Flăcările iubirii

Cap 14. Parcă m-aș juca cu un copil mic.

Ajung în camera mea unde Jack stătea dormea adânc în patul meu. Probabil i-a fost dor de mine si a vrut să ma simtă aproape îmbrătisându-mi cateva haine și dormind simțindu-mi mirosul.

Doamne, băiatul ăsta poate fi mai drăguț de atât?

  Având un zâmbet tâmp pe față înaintez în liniște. Mă așez ușor pe marginea patului și trag încet hainele din brațele lui. Mă urc în pat încet și cu grijă să nu îl trezesc după care mă pun lângă el și mă afund în brațele lui. Aud un oftat zgomotos apoi simt cum brațele lui se împletesc în jurul meu și mă trag măi aproape de el.

- Ai lipsit doar două ore, patruzeci și trei de minute și șaptesprezece secunde și deja nu mai pot de dorul tău. Cuvintele lui mă fac să mă roșesc instant și să îmi ascund fața în pieptul lui.

M-am înșelat, poate fi mai drăguț de atât.

   - Iubitule, nu ai vrea să mergem la cafenea să mâncăm. Îmi este foame. Folosesc o voce de copil mic și îmi ridic privirea înspre a lui.

  Surprinzător el mă privea amuzat dar avea acea privire drăgăstoasă.

- Sigur! Atunci eu mâ duc să mă schimb. Îmi lasă un pupic pe frunte apoi iese din cameră închizând ușa în urma lui.

Mă dau jos din pat și decid să mă schimb și eu în ceva mai lejer. Mă îmbrac cu un maieu alb, o bluză de trening neagră peste și o pereche de pantaloni de trening tot negru.

Se pare că azi țin doliu.

Chicotesc ușor la gândul meu apoi ies din camera. Cobor repede pănă jos apoi ies dând de mașina lui Jack. El stătea răzâmat de capotă în timp ce învârtea cheiile mașini pe un deget.
  Cand mă vede se apropie si imi deschide portiera. Eu intru cu un zambet pe buze in timp ce el face turul mașinii și intră și el. Bagă cheile în contact apoi pornește în trombă.

În doar trei minute ajungem în fața cafenelei. Ne dăm jos din mașină și intrăm în cafeneaua care era plină ochii. Ne găsim cu greu un loc gol aproape de cafenea. Eu ca de obicei comand o cafea si un croissant iar Jack comandă un Strongbow. 

                    -- • ♦️ • ♦️ • --

- Iubitule, eu trebuie să plec. O urgență. Mă aplec repede spre el și îl sărut scurt pe buze. Ies vijelios din cafenea și încep să fug cât mă țin picioarele.

Ocolesc repede câțiva copaci și ajung la locul de întâlnire. Surprinzător, Jennyfer este aici. Si eu care credeam că o să aștept o veșnicie să își facă manichiura, părul și machiajul.

Machiajul o să il fac eu.

  - Ai ajuns în sfârșit! Oftez, și îmi dau ochii peste cap. Am întârziat și eu două minute ce face mare tam tam din asta.

- Pregătită?

- Hai să terminăm asta o dată. Dă din umeri plictisită apoi își ia poziția de luptă. Eu doar mă uit la ea și stau..normal.

  - Bine, atacă-mă. Spun simplu. Se apropie rapid de mine și vrea să mă lovească cu pumnul dar mă feresc imediat. Își ridică piciorul și dă să mă loveascâ dar mă feresc și de data asta.

Timp de cinci minute eu doar m-am ferit de atacurile ei în timp ce ea doar dădea cu pumni și picioare. Nici măcar nu era atentă cu câtă putere exorciza loviturile.

  - Parcă m-aș juca cu un copil mic. Râd eu în timp ce ea de abea mai respira.

Încă nu am atins-o nici cu un deget ce dracu?

  - Țin-ne-ți g-gu-r-r-ra! Respiră ea sacadat.

Ok, de ce am impresia că sunt urmărită?
 
- Bine bine. Uite, aștept să îți revi apoi putem continua. Mă așez încet pe iarba verde și mă culc pe spate punându-mi mâinile sub cap.

Asta o să dureze ceva!