Flăcările iubirii

Cap 26. Sunt tatăl tău, nu mă mai recunoști?

Până la urmă James a plecat și a luat și pistolul cu el. Mi-a explicat că nu este nevoie să mă razbun pentru că tot va fi pedepsit pâna la urmă de către Dumnezeu. Nu îl voi mai urmări. M-am decis că trebuie să fiu mai atentă, serioasă și responsabilă și mai presus de atât este să fiu mai bună cu mine și ceilalți din împrejur. Sau astfel, voi fi la fel de rea ca cel ce mi-a omorât mama.
Acum să lăsăm astea. Cum nu mai am nici un motiv de a sta aici mă v-oi duce înapoi acasa să îmi iau lucrurile iar apoi la facultate. Și să nu uit să îmi cer scuze lui Anderson pentru că am lipsit de la studio.
Bagajele sunt făcute și sunt pe cale să plec când se aud câteva bătăi în ușă.

- Vin acum! Las bagajul desfăcut îndreptându-mă spre ușă. O deschid dar rămân confuză.

- Bu...

Bărbatul mă i-a strâns în brațe făcându-mă pe mine confuză.

- Scuzați-mă dar cine sunteți? Întreb iar acesta se desprinde de mine. Fața lui era scăldată în lacrimi dar expresia lui de uimire mă făcea să înghit în sec.

- Sunt tatăl tău, nu mă mai recunoști?

- Imposibil. Tatăl meu locuiește acum în Grecia cu amanta lui. A înșelato pe mama acum șapte ani, îi explic cu tristețe în glas.

- Ba nu, nu am înșelato! Se răstește el.

Mă încrunt total încurcată. De ce pretinde că e tatăl meu pe când știu bine că el e în Grecia cu..iubita lui.

- Îmi pare rău dar acum trebuie să plec. Dacă vreți îmi da-ți numărul dumneavoastră și vă sun eu când pot vorbi și îmi povestiți ce s-a întâmplat, rostesc având un zâmbet pe față.

- Nu mi te adresa așa te rog! Suspină el. Unde pleci? Te pot duce eu.

- Nu e nevoie vă mulțumesc. Am propria mașină, îi spun întorcându-mă spre bagaj. Îi închid fermoarul la și îl trag dupa mine până la ușă. Mă uit prin cameră asigurându-mă că nu am uitat nimic apoi ies închizând ușa în urma mea. Ce ziceți să ne vedem mâine la ora cinci la cafeneaua Astro Café și să îmi ziceți ce vă frământă?

Bărbatul mai înalt decât mine dă afirmativ din cap privindu-mă direct în ochi. Îi transmit un zâmbet binevoitor apoi iau bagajul și plec spre recepție. Dau cheia femeii îndreptându-mă spre ieșire. Mai privesc o singură dată hotelul după care ies intrând în mașină. Următoarea locație, acasă.

                -- • ♦️ • ♦️ • --

Cobor din mașină când telefonul îmi vibrează în buzunar. Îl scot și mă uit la notificarea primită. Privesc fericită ecranul telefonului și numai decât îl debochez și intru pe youtube dând pe piesa scoasă de Alexander.

Doamne, e așa minunată. Are un ritm superb dar versurile mă cam întristează.

Bag telefonul înapoi în buzunar și intru în campus cu valiza. Urc repede scările și ajung în fața camerei mele o deschid cu viteza luminii intrând înauntru și privind în jur.
De ce? De ce a dat camera camera mea altei persoane? Nu am lipsit mult timp doar...o săptămână și câteva zile. Sau prin asta a vrut să îmi transmită că nu mai am ce căuta aici. Gândul ăsta mă face să plâng. Mi-a trebuit o luna și două săptămâni să o conving pe mama să ma lase la facultate acum eu am dat cu piciorul în bară.

Îmi șterg lacrimile de pe obraji și dau să plec dar o voce feminină mă oprește. O voce de care mi-a fost foarte dor.

- ...

****

Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați dar cred că știți bine motivul..mda școala. Oricum o să încerc să postez cât mai des.