Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Libertate

Nu mă mir că hoții s-au gândit să jefuiască tocmai Conacul nostru impozant.

Fie nu se aude nimic de la un etaj la altul, fie servitorii au fost drogați cu somnifere. Probabil amândouă.

Oricum, am strigat până am simțit că-mi pleznește capul. Afurisitul de hoț nu s-a jucat cu legăturile mele. Până m- a găsit Millie, încheieturile mele se făcuseră carne vie.

Credeam că eu țip mai ceva ca o turmă de capre. M-am înșelat.

Buna mea cameristă a trezit nu numai conacul, ci și morții de pe o rază de zece mile în jurul moșiei.

De îndată ce Millie mi-a tăiat legăturile și a fugit să trezească valeții, m-am spoit cu alifie mentolată pe sub ochi, așa încât tata m-a găsit cu fața umflată de plâns și cu lacrimi șiroind pe amândoi obrajii.

Restul nopții a fost o învălmășeală de urlete, reproșuri, învinuiri și disperare.

Spre dimineață Garda regală, chemată de un tată care a răcnit întruna de când a descoperit biblioteca jefuită, a venit să pună întrebări.

Mi-am jucat rolul încă o dată.

*****

- Lady Eileen, vrem descrierea exactă a bărbaților care v-au legat.

Îmi dreg glasul palidă.

- Nu... nu îmi amintesc bine... erau acoperiți.

Amintirea serii trecute îmi provoacă un fior de groază, însoțit de un hohot de plâns.

- Eliza, șoptește tata aspru, trebuie să te stăpânești! Avem nevoie de ajutorul tău ca să-i prindem pe netrebnici și să- ți recuperăm zestrea!

Îmi îndrept umerii necăjită.

- Da, sigur... vă rog să mă scuzați.

Încă un rând de lacrimi, care pare să-i impresioneze adânc pe soldați. Când vreau, am talentul de a plânge într-un mod foarte elegant și înduioșător.

- Hoții, mă readuce tata la realitate. Cum arătau?

- Doi dintre ei au năvălit pe ușă, povestesc afectată. Nu le-am văzut fețele în întuneric, dar erau înalți, cu păr lung... vorbeau destul de grosolan... ca niște țărani obișnuiți, cred.

Comandantul plutonului regal se încruntă gânditor.

- Și al treilea bărbat, lady Eileen? Ați spus că au fost trei, nu-i așa?

- Da.

Îmi mușc buza foarte concentrată.

- Era înfășurat în pelerină, dar ducea un felinar... nu știu, nu-mi amintesc ochii, poate verzi sau albaștri... dar avea părul blond, asta știu...

- Blond? repetă soldatul surprins.

- Blond, da, și barba la fel. O barbă scurtă, blondă. Blond- roșcat, mai degrabă, mă corectez gânditoare.

- Avea plete?

- Nu. Era tuns scurt, foarte scurt.

- Hm.

E clar că indicațiile mele îi nedumeresc.

- Ei? întreabă tata nerăbdător.

- Va trebui să vedem, sir Charles, recunoaște soldatul confuz. Credeam că e vorba de cel care- și spune Ducele Hoților. Jafuri similare s-au petrecut recent și la alte moșii bogate.

- Ducele Hoților? repetă tata furios.

- Da, domnule. Un bărbat înalt, cu păr lung. Mă surprinde că nu a fost el. Poate era în altă parte a casei.