Alfa în derivă

Capitolul ➸ 4

Capitolul 4

Din toți cei 10.000 de elevi pe care VVR-ul îi are, 10.001 acum că am aterizat și eu pe aici, trebuia să fie el. Normal că trebuia. Destinul și soarta probabil râd la un cocktail în timp ce eu mă fâstâlcesc toată în fața unui străin. Deja îmi imaginez cum a mers discuția lor când au contemplat tot fiasco-ul ăsta.

Hey destinule, știi la ce mă gândeam? La ce soarto? Ar trebui să o facem pe ciudata aia blondă, Camelia, să fie și mai stresată astăzi. Oh da, hai! Să aducem și un val de căldură să ne asigurăm că e foarte incomodă și nesigură pe ea până ajunge la școală. Da! Și apoi ce zici dacă se va întâlnii cu tipul ăla cu care visează în fiecare noapte de când l-a întâlnit? Ăla înalt cu o aură foarte nepașnică pe care toată lumea îl venerează? Da, exact ăla. Nu știu ce să zic destinu-le, șansele sunt de la 1 la 10.000. Ceea ce o să fie de 10.000 de ori mai hilar!! Hai s-o facem atunci. 

Urăsc viața asta... gândesc eu nervoasă- dar resemnată.

-Știai că organismul uman poate suporta până la 160 de grade celsius? Vomit cuvintele înainte să mă pot opri.

Ah! De ce, de ce, de ce? Dintre toate prostiile pe care puteam să le scot pe gură... Ridic ochii din pământ pentru a constata faptul că băiatul nici măcar nu a clipit. Se uita la mine de parcă mi-ar mai fi crescut un cap, și pe bună dreptate, suspin eu, cu două capete poate aș gândi mai mult.

-Ceea ce vreau de fapt să spun este că, și aici era momentul în care trebuia să îi explic că nu sunt încă gata să fiu pusă în cămșă albă că erau multe lucruri pe care nu le făcusem încă și pe care voiam să le fac în viitor, spre exemplu bunjee jumping, doar că gura mea mare mi s-a pus în cale și când i-am întâlnit privirea ceea ce am spus a fost mai jenant decât orice, evaporarea transpiraţiei absoarbe o cantitate uriașă de caldură din stratul de aer care vine în contact direct cu pielea...uhm... de aia transpirăm când ne e cald... nu pentru că avem o problemă de piele sau ceva, adică unii au dar nu eu... uhm...

 De ce?!

-Eu am să plec, continui eu învinsă și rușinată complet gesticulând spre ușă, mi-a părut bine să te cunosc și îmi pare rău pentru data trecută chiar nu te-am văzut, perfect, hai să îi aduci aminte de incidentul de acum 100 de ani, cine știe, poate așa te alegi și cu un pumn în gură- cu care aș fi complet de acord în momentul ăsta apropo, să fie cât mai puternic și rapid ca să mă oprească din vorbit, adică te-am văzut, zic eu fluturându-mi mâinile către cadrul băiatului, dar am crezut că ești un zid, o vai, adică nu un zid adevărat de cărămidă... mă scot eu dând din cap frenatic simțind cum sângele îmi urcă în obraji, unul de mușchi, știi pentru că ești foarte mare. Pentru ceea mai bună pizza din lume, taci! Nu mare gen gras, adică mare gen mergi la sală des. În momentul ăsta puteam să prăjesc un ou pe fața mea și ca lucrurile să fie și mai awkward (ca în serialul ăla cu adolescenți americani) un râs forțat îmi iese din adâncul gâtului.

Îmi iau ruxacul de pe jos cu o mișcare rapidă nemaiașteptând nici să mi-l pun pe umeri și fără să mă uit înapoi trec pe lângă Domnul-Mare-Gen-Merg-Des-La-Sală-Nu-Mare-Gen-Gras și ies din bibleotecă fără să mai zic nimic.

-Camy scumpo, nu mai stai puțin? 

-Scuze Andreea, mi-am ăă... uitat ceva în dulap. Ne vedem la prânz. Strig eu, mergând cu spatele, dornică să pun cât mai mult spațiu între mine și tip. Ceva din mine, o parte care mai mult ca sigur avea tente sinucigașe, mă îndemna să mă întorc și să mă lipesc de Șerban și să nu-i mai dau drumul niciodată.