Poruncile Iubirii

Chapter 43

-Pentru că te temi de răpuns? Se temea? I se strânse stomacul.
-Poate.Şi pentru că nu vreau să-i forţez mâna să facă vreo declaraţie numai pe jumătate adevărată.Vreau să îmi spună ce simte.
-Bietul Trent! încăpăţânarea Effington este o forţă greu de stăvilit.
Pandora ridică din sprânceană.
-Uite cine vorbeşte! Verişoara ei râse.
-Ai dreptate.Pandora se uită din nou spre Max.
-Deci ce să fac? Cum o să ştiu ce simte el? Gillian se încruntă şi tăcu preţ de un moment.
-Mie mi s-a părut întotdeauna că relaţia dintre un bărbat şi o femeie e ca relaţia dintre un câine de vânătoare şi o vulpe.Pandora gemu.
-Aşa am auzit şi eu.
-Un dulău bun urmăreşte vulpea până când aceasta cade de oboseală.Un dulău leneş care nu se implică pe deplin în vână-toare îşi pierde interesul.Dar unul care vrea într-adevăr vulpea nu lasă nimic să-i stea în cale.Va urmări vulpea oriunde şi o va urmări pentru totdeauna.Pandora îi urmă privirea spre Max,care,ud leoarcă,râdea.
-În momentul de faţă,posibilitatea ca el să câştige jocul e foarte reală,dar nu mă voi mărita cu el dacât dacă mă iubeşte.Gillian se uită cu asprime la ea.
-Şi cum vei evita căsătoria?
-N-am idee.Dar se pare că am devenit acum vulpea,şi dulăul mă cam ajunge din urmă.Trebuie să găsesc o cale şi să scap de bestie,şi să...Max se întoarse în direcţia ei şi ridică paharul zâmbind.
-Şi să aflu dacă s-a implicat pe deplin în vânătoare.
-Ce faci aici?
Pandora îşi puse mâinile în şolduri şi îl fixă cu privirea.Max se rezemă de un stâlp,cu un aer nonşalant.
-Te aşteptam.Trebuie să admit,totuşi,că sunt surprins.O măsură cu privirea într-un mod mult prea familiar ce o enerva şi o încânta deopotrivă.Iată-te din nou în haine bărbăteşti.De două ori în trei zile.E impresionant pentru cineva care nu poartă niciodată haine bărbăteşti.
-Şi trebuie să-ţi mulţumesc ţie pentru asta.Tu le-ai procurat,tu m-ai încurajat să le port şi tot tu ai omis să mi le ceri înapoi.
-Cum am putut fi aşa neglijent? Te-am dus la pierzanie şi la ruină.
Cum să repar această greşeală? A,bineînţeles.O luminiţă răutăcioasă îi scânteie în ochi.Păşi spre ea şi întinse mâna,Dă-mi hainele înapoi.Acum.Pe loc.Nu te mai deranja să protestezi,cel mai bine ar fi să te supui pur şi simplu.Ea îi dădu una peste mână şi se strădui să nu râdă.
-Oare toate doamnele Effington care au devenit atât de încântate de tine ştiu ce bestie eşti? Max se încruntă.
-Să mă gândesc.O,da,sunt sigur că ştiu.De fapt,susţin că un desfrânat reformat devine cel mai bun soţ şi cred că mă consideră numai bun de reformat.Nu că ar planifica să se ocupe de asta ele însele.Îţi lasă ţie această onoare.
-Cât de mărinimos.Să nu uit să le mulţumesc.Cum de-ai ştiut că voi veni aici în dimineaţa asta? Nici ea nu ştiuse,până când,o noapte neliniştită,plină de vise
agitate despre eroi şi îmbrăţişări pătimaşe şi câte o gâscă din când în când,o făcuse să nu mai spere la somn şi la odihnă şi să se hotărască să întâmpine dimineaţa călare.
-Unde altundeva ai fi putut fi? replică el ca şi când răspunsul era evident.După ce ai fost obligată să respecţi edictele sociale şi să foloseşti o şa laterală ieri la vânătoare...
-Am folosit şaua laterală de la prima mea vânătoare,spuse ea cu mândrie.
-Păcat! Nu ştiu cum de reuşesc femeile să stea pe obiectele acelea.Par foarte incomode.
-Sunt incomode.Trebuie să te obişnuieşti cu ele.
-Totuşi,un călăreţ priceput,cum eşti tu,trebuie să se simtă frustrat,mai ales în timpul unei competiţii ca aceea de ieri.
-Da,puţin...Ciudat că înainte asta nu o deranjase în mod deosebit.Numai de când gustase plăcerea de a călări bărbăteşte,după atâţia ani de la experienţa din copilărie,se gândise cu adevărat la restricţiile impuse de şaua laterală.Iar în ziua aceea tocmai căutarea libertăţii de mişcare fusese cea care o adusese acolo.Exact aşa cum anticipase Max.Oare o cunoştea atât de bine? Şi era ăsta un lucru tulburător sau plăcut?
-Da,am venit să călăresc în dimineaţa asta.Se îndreptă de spate şi porni pe
culoarul dintre boxele cailor,uitându-se când într-una,când în alta.De ce nu sunt caii aici?
-De ce? întrebă el inocent.
-Max.Începu să fie suspicioasă.
-Unde sunt argaţii? Ştiu că e devreme,dar ieri la ora asta erau aici câţiva.Unde sunt,Max?
-Trebuie să fie cu caii.Sau poate la bucătărie.Sau în sat.Sau,foarte probabil...
-Max!Pandora îşi încleşta dinţii.Nu-i plăcea cum sunau toate astea.
-Ce-ai făcut cu băieţii de la grajduri? Max ridică din sprânceană.
-Întrebi de parcă ai crede că i-am înjunghiat,tranşat şi aruncat la...
-La gâşte? O privi cu o expresie indignată.
-Nu-mi vine să cred că ţi-a trecut aşa ceva prin minte.Nici măcar în glumă.
-Nu voiam să sugerez că...
-Sigur,spuse el gânditor,dacă ar fi fost puncte în plus pentru asta...
Pandora rămase şocată preţ de un moment,apoi clătină din cap.
-Nici un punct în plus.Ai deja şapte.
-Opt.
-Şapte,opt,câte-or fi,zise Pandora şi flutură din mână.Ce-o să mai conteze când vei pierde?
-Dacă voi...
-Când vei pierde,repetă ea şi se uită din nou în jur.Unde sunt argaţii şi unde sunt caii? Aş vrea să călăresc cât încă e devreme,ca să nu fiu descoperită îmbrăcată ca un copilaş de pe stradă.
-M-am gândit că ar fi bine să-i trimit undeva pentru câteva ore.Se vor reîntoarce înainte să se fi trezit careva.
-Cred că nu am pus întrebarea cum trebuie.Pandora îl studie câteva clipe.
Întrebarea nu este unde sunt,ci de ce sunt acolo unde sunt.
-Excelent,Pandora! spuse Max şi zâmbi.Ştiam că o să-ţi dai seama până la urmă.
-Ce mă bucur că eşti mulţumit.Pandora oftă frustrată.Acum răspunde la
întrebare.La oricare dintre ele.
-Foarte bine.Max intră într-o boxă şi vorbi peste umăr:
-Caii sunt undeva la păşune.Nu ştiu precis unde.Băieţii au dispărut pe moment,dar vor reveni ceva mai târziu în dimineaţa asta.
-De ce? De-abia se abţinu să nu ţipe.
-Am crezut că va fi mai uşor fără ei.Se reîntoarse cu câte o furcă în fiecare
mână.Pandora înţelese imediat.
-O,nu,Max! Se dădu înapoi şi întinse braţele ca să-l ţină la distanţă.Refuz,refuz categoric să particip la aşa ceva.El înainta şi-i întinse o furcă.
-N-ai de ales.
-Cum să nu am? îşi puse mâinile la spate şi se mai îndepărtă cu un pas.Să nu crezi că pun mâna pe furcă.Nu am zis nicicând că te voi ajuta.
-Asta-i adevărat.Dar ai fost de acord să mă însoţeşti în timpul probelor.
-Foarte bine.Voi sta aici şi te voi privi.
-Nu.Max scutură din cap cu un regret prefăcut.Nu pot să permit aşa ceva.
-Nu e nici o problemă,replică ea.
-Tatăl tău ar spune că s-a stabilit un precedent.
-Precedent? îl privi suspicioasă.Cum?
-Păi,m-ai ajutat la Lion and Serpent.
-Aia a fost altceva.
-Mă îndoiesc sincer că bunica ta ar fi de aceeaşi părere.Cred că ar considera că refuzul tău de a mă ajuta nu este în spiritul...
-În spiritul!? aproape scuipă Pandora.
-În spiritul,dacă nu şi în termenii,jocului.Şi te-ar declara descalificată,şi pe mine
câştigător.Mai bănuiesc şi că mătuşile tale,doamnele William şi Edward,ar
procura cu o viteză uimitoare un certificat de căsătorie şi ne-ar declara căsătoriţi înainte de sfârşitul săptămânii.
-N-ar face aşa ceva niciodată.
-Ai fi cu adevărat interesată să afli?
Imagini de la salvarea Cynthiei şi de la războiul lui Max cu gâştele îi zburară prin minte.
-Nu e drept deloc.Luă o furcă din mâna lui.Şi nu ţi-ar fi mers dacă nu le-ai fi fermecat pe doamnele din familia mea.
-Adevărat.Dar,odată ce ai îmblânzit iepe mâncătoare de oameni,toate celelalte parcă îşi găsesc singure locul.Aruncă o privire în jur.Inclusiv curăţarea
grajdurilor lui Augias.
-Dacă avem de gând să facem treaba asta,hai să începem,spuse Pandora şi făcu câţiva paşi,după care se opri.Ce avem ele făcut,mai exact? N-am mai curăţat grajduri până acum.
-Ce surpriză! spuse el sec.
-Contele de Trent e expert la curăţatul grajdurilor,nu-i aşa?
-Nu chiar,dar am fost instruit cum se face.Partea esenţială este înlocuirea paielor murdare cu paie curate.
-Paie murdare? Pandora se uită la podeaua celei mai apropiate boxe.
Murdăria era departe de a fi una superficială şi inofensivă.
-Ai putea să-mi acorzi de pe-acum punctul.Măcar pentru dorinţa de a mă înhăma la o asemenea muncă.
-Ţi s-au dat deja prea multe puncte.Pe acesta va trebui să-l câştigi.
-Cum vrei,dar aş zice că l-am câştigat şi pe cel cu gâştele,murmură el.Ea
strâmbă din nas,dezgustată.
-Păcat că trebuie să-1 câştig împreună cu tine.El zâmbi şi îi explică rapid ce
aveau de făcut.Nu era foarte dificil de înţeles.Dar era la fel de greu de făcut pe cât se aşteptase.