Alfa în derivă

Capitolul ➸ 18

Am postat intr-un final... imi pare rau sa va dezamagesc dar simularile vin si trec, fara mine din pacate :))

Multumesc celor care voteaza si lasa comentarii. :D Gracias!

Capitolul 18

Camelia povesteste

E o gluma. Nu e adevarat. Continui sa ma mint. Trezeste-te Camelia, doar deschide ochii si ai sa vezi ca nu e real.

Si totusi...

Exact pe dos, toate astea se simteau atat de reale, incat pareau ca smulse dintr-un vis lucid. Un cosmar extra autentic din care imaginatia nu ma putea scapa. Freud, prietene, unde esti cand am nevoie de tine. Nu stii cat de mult dureaza un vis urat pana ce atunci cand deschizi ochii, te trezesti in aceleasi conditii epuizante, bantuie de aceleasi frici.

Mereu am fost fata cu datele. Fata care avea nevoie de dovezi indubitabile, care nu era satisfacuta pana nu vedea cu proprii ei ochi. Poate de asta eram si buna la subiecte reale precum matematica sau fizica, dar acum, cand adevarul zace la mai putin de 10 pasi in fata mea, fara semne de miscare...

Nu cred. Poti sa imi spui Toma Necredinciosul dar refuz sa cred.

Nu stiu care durere e mai ireala, socul de la ce se intamplase sau pura agonie la gandul ca nu o sa mai fiu niciodata in prezenta lui - nu ca ar fi fost ea, in majoritatea timpului, una placuta - ca nu o sa ii mai aud vreodata vocea - enervanta si intr-una indispusa, azvarlind insulte in stanga si in dreapta ca si cum nu ar mai exista un maine. Si pentru el nu nici mai exista. Realizez brusc.

E un lucru curios moartea, stim ca o vom experimenta o data si odata, fiecare dintre noi stie... ca suntem limitati, cum bine ii placea lui Serban sa puncteze. Dar cand i se intampla unui cunoscut este o surpriza. Mereu. Si nu este nimic ce putem face ca sa ne pregatim pentru ea, abosult nimic. Vine de nicaieri, ca un tren pe sine, te loveste in plin daca stai in fata lui.

Ai avut vreodata sentimentul ca viata ta nu e de fapt a ta. Ca totul e un joc... ca esti tras pe sfoara, literarmente. Toti din jurul tau par sa traiasca... dar tu doar stai deoparte si privesti piesa, abia respirand si asteptand pentru ceva ce are cum sa se intample.

Simteam ca pic in gol, picioarele refuzau sa ma asculte, nimic din ce aveam o data nu mai parea al meu.

Stiu ca de data asta nu am avut cum sa ma protejez de trenul in viteza care m-a lovit fara inconjur, dar pe celalalt, pot sa ma asigur ca o sa il evit prin faptul ca nu imi voi permite sa stau in fata lui ca o prosta.

Serban povesteste

La dracu, asta o sa doara ca o c*rva!

Nu stiu cate secunde sa fii trecut, poate 10... 20. Cand imi aud Celalalt Nume deschid ochii si las totul sa se aranjeze. Realizez ca sunt intins pe spate intr-o pozitie ce nu ma face mandru. Nu am chef sa ma misc, mai curand aleg sa ma holbez in sus la perdeaua de nori urati ce pareau ca vor sa ma inghita. Sa-si traga un scaun si sa stea la coada. Gandesc si ma ridic repede gata sa o omor amintindu-mi exact sursa problemei.

Cine dr*cu m-a pus sa iau o fusta stricata cu mine in masina? Imi spun cautand-o din priviri. O omor. De data asta, o omor.

Probabil simte pericolul pentru ca deschide ochii fluturandu-si genele rapid, ah, la naiba cu ochii aia rotunzi de un albastru trist. Imi spun evitand contactul. Ascult mai mult instinctiv cum lasa afara un oftat adanc pe care daca a dat naiba si l-au auzit ingerii din cer, atunci m-am dus dr*cu cu lup cu tot.