Vântul rece îmi izbi din plin corpul și fața dar asta nu mă oprește din mers. Era noapte și foarte întuneric însă vedeam foarte bine. Liniștea se lăsă peste tot făcând să pară totul ca dintr-un basm, nici musca nu se auzea. Totul era foarte liniștit și frumos și așa avea să rămână pentru totdeauna. Nimic nu avea să se schimbe niciodată iar pentru asta putean garanta eu, însă toate gândurile dispar când ajung în fața casei imense. Pun mână pe clanță rece din fier și apăs încet deschizând ușa când un val de voci de aude:
- Bine ați venit Pur Sânge Pandora! Toți vampirii din încăpere se închinau în fața mea și nici unul nu ridica capul un centimetru.
Acum mi-m dat seama de ce ei fac ore noapte. Vampirii sunt treji noaptea și dorm ziua.
Mă închin și eu când vocea tatei răsună puternic:
- Scumpa mea de acum încolo vei face parte din clasa de noapte iar prietenii tăi nu trebuie să știe motivul. Ba chiar te-aș ruga să nu mai stai așa mult cu ei, mă informează serios după care își așează mâinile pe umerii mei.
- Nu sunt prietenii mei! Replic a doua oară această frază indiferentă neavând nici o expreșie ca de obicei.
- Mă bucur să aud asta! Acum tot ce trebuie să faci fiica mea este să aperi această academie. Locul unde ai primit aceste puteri uimitoare trebuie apărat doar de tine. Aceasta a fost cererea zeiței întunericului.
Doar atât aveam de făcut și mă mulțumea asta. Pentru mine era îndeajuns pentru că apărarea academiei nu era așa ușor. În fiecare seară miasma groasă apare deasupra și în jurul academiei. Mereu eram pândiți din întuneric dar păcat căci eu controlam întunericul iar asta era în favoarea noastră.
- Iubito, e timpul să aperi castelul, replică Alexander serios privind cerul care era mult mai întunecat decât de obicei. Se pare că measma a apărut.
Le întorc spatele sărind de pe podul din piatră care duce spre casa de noapte. Drumul spre case era în aer liber așa că putei vedea o parte din oraș iar în spatele Academiei Roșie era o pădure deasă cu copaci înalți. Arăta de groază dar vampirii mergeau acolo să se hrăneascâ cu sânge adevărat nu doar cu pastile.
Vampirii avea pastile speciale care se dizolvau în apă și dădea apei un gust ușor de sânge și o culoare roșiatică. Ei consumau în fiecare zi așa dar din când în când seara ieșeau pe ascuns și mergeau în pădure.
Ajunsă în fața academiei îmi unesc mâinile ca și cum m-aș ruga și închid ochi. O lumină albă iese dintre mâinile mele împreunite acoperind întreg cerul. Miasma dispare de tot din jurul castelului iar lumina dispare și ea.
- Se pare că nu ți-ai ieșit din mână! Un chicot se aude din pădure așa că mă îndrept repede după sunet. Nu ai să mă găsești niciodată prințesico!
- Eu nu sunt o prințesă sunt Fata Iadului, vocea mea subțire ca de copil răsună ușor.
- Și ce o să îmi faci? Ai să mă trimiți în iad?
- Exact! Spun apărând în fața lui.
O biată umbră pierdută în întuneric
Cere și aduce durere altora
Un suflet condamnat scăldat în păcate
Vrei să-i dai morții o șansă? Urletul său de durere se pierde în liniștea pădurii ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
- U-unde sunt? Barca din lemn se mișcă într-o parte și alta când se ridică în șezut. Ce se întâmplă? Unde mă duci, întoarce barca! Vâslesc în continuare indiferentă dar urletul lui se aude iarăși. Mai mult mâini scheletice ies din fundul bărcii ținându-l lipit de suprafața acesteia.
- Încredințez acest suflet iadului!
CITEȘTI
Flăcările iubirii
Romance" - Sigur vom fi împreună? - Sigur micuțo dar acum trebuie să uiți cine ești cu adevărat. Îi sărută obrajii micuți apoi se făcu nevăzut în întunericul pădurii. Mama ei venii lângă ea prinzând-o de umeri. - Să nu uiți că te iubesc! Te voi...
