Black's list...

49. Iubita mea soție..

Din perspectiva lui Black

De doua săptămâni Emma ma zăpăcește cu o păpușa pe care și-o dorește. Și oricât as fi încercat sa o găsesc nu am reusit. I-am tot adus diverse jucării asemănătoare, dar nu este ca cea pe care și-o dorește. Așa ca, azi a venit ziua in care mergem la magazinul de jucării pentru a-și alege, singura, păpușa pe care o vrea. Căci eu sunt corigent in acest domeniu. Încerc, dar degeaba, nu nimeresc niciodată ce își dorește. Și ce este mai rău, este perioada ce urmează. In mai puțin de o luna este Crăciunul, iar eu sunt in pana de idei. Iar asta se întâmpla pentru ca am obișnuit-o pe Emma cu cadouri scumpe și sa le primească atunci când le vrea. Am făcut asta pentru ca nu am vrut sa ii lipsească ceva. Cu toate, ca am exagerat. Dar nu am stiut cum altfel sa procedez.

De doua ore ne plimbam prin magazinul de jucării pentru a-și găsi jucăria perfecta. Și eu care credeam ca doar cele mai in vârsta au o problema cu plimbatul prin magazine. Dar m-am înșelat. Nehotararea își face simțită prezenta încă de la cele mai fragede vârste.
In timp ce Emma analiza fiecare jucărie in parte, observ un băiețel de aproximativ aceeași vârsta cu a Emmei, mergând speriat printre rafturi. Conștientizez rapid ca s-a pierdut de părinții lui și atunci când trece pe lângă noi, îl opresc. Ma las la nivelul lui și fac contact vizual cu el. Ochii albaștri atât de inocenti, dezvăluie confuzie și o ușoară teama.

,,Te-ai pierdut de părinții tai?" Băiatul aproba din cap. Uitându-se intr-o parte și in alta, încercând sa își zareasca părinții. ,,Cum te cheamă?" Îl întreb usor, calm pentru ca nu vreau sa îl sperii și mai rău. După câteva momente de așteptare, băiatul îmi Răspunde.

,,Ayan!" Spune sigur pe el. Aprob din cap. Apoi îl întreb, in același mod blând.

,,Vrei sa mergi cu mine sa îți căutam părinții?" Băiatul aproba din cap, iar atunci când ii dau mâna, acesta accepta. Pentru un moment am simțit ca îl cunosc pe acest băiețel. Dar gândul acesta mi-a părăsit rapid mintea. Am mers impreuna pana la biroul de informații și i-am așteptat părinții, căci nu voiam sa îl las singur acolo. Un bărbat înalt și binefăcut se apropie de noi, iar Ayan îmi da drumul mâinii și se duce către respectivul bărbat. Respectivul vine la mine și îmi întinde mâna in semn de salut. O accept. Iar acesta începe sa îmi vorbeasca.

,,Multumesc frumos!" Aprob cu un zâmbet, iar acesta îmi întoarce gestul. Am impresia ca îl cunosc de undeva pe acest bărbat. Dar nu reușesc sa îmi dau seama de unde. Băiețelul îmi face cu mâna, apoi pleacă împreuna cu tatal sau. Mi-am întors capul in spre ei, și pentru un moment mi s-a părut ca am văzut-o pe Natasha. Undeva printre rafturi. Am închis pentru o secunda ochii, iar atunci când i-am deschis, aceea imagine neclara a dispărut. Oftez exasperat și o iau pe Emma de mânuță, continuându-ne drumul printre rafturi.

,,Tati, tati, asta e!" Îmi întorc capul speriat neînțelegând despre ce vorbește. Iar atunci când m-am întors, fetița deja trăsese de pe raft o ditamai cutia, provocând căderea altor o suta de cutii, de parca tocmai am jucat domino. Oftez și îmi întorc privirea spre fata mea. ,,Ups..." Spune usor, iar pe mine ma bufnește rasul. Off Doamne, îmi aduce atât de mult aminte de mama ei... Încep sa strâng dezastrul provocat de Emma, apoi plătim jucăria și plecam acasa.

.

.

.

Intru in sediu și ma duc direct in birou. Trebuie sa ma ocup de câteva transporturi și apoi sunt liber sa ma duc acasa. Ma apuc de treaba și încep sa completez diferite acte pentru a face demersurile. Voi aduce niște arme din Orientul Mijlociu. Am luat cheia pentru a descuia cel mai important sertar. Sertarul in care tine cele mai importante hârtii. Și in timp ce căutam ce îmi trebuie, in fata îmi s-ar câteva poze cu mine și cu Natasha. Poze ce reușesc sa îmi strice toate ziua. Le scot nervos din sertar și dau sa le rup. Dar ma opresc in ultimul moment. Nu asta este modul in care sa reușesc sa o scot din inima mea. Am încercat prin multe alte moduri, și nu am reusit. Arunc pozele din nou in sertar și îl încui nervos, apoi ies din birou.
Conduc cât pot de repede spre casa, chiar dacă traficul nu îmi prea permite una ca asta. Când in sfârșit ajung, parchez mașina și intru in incinta casei mele. Nu fac doi pași căci dezastrul din sufrageria mea ma îngrozește. Niciodată nu am văzut atâta dezordine intr-un loc. In aer pluteste un nor gros de sclipici, iar sufrageria este acaparata de decorațiunile de Crăciun. Bradul este instalat in mijlocul încăperii, provocându-mi o stare și mai mare de nervozitate. Chiar dacă încă nu a început luna Decembrie, Emma deja a început sa împodobească prin casa. Pentru ca aceasta este perioada ei preferata din an. Încerc sa trec neobservat pe lângă dezastrul din încăpere și sa urc in camera mea, departe de aceasta atmosfera mult prea fericita pentru starea mea de azi. Dar, Emma, este mult prea perspicace și ma vedea imediat.