Alfa în derivă

Capitolul ➸ 6

Un TARDIS (Time And Relative Dimentions In Space) este o masina spatiala construita de Lorzii Timpului care este mai mica la exterior si pe interior are loc infinit. Ah, si calatoreste in timp si spatiu! ;3 Intrebarea este: ce poate fi mai minunat? ;_;

Capitolul 6

Lumea s-a terminat cu sunetul unei uși deshise.

Cât de ironic, nu? Aparent, destinul are un simț al umorului destul de britanic aș zice.

Și când spun lumea... mă refer la lumea mea, desigur.

Eram în mijlocul unei ecuații super amuzante, picături mici de transpirație gâdilânu-mi gâtul în timp ce se scurgeau din coada improvizată, prinsă neîndemânatic în vârful capului. Arăta mai mult ca un cuib de pasăre să fiu sinceră, dar nu aveam motive să fiu 'fashion' la ora de matematică. Nu până nu a intrat el în clasă.

Diavolul în persoană.

Ce ar fi putut să caute cineva ca el la ore de matematică avansată, mă depășește chiar și pe mine. 

Am fost atât de fericită că doamna P. m-a mutat aici și apoi și mai fericită să aflu că Caleb, băiatul din parc de aseară, și iubita lui, Rebeca, erau și ei în aceeași clasă (ambii fiind seniori) încât mai aveam puțin și mă urcam pe pereți. Doar că pereții erau puțin cam murdari așa că am decis să fac asta mai târziu și dacă se poate și în privat. Lantul lucrurilor bune a continuat toata dimineata, ceea ce daca stau sa ma gandesc retrospectiv, trebuia sa fie un indice masiv! Nu numai ca baiatul din parc și-a adus aminte de mine, dar m-a și prezentat ca tipa de treabă de aseară (!!!) iubitei sale super drăguțe și deștepte: șefa majoretelor, frumoasa Rebeca Dragomir. Arăta ca o koreană originală dar nu era, era de aici, de-a casei.

Și apoi, când lumea părea atât de dulce, se întamplă așa ceva. Nu-i corect!

Sunetul cizmelor lui de armată pe podeaua recent șlefuită (parcă special pentru momentul ăsta) îndreptându-se spre locul unde studiam eu cu atât zel, refuzând intenționat să ridic privirea oricât de mult mă tenta gândul să îl văd, nu puteam. Era un fel de mesaj de la Tatăl Destin spunându-mi: Salut mica mea ucenică, Diavolul a ajuns și aduce cu el parfum Dior și pantaloni Armani, țin-te bine scumpete, pentru că asta o să fie o plimbare extrem de anevoioasă.

-Mișcă piticanie, stai pe locul meu. Tipul care stătea lângă mine nici măcar nu s-a uitat în sus, s-a ridicat repede, reușind să își dărâme foarte elegant pixurile și liniarul între timp numai ca să le ridice tremurând din toate încheieturile. Săracul copil bogat. Gândesc  amuzată. Până și în lumea lor verde, uneori iarba vecinului e mai prosperă. Aproape mă bat pe spate pentru remarca asta inteligentă. Sunt atât de deșteaptă! Uneori îmi vine să mă auto-decorez cu o medalie sau... un fursec. 

Na, ia un os. Se prosteste vocea din capul meu. 

Zidul Uman se așeaza în locul fostului meu coleg care acum stătea cocoșat în ultima bancă încă neîndrăznind să ridice privirea. Monstrul abia încăpea în banca care pentru mine era un fel de TARDIS. (1) Wow. Ar fi super să am un TARDIS la școală. M-aș asigura că lucruri ca astea NU s-ar întâmpla niciodata... sau cel puțin nu mie în orice caz. 

Grozav, acum am chef să mă uit la Doctor Who. Exact ce aveam nevoie când aproape terminasem ecuația. Și a cui e vina? Evident că a lui 'Nichiduta' de lângă mine. Dacă nu întârzia el ca un adevarat popular, aș fi putut evita situația asta așezându-mă în orice alt loc, chiar aș fi dispusă să stau lângă tipul care cică ar trage vânturi... (ew!) despre care m-a averitizat Rebeca în pauză. Chiar aș face-o, nu glumesc! Prefer să port chestii dinalea de care poartă înotătorii pentru nas decât să stau lângă Șerban Mikaelson și să nu pot să îmi fac treaba pentru că de fiecare dată când respir mirosul lui perfect mă face să vreau să îl iau în brațe! Ceea ce ar fi sinucidere curată. Dacă nu fizică, pentru că sunt sigură că Andreea nu l-ar lăsa să mă omoare, atunci socială %.