Poruncile Iubirii

Chapter 54

-Eşti sigur?
-Nu cred că m-a minţit vreodată.În plus,a luat deja merele de aur pentru ultima probă.Ea voia să-l creadă.
-De ce nu mi-a spus-o?
-Tu de ce nu i-ai spus-o? întrebă Laurie pe un ton apăsat.
O sută de gânduri îi trecură prin cap,mare parte din acestea legate de ceea ce se întâmplase în dimineaţa aceea la grajduri.Poate că totuşi nu se înşelase când crezuse că el o iubea? Poate că era mai mult decât dorinţa de a câştiga? Poate...
-Mă iubeşte,spuse ea încet.
Voia să râdă şi să plângă în acelaşi timp.”Max mă iubeşte.Şi eu îl iubesc.” Se lăsă înapoi pe spătar şi rânji ca o idioată.Ca o proastă ce era.Ca o fiinţă stupidă,impulsivă...Dintr-odată,se ridică din scaun.
-Doamne,Laurie,trebuie să ne întoarcem.Acum.Înainte ca Max să afle asta.
-O idee excelentă.El întinse mâna şi bătu în acoperişul trăsurii.
-Din fericire,Peters nu trebuie să-i dea biletul meu până mâine...
-Biletul tău? întrebă Laurie intrigat.A,da,uitasem de biletul tău.
-Ne putem întoarce înainte ca el să afle că am plecat.Abia aştepta să se întoarcă.
La Max.La bărbatul care o iubea.La bărbatul pe care-l iubea.De ce nu întoarce vizitiul? Bătu în acoperiş.
-Răbdare,Pandora,râse Laurie.
-N-am răbdare,Laurie.Nu acum.Se apropie de fereastră şi se aplecă afară.Ploaia o udă aproape imediat,dar nu-i păsa.
-Vizitiu,ţipă ea ca să fie auzită peste ploaie.Trebuie să ne întoarcem.Acum!
Imediat!Fără nici un avertisment,trăsura se întoarse brusc şi o aruncă în spaţiul din mijloc,lângă bancheta lui Laurie.Pentru o clipă se întrebă dacă nu căzuseră amândoi.Încă o mişcare bruscă o aruncă din nou,de data aceea în braţele lui.Se uitară unul la altul,de la doar câţiva centimetri depărtare.
-Pandora? Buzele lui erau foarte aproape de ale ei.
-Da,Laurie.El nu voia s-o sărute,nu?
-Simţi ceva,orice,pentru mine? Ea trase adânc aer în piept.Nu avea nici o dorinţă să-i producă vreo suferinţă,dar...
-Nu.Tu?
-Nimic,zise el cu o mare uşurare.
-Absolut nimic? De ce fusese puţin dezamăgită? Nici măcar un pic de dorinţă?
-Întotdeauna un pic de dorinţă,rânji el.
-Bine.Rânji şi ea şi se întoarse la locul ei.Dacă Max era de acord,avea să pună imediat capăt jocului.S-ar fi măritat cu el şi a doua zi,dacă el voia.Până la urmă,ea era compromisă,iar el o compromisese.Şi abia aştepta ca el s-o compromită din nou.
Max intră în foaierul casei Effington şi îşi flutură mâinile într-o încercare inutilă
de a scăpa de apa de pe pelerina udă.Picături de ploaie zburară într-un arc de
cerc în jurul lui.Femeia cu obraji pufoşi care deschise uşa-probabil femeia în
casă-se uită la el de parcă îşi pierduse minţile.
-Ei? se răsti el şi îşi scoase mănuşile,dându-şi seama că nerăbdarea întipărită pe
chip,pe lângă faptul că era ud din cap până-n picioare,chiar îi dădea aerul unui
nebun.Femeia făcu ochii mari.
-Care ea,domnule?
El trase aer în piept şi se strădui să-şi liniştească vocea.Nu era nevoie să-şi verse
nervii pe sărmana femeie.Deja părea speriată de moarte.
-Mă iertaţi,doamnă...?
-Doamna Barnes,zise ea şi făcu o reverenţă,apoi se întinse spre mănuşile lui.
El îi dădu mănuşile,se dezbrăcă de haină şi i-o întinse şi pe aceea.
-Mulţumesc.Acum...Pierduse deja prea mult timp cu forma-lităţile.Domnişoara
Effington...E acasă? Doamna Barnes se încruntă.
-Nu sunt sigură dacă pot spune,domnule.Dar pot să verific la Peters...
Se uită în jur de parcă se aştepta ca el să apară dintr-o clipă în alta din spatele
unei coloane.
-Vă rog.Trebuie să vorbesc cu ea urgent.El zâmbi ca să-şi îmbuneze tonul.Ea
dădu din cap şi se grăbi să dispară în întunericul casei.
Max se plimbă până în capătul holului,apoi înapoi şi o luă de la capăt.Nu putea porni spre Bath fără să se asigure că ea plecase deja.Exista posibilitatea ca planurile ei să se fi schimbat sau ca Laurie s-o convingă să abandoneze orice ticluire...deşi el bănuia că speranţele lui erau deşarte.Avusese mai mult ghinion decât credea că e posibil în ceea ce o privea pe Pandora şi jocul ei blestemat şi se îndoia că în continuare avea să-i surâdă norocul.Cum de fusese în stare să fugă cu el? întrebarea îl obsedase de când înţelesese mesajul lui Laurie.Era chiar aşa de supărată,încât nu se putuse gândi la consecinţele acţiunilor ei? Reputaţia ei avea să fie distrusă,iar numele ei va deveni sinonim cu scandalul.Un scandal cu care ea nu va putea trăi.Sau poate nu fusese deloc supărare? Poate era pur şi simplu hotărâtă să câştige din motive ce depăşeau simpla competiţie.Oare ideea de a se mărita cu el era chiar atât de respingătoare,încât ea era disperată s-o evite? Prefera să cadă în dizgraţie decât să dea ochii cu el? Dincolo de orice înţelegere pecetluită între ei,el nu avea s-o forţeze pe Pandora să se mărite împotriva voinţei.Dar el crezuse-nu,fusese sigur-că ea îl iubea.Şi,mai
mult,crezuse că ea se bucura de joc la fel de mult ca şi el.Recunoştea,era o
metodă ciudată de curtare,dar era totuşi o modalitate de curtare.Se înşelase el oare? Se încruntă în direcţia în care dispăruse menajera.Ce-i lua femeii aşa mult timp? Cu siguranţă nu ar fi trebuit să dureze atât să afle dacă Pandora era sau nu acasă.Cu fiecare minut care trecea,era posibil ca ea să se îndepărteze din ce în ce mai mult de el.Cel puţin,norocul ţinea cu el într-o privinţă: ea îl alesese pe
Laurie în locul vreunui alt bărbat care s-o însoţească în acea farsă.Laurie îi era ca un frate.Max îi putea încredinţa viaţa lui.
„Dar i-o pot încredinţa pe Pandora?”
Se opri brusc în mijlocul holului.La dracu',de unde-i venise acel gând? Dincolo de orice altceva,Laurie era îndrăgostit de domnişoara Weatherly.Totuşi,el nu putea ignora faptul că Laurie nu-i spusese despre relaţia lui cu Pandora.
O,sigur,se întâmplase în perioada în care Max se ascunsese la ţară.Şi nu era de neconceput de ce Laurie neglijase să menţioneze acel lucru de-a lungul anilor.
Dar de ce nu spusese nimic când observase interesul lui Max pentru Pandora?
Sau când Max şi Pandora se înţeleseseră cu privire la jocul dintre ei? Sau măcar la bal,când Laurie îl încurajase pe Max să-i spună Pandorei că o iubea.
„Doar dacă...Laurie n-o iubeşte şi el.”
Nu.Era o idee ridicolă.Max se forţă s-o îndepărteze din minte.Laurie nu i-ar fi lăsat niciodată un mesaj dacă intenţiona cu adevărat să se însoare cu Pandora.
Însuşi gândul era absurd.Lui Laurie nici măcar nu-i plăcea Pandora.
Suspiciunile lui nu erau hrănite decât de gelozie.
Răsuflă prelung şi clătină din cap cu scepticism.Niciodată până atunci nu simţise nici măcar o undă de gelozie.Nici gelozie,şi nici...frică.O,cunoscuse frica pe câmpul de luptă.Numai un prost n-ar fi păţit aşa ceva.Dar atunci destinul lui era în mâinile proprii.Acum se simţea...neajutorat.La dracu cu dragostea,oricum.Totul cu Pandora fusese aşa de frumos până când îşi dăduse seama că a-i câştiga inima era mult mai important decât să-i câştige mâna.
Uşa se deschise şi intră Peters,însoţit de o pală de vânt şi câţiva stropi de ploaie.
-Bună seara,domnule.
-Peters,zise Max uşurat.Acum avea să primească nişte răspunsuri.
-Poţi să-mi explici ce-i...
-Domnule.
Peters păşi spre el,ignorând izvoraşul care curgea de pe hainele lui leoarcă de apă şi se aduna într-o băltoacă pe plăcile de marmură de pe jos.
-Am fost trimis la dumneavoastră cu un mesaj de la Lady Harold.A dorit să vă transmit informaţia exact aşa cum a pregătit-o.Peters îşi drese glasul.”Dragul
meu Lord Trent.”Îşi trase răsuflarea şi spuse totul deodată:
„AmfostrăpiţideconspiratorigrecicarevorsăreturnămcomorilegreceştiînGreciaoauşipedomnişoaraWeatherly”.
-Peters! se răsti Max şi ridică mâna ca să preîntâmpine orice efort de a continua naraţiunea pe care o înţelegea doar vag.E despre domnişoara Effington?
-Nu,domnule.
-Ea e singura mea preocupare acum.Unde se află?
-Nu sunt foarte sigur,domnule,spuse Peters şi se opri ca şi cum ar fi cântărit următoarele vorbe.Dar m-a rugat să vă dau o scrisoare...
-Excelent.Pot s-o primesc? Valetul se încruntă.
-Nu trebuie să v-o aduc decât mâine.Max îşi reprimă un răspuns tăios şi se strădui să rămână calm.
-Dar eu sunt aici acum şi puţin contează dacă o primesc azi sau mâine.
-A fost foarte insistentă în privinţa asta,domnule,spuse Peters cu încăpăţânare.
-Chiar şi aşa,zise Max şi îşi încleşta maxilarul în timp ce se lupta să menţină un ton rezonabil.Sunt sigur că până şi domnişoara Effington ar vedea logica în a-mi da biletul acum,pentru că astfel ne-am scuti amândoi de timpul şi efortul pe care le putem folosi într-o altă acţiune.Peters se uită la el cu atenţie.
-Fericirea domnişoarei Effington este de multă vreme preo-cuparea mea şi a personalului.Max îl fixă cu o privire fermă.
-Exact asta vreau şi eu,Peters.Peters dădu încet din cap.Se duse la o măsuţă îngustă,des-chise un sertar şi scoase o bucată de hârtie împăturită pe care i-o dădu.
-Mulţumesc,Peters.Max se uită la biletul pe care îl ţinea în mână nefiind sigur,acum că-1 avea,dacă voia cu adevărat să-l citească.
-Înţeleg că asta înseamnă că nu-i aici.
-Nu,domnule,zise Peters încet,înţeleg.
Oare ce cuvinte lăsase pentru el? Nu credea cu adevărat că ea intenţiona să se mărite cu Laurie,deşi nu putea exclude în totalitate acea posibilitate.Fără îndoială că scopul biletului era să-l determine să-i întoarcă spatele definitiv.
Minciuni,probabil,pe scurt.Totuşi,era îndeajuns de puternic să le citească? Era el cu adevărat un erou? Sau doar un bărbat îndrăgostit?
Se auzi un zgomot afară.Max strecură iute biletul în vestă.Peters se îndreptă spre uşă,dar înainte de a ajunge la mâner,aceasta se deschise larg,cu puţin ajutor şi de la o pală de vânt.Pandora intră aproape zburând în foaier.Max rămase fără suflare şi făcu un pas spre ea.Laurie o urmă îndeaproape,luptându-se cu ploaia şi vântul ca să închidă uşa în spatele lor.