Flăcările iubirii

Cap 53. Din cauza ta mama nici măcar nu se mai uită la mine!

Ajungem în fața băiatului cu telefon și observ că de data asta stătea doar pe Facebook.

- Ce faci? Mă pun lângă el privind ecranul telefonului care acum era negru semn că îl închisese.

- Mă plictiseam așa că vroiam să văd noutățile de pe Facebook, răspunde băgând telefonul în buzunarul de la spate.

- Doar să butonezi telefonul ști să faci, se răstește prietena mea spre Marco. El îi scoate limba dar ea deja se întoarse cu spatele și pleca.

- Unde mergi, strig în urma ei.

- Merg să îmi iau o cafea de la aparatul din fața facultății. Revin! Strigă Roseline fiind pe la jumătatea drumului.

Îmi pun atenția pe Marco care nu făcea nimic altceva decât să privească studenții din parcare. De ce trebuie să fie așa de secretos? Este așa de grav ce ascunde sau..nu, nu știu!
Încercând să sparg sentimentul de tensiune fac pași mici spre el ca să nu mă vadă. Zăresc telefonul lui negru în buzunarul de la spate așa că il iau rapid începând să fug.

- Dă-mi telefonul! Spune amenințător.

- Aha, după ce mă prinzi! Rânjesc diavolește luând-o mai tare la fugă. Îmi întorc privirea văzându-l cum se apropie rapid de mine dar chiar înainte să apuce să pună măcar mâna pe mine o iau la dreapta apoi alerg în partea opusă. În ritmul ăsta nu o să mă prinzi nici până mâine!

- Asta s-o crezi tu! Marco începe să fugă mai tare apropiindu-se mult de mine însă chiar când era pe puntul de a mă prinde se împiedică și cade peste mine.

- Te-am prins, spune lându-și telefonul din mâna mea. Îi scot limba așteptând să se ridice de pe mine dar acesta nu dă nici un semn că ar vrea asta.

- Ce faceți voi doi acolo? Apare Roseline lângă noi. Și de ce se uită băiatul ăla așa insistent la voi? Ridică o sprânceană arătând cu degetul spre....Alexander?!
În următoarea secundă l-am dat jos pe Marco cu forța ridicându-mă în picioare. Mă apropii lent de el făcând și acesta la fel.

- Hei, ce cauți tu aici? Întreb înconjurându-mi brațele în jurul abdomenului lui dar acesta nu făcea nici un gest.

- Nu am voie să îmi văd iubita? Sau...poate că erai ocupată?

- Ne jucam doar, i-am furat telefonul și..

- Vă jucați doar..- mă întrerupe indiferent. Ok nu contează uite niște bani de la tatăl nostru. A zis să îți cumperi ce vrei, rupe îmbrățișarea întinzându-mi banii. Îi iau și fară să mai zică nimic pleacă.

Oficial am dat-o în bară! Îmi trag o sută, ba nu, șaptezeci de miliarde de pălmi mentale după care merg înapoi la prietenii mei.

- Să mergem. Le spun în timp ce bag banii în buzunarul blugilor.

Cu un zâmbet strâmb și o privire "veselă" intru în clasa plină cu studenți vorbăreți și gălăgioși. Mă așez în banca mea dar degeaba căci sunt ridicată brutal de braț.

- Ăsta.e.locul.meu! Rostește printre dinți Cymberli nervoasă până la culme.

- Vrei să plec?

- Vreau să dispari! Se răstește. O privesc încruntată câteva clipe apoi dau să mă întorc dar Cymberli mă lovește cu toată forța în burtă.

- Din cauza ta, mama nici măcar nu se mai uită la mine! Tu îți dai seama ce ai făcut? Zbieră aceasta încercând să mă mențină pe picioare. Toate privirile erau pe noi iar ca să le mențină în continuare Cymberli mă lovește cu pumnul în fața.

Ziua asta e un dezastru!