.
-De ce nu? Cynthia îl privi uluită.
-Nu e chiar onest,zise el şi clătină din cap.Nu e în spiritul jocului,ca să zic aşa.
-Nu-i în spiritul jocului? Cynthia scoase un sunet dispreţuitor,rar auzit la o doamnă.
-Să înţeleg că a cumpăra un corn de vânătoare de aur şi a procura un neglijeu de la o cunoştinţă de-a dumneavoastră sunt în spiritul jocului?
-Asta-i altceva.Trent se încruntase din nou,ca şi când s-ar fi străduit să-şi dea seama care era diferenţa.Cynthia îl privi dispreţuitor.
-Prostii! Gândiţi-vă că taurii cretani sunt foarte greu de găsit.
-De unde ai cupa asta?
Cynthia se gândi o clipă.Lady Harold îi dăduse cupa ştiind că ea avea să i-o ducă lui Trent.Pandora nu ar fi fost deloc mulţumită.Dar,cu cât Trent afla mai puţine, cu atât riscul de-a se da de gol era mai mic.
-A fost un cadou.A fost un cadou pentru mine,iar eu v-o dăruiesc acum dumneavoastră.
-Aş ajunge la cinci puncte cu asta,murmură el,întorcând cupa în mâini.Dar...
Vai,dar omul era încăpăţânat rău.
-Dacă într-adevăr simţiţi că nu puteţi accepta blestematul de obiect în spiritul jocului dumneavoastră ridicol...Îi smulse cupa din mâini,se îndepărtă câţiva paşi şi o puse pe pământ.Se întoarse spre Trent şi exclamă: O,priviţi,un taur! Fără îndoială e taurul din Creta.O,sper că va fi cineva în stare să prindă taurul
acesta...Lord Trent o privi uşor alarmat.Cam aşa cum s-ar fi uitat la cineva care nu avea toate ţiglele pe casă.Cynthia pufni şi îşi puse din nou mâinile în şolduri.
-Mai întreb o dată,oameni buni,nu poate nimeni să prindă acest taur? Apoi continuă cu voce şi mai ridicată: Acest taur din Creta!
-L-am prins eu! răspunse Trent,care făcuse ochii mari şi râdea.
Păşi spre cupă şi o luă de jos cu un gest nobil.
-Minunat,domnul meu! exclamă Cynthia şi aplaudă.Nu am mai văzut o capturare a unui taur,în special a unui taur din Creta,dusă la bun sfârşit cu atâta îndemânare.
-Mulţumesc,domnişoară Weatherly.Apreciez complimentul,dar,continuă el cu un
zâmbet cu subînţeles,nu credeţi că aţi petrecut prea mult timp cu domnişoara Effington?