Poruncile Iubirii

Chapter 51

-Aş vrea să plecăm la noapte.
-Pandora.El se apropie de ea şi se uită în ochii ei albaştri,frumoşi,umbriţi de emoţie.
-Eşti îndrăgostită de Max?
Ea îşi luă privirea de la el,dar nu înainte ca el să zărească o sclipire de durere aşa de intensă,încât îl lăsă fără suflare.
-Prea puţin contează acum.Ai zis chiar tu.Dacă Max câştigă jocul nostru,nu există alternative.De aceea,nu-i pot permite să câştige.Acum.Trase adânc aer în piept.Ne-am înţeles să ne ajutăm.Mă ajuţi,sau nu?
Dacă ar fi ajutat-o,ar fi şters cu siguranţă orice datorie de onoare din trecut.Îi datora măcar atât.Iar Max merita cu vârf şi îndesat să simtă gustul propriilor şiretlicuri care se întorceau împotriva lui,după ce îl folosise pe Laurie într-un mod atât de jignitor în public,pentru a câştiga un punct.
-Nu pot pleca la noapte,spuse el şi oftă prelung.Dar putem pleca mâine.
Ea se încruntă îngrijorată.
-Ar putea fi prea târziu.Ar putea câştiga ultimele două puncte şi...Făcu o grimasă.Îmi pare rău,vorbeşte panica,nimic mai mult,adăugă ea.Este o senzaţie nouă şi îmi e destul de greu s-o controlez.Rămâne pe mâine,atunci,zise
privindu-l în ochi.Promiţi să nu-i spui lui Max despre asta?
-Desigur,minţi el.
Avea douăzeci şi patru de ore la dispoziţie ca să născocească propriul plan.Dacă ea şi Max îşi spuneau ce simţeau unul faţă de celălalt,jucătorii secundari îşi puteau vedea de viaţa lor.Iar Laurie îşi dorea foarte mult să-şi vadă de viaţa lui,mai ales că aceasta o privea pe înalta,zvelta şi încântătoarea domnişoară Weatherly.
-O să aranjez ca o trăsură să ne ia atunci.Încă un lucru...Trebuia să cunoască toate detaliile planului ei ca să-l poată concepe pe al lui.
-Chiar crezi că Max va veni după noi?
-O,nu cred asta deloc.Tocmai am zis că n-ar avea rost.Vezi tu,eu n-am nici cea mai mică intenţie să călătorim spre nord,în Scoţia,spuse ea şi zâmbi.Ne îndreptăm spre sud-vest.În Bath e foarte frumos în perioada asta.
-...Deci,cred că modul cel mai eficient de a rezolva orice s-a întâmplat între ei este să-i facem să colaboreze.Cynthia se plimba prin sufrageria din budoarul lui Lady Harold.Am impresia că şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului tachinându-se,cu excepţia momentului în care şi-au unit forţele.Spre exemplu,în
tavernă...
-Da,Harry mi-a povestit despre acea mică escapadă,zise Lady Harold cu tristeţe.
Sper că nu te gândeşti la nimic la fel de riscant.
-Nicidecum.Dar am o idee.Cynthia trase adânc aer în piept,apoi continuă:
Propun o răpire.Sprâncenele lui Lady Harold se ridicară a mirare.
-Şi pe cine sugerezi să răpim?
-O,nu,nu noi suntem răpitoarele.Noi suntem victimele.Dacă Pandora crede că noi suntem în pericol,n-o să se mai gândească la altceva decât să ne salveze.Iar Lord Trent nu-i va permite să vină după noi de una singură.
-Ar putea merge,spuse gânditoare Lady Harold.Evident,cineva trebuie să facă ceva,imediat.Mai sunt doar câteva zile înainte ca jocul lor să se termine.
-Mâine,atunci?
-Excelent.Lady Harold se încruntă.
-În urmă cu câteva zile,aş fi pariat o mare sumă de bani că Pandora ţine foarte mult la Lord Trent.Acum,nu mai ştiu sigur ce simte,adăugă ea.
-Eu sunt sigură că-l iubeşte.Nimic nu mai are sens.Ai mai văzut-o vreodată purtându-se atât de ciudat?
-Niciodată.
-Nici măcar n-a vrut să vorbească cu mine,zise Cynthia şi clătină din cap.Doar a strigat prin uşă că nu se simte bine,deşi nu părea să aibă nimic,şi mi-a spus să plec.
-Pandora n-a fost niciodată bolnavă.
-Ştiu.Simplul gând e enervant.
-Cu puţin noroc,am putea să aranjăm lucrurile,deşi nu mi-am închipuit vreodată că voi fi forţată să-mi plănuiesc răpirea ca să asigur fericirea fetei mele,zise ea şi apoi adăugă pe un ton confidenţial: Ce aventură încântătoare o să fie! N-am mai avut parte de o aventură de ani buni.Am avut odată o perioadă foarte aventuroasă.Atunci l-am întâlnit pe Lord Harold.
-Serios? Revelaţia aceea nu era deloc surprinzătoare.Cynthia se aşteptase ca Lady Harold să fie o femeie cu un trecut aventuros.
-Pandora ştie?
-Doamne fereşte,sper că nu,zise Lady Harold şi râse.Pandora e şi-aşa destul de aventuroasă fără să mai ştie că îi este destinat să ducă mai departe tradiţia de familie.
-Nu sună foarte înţelept,murmură Cynthia.
-Acum,în legătură cu ziua de mâine.Cred că mai întâi...
Lady Harold discută detaliile planului lor,dar Cynthia nu-şi putu struni mintea să nu se abată spre ideea captivantă a aventurilor.Aceasta avea să fie prima ei aventură,dar oare şi ultima? Oare va mai avea parte de aventuri,pe care să le ţină secrete faţă de propria fiică? O fată blondă şi înaltă,şi care să semene cu tatăl ei.Simţi un val de căldură năpădind-o la gândul că ştia precis cine voia să fie tatăl.Şi se întrebă dacă aceasta avea să fie cea mai mare aventură a ei.
Era posibil ca fuga să fie cea mai proastă idee din câte avusese vreodată.Pandora aruncă încă o rochie în micul geamantan de pe pat.Totuşi,era singura idee pe care o avea în acel moment.Oare durerea îngrozitoare de a şti că Max nu o iubea avea să-i dea vreodată pace? Probabil că nu.Senzaţia constantă,ascuţită,înţepătoare a unui cuţit înfipt adânc în inimă se mai uşurase întru câtva,dar bănuia că aceasta urma să o însoţească întotdea-una.Hotărârea o ajută să-şi îndrepte umerii.Dacă trebuia să trăiască simţind durerea,atunci aşa avea să facă.O putea suporta,pentru tot restul vieţii,dacă era necesar.
Pentru tot restul vieţii? Ha! Se apropie de garderobă şi scoase o altă rochie.Care viaţă? Reputaţia ei avea să fie distrusă,iar viitorul ei era unul întunecat şi orice posibilitate de fericire era distrusă.Fără iubirea lui Max,nu putea fi fericită.
Nu că ar fi fost fericită în acel moment.Gândindu-se mai bine,îşi dădu seama că nu fusese în apele ei din clipa în care îşi vorbiseră pentru prima dată.
Comportamentul ei obişnuit dispăruse şi fusese înlocuit de un altul,ciudat,melancolic,bolnăvicios,nesigur.Şi nu îi plăcea deloc de această nouă Pandora.
Simţi cum o inundă o senzaţie de mânie,aşa cum se întâmpla frecvent de când Max îi frânsese inima.Cum putuse să-i facă aşa ceva? Cum putuse să se folosească de acel moment minunat pe care îl trăiseră împreună spre a-şi satisface propriile scopuri? Era într-adevăr un desfrânat,o bestie şi un ticălos,în accepţiunea cea mai rea a acelor cuvinte.
Îndesă rochia în geamantan cu un pumn plin de răutate,ca şi cum aceasta ar fi fost responsabilă pentru necazurile ei.Adevărul era că vina n-o purta numai Max,ci şi ea însăşi.Dacă n-ar fi fost aşa de proastă...Dacă şi-ar fi ţinut capul pe umeri şi n-ar fi dat ascultare inimii...Dacă nu s-ar fi îndrăgostit...
Iar acum fugea.Chiar în acel moment îşi dădu seama pe deplin de prostia
gestului.Puteau fi şi alte modalităţi de a se salva de la căsătoria cu un bărbat care n-o iubea,dar în acel moment nu se putea gândi la nici una.Şi nu avea prea mult timp la dispoziţie.
Nu avea nici o îndoială că Max va trece ultimele două probe,iar destinul ei avea să fie pecetluit.Nu.Nu dorea să se îndrepte docilă spre finalul acesta.Dacă îi era dat să-şi petreacă restul vieţii simţindu-se nefericită şi tristă,măcar putea să aleagă singură calea pe care s-o urmeze.Oricât de prostesc părea,în doar câteva ore urma să facă primul pas pe acel drum.Şi apoi nu mai era cale de întoarcere.