Alfa în derivă

Capitolul ➸ 11

Capitolul 11

Toamna se progora asupra terenurilor din jurul resedintei Anghel, cerul era de un albastru intens in contrast cu pomii goi care se leganau in adierea vantului. Lumanarile parfumate ardeau, miscorandu-se in lumina slaba, creand umbre pe peretii roz ai camerei. Abstract, grotesc poate, o umbra mai impunatoare decat restul, le masca pe toate. 

Imi statea pe limba sa il intreb cine erau acele domnisoare cochete din poza lui de profil aproape la fel de tare cum ma ardea palma sa ii trosnesc o paleta de ar fi intrat seismiologii din Asia in panica, pentru ca pe langa faptul ca a intrat din nou pe geam - neinvitat! (ar fi un vampir extrem de prost) a inceput sa imi rascoleasca cazual printre lucruri, facand remarci usturatoare si tinandu-mi un discurs moralizator despre 'natura femeilor'. Uite unde era misoginul, cine ar fi zis >,<.

-Cu toatele ziceti ca sunteti gata in 5 minute, latra el ironic plimbandu-se dintr-o parte in alta a camerei MELE atingand in treacat lucruri, oprindu-se uneori sa inspecteze cand gasea ceva ce i se parea interesant - fara pic de jena si retineri ca si cum ar fi detinatorul de drept a tot ce era intre cei 4 pereti. Mai lipsea doar sa isi aprinda o tigara, atat.

Felul in care ma pune in aceeasi oala cu celalalte "alte" ma deranjeaza pana la punctul in care aproape sunt tentata sa ii arunc perna cu planete gigantice levitand in orbita direct in cap sperand ca universul va face dreptate - ma razgandesc recunoscand ca probabil cu tinta mea as nimeri una din lingurile Aurei de la parter si atunci sa vezi ce dreptate a la Aura o sa primesc eu.

-Doar pentru ca anturajul tau feminin e asa asta nu inseamna ca eu sunt la fel! Ma abtin sa nu ma rastesc simtind cum imi pulseaza tampla.

Privesc suspicios modul in care baiatul se uita la bufnita din lemn de la capatul patului si orice alta grija dispare. Bufnita aia e foarte importantapentru mine, desi nu face nimic special a fost un cadou de la Trist de Craciunul trecut. Mi-am dorit-o din clipa in care am vazut-o stand pe raftul imbulzit cu alte sute de jucarii de la singurul Peco din oras in timp ce Trist baga motorina in Chevi-ul familiei sale dar nu am avut destui bani sa o cumpar atunci. Cred ca Trist mi-a luat-o mai mult ca sa scape de gura mea, saturandu-se intr-un final sa ma mai asculte plangandu-ma ca am ratat o sansa perfecta. Unde mai gaseai in oras chestii atat de faine care sa imi placa?

Chiar daca nu facea nimic deosebit, o tineam pe birou la loc de cinste, imi aduce aminte de bufnita micuta a lui Ron din povestea mea favorita: Harry Potter. 

-Si in plus, nu inteleg de ce le ia atat daca oricum le lipseste o buna parte din garderoba cand ies din casa. Zic repede mai mult ca sa ii distrag atentia de la posesiune mea pretioasa.

Cand realitatea spuselor ma loveste, imi intorc privirea concentrandu-ma pe respirat.

-Touche, cap de dovleac. Aici iti dau dreptate. Replica lui ma ia prin surpridere asa ca aproape cad in cap, impiedicandu-ma in proprile-mi picioare. El tace. Nu-i pasa.

Dupa discutia asta am cazut in tacere amandoi iar el s-a asezat pe pat privindu-ma in timp ce ma pregateam de scoala; Nu era o tacere dinaia asurzitoare nici o amortire indiferenta... era foarte comfortabil... si putin ciudat sa il am in camera uitandu-se la mine ca si cum ritualul meu matinal ar fi ceva palpitant sau macar in sfera lucrurilor nu chiar plictisitoare. Aveam senzatia de usurare, o stare pe care numai prezenta lui Serban o aducea in locul asta si nu inteleg de ce din moment ce aproape tot timpul ne certam. 

Raspunsul logic ar fi ca datorita atitudinii sale reci aveam libertatea sa spun ce-mi venea in minte stiind ca nu o sa fiu in stare in veci sa il misc cu ceva din ce spun sau fac eu, pentru ca lui pur si simplu nu ii pasa. Desi suna foarte... urat, sa spui orice iti vine la limba fara resentimente dar aia e, pana la urma cate vieti ai? Pe de-o parte as vrea si eu sa am aceeasi franchete meschina pe care el o are din nastere, dar nu pot. Pentru ca spre de osebire de el, mie imi lipseste complet carisma si oamenii m-ar ura daca i-as trata ca pe niste obiecte si nu subiecte.