Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Fuga

Nu vreau să mă plâng, dar noaptea asta a fost, din câte știu, cea mai proastă din viața mea.

Carmina nu s-a întors în apartament, așa cum mă așteptam. Bănuiesc că James vrea să-i dea o lecție serioasă de data asta, și va apărea numai dimineață.

Mâna îmi tremură pe stiloul elegant din salonaș, în timp ce mâzgâlesc în grabă un bilet pentru ea:

Carmina,
Am aflat o mulțime de lucruri pe care nu le știam. Am fost mințită, nu doar de Richard, ci și de tata.
Trebuie să aflu toate răspunsurile chiar astăzi.
Îmi pare rău că te las singură. Iartă- mă! Nu pot- nu vreau- să rămân la Curte când știu că e și el aici.
Nu-ți face griji pentru mine, sunt bine. Tulburată, dar bine.
Pot să fac față.

E mai ușor să minți în scris.

Nu sunt bine deloc.

Mă simt atât de goală pe dinăuntru, și parcă am amorțit cumva, cu totul, incapabilă să mai plâng, să sufăr sau să mă agit.

- Lady Eileen, am pregătit calul dumneavoastră!

Vocea domoală a băiatului de la grajduri mă pune în mișcare.

Îi mulțumesc punându-i în palmă câțiva bani strălucitori de argint, și mă grăbesc să cobor, lăsând în urmă cufărul mic cu lucrurile mele. N-am timp de el acum, și nici n-aș avea unde să-l pun.

Mă așteaptă o noapte lungă de călărit.

Îmi strâng mai bine haine groasă din blană, și ies în aerul înghețat, furișându- mă în urma lacheului fără zgomot.

E întuneric gros și aerul rece îmi îngheață fața.

- Îl voi trimite înapoi mâine, îi promit băiatului, privind mulțumită armăsarul alb care așteaptă înșeuat în fața grajdurilor regale. Ești sigur că mă poate duce rapid?

- Saul e un cal de nădejde, lady Eileen, îmi răspunde timid. Rezistent, tânăr și bine dresat.

Dacă ar fi și bărbații la fel, îmi spun cu un zâmbet cinic, urcând cu grijă pe spatele lui.

Degetele înmănușate mi se strâng pe hamurile de piele, și îmi îndemn calul spre porțile estice, departe de intrarea principală.

Nu vreau să fac un eveniment din plecarea mea, și sper din suflet să nu dau de Kiernan sau de vărul Carminei. Știu că nu s-ar lăsa mituiți de banii mei ca să tacă din gură.

Tropotul lui Saul se aude nefiresc în liniștea înghețată a iernii.

Înaintez spre porți cu prudență, ieșind la lumina felinarele aburite care se întind de-a lungul zidului de piatră, luminând Curtea din toate părțile.

- Oprește! mă strigă cineva răsunător, făcând inima să-mi sară puțin din piept.

Opresc lângă poartă, cu nasul îndesat în gulerul gros al hainei, ca să mă apăr de vântul tăios.

- Ieșirile sunt închise deja, doamnă. Vă escortez înapoi la apartamentul dumneavoastră.

Îmi scot fața din guler ca să privesc mai bine la bărbatul nemișcat din fața porții grele de fier.

Răsuflu ușurată, pentru că nu e o figură cunoscută.

- Sunt lady Eileen, îi spun dintr-o suflare. Am o urgență! Trebuie să ies! Plătesc oricât e nevoie.

Și scot deja punga din buzunar, gata să i-o arunc cu totul în brațe.

- Lady Eileen, repetă gardianul respectuos. Vă cred, păreți cu adevărat foarte grăbită, dar veți trece numai dacă aveți un însoțitor. Nicio femeie nu poate ieși singură la asemenea oră din noapte. Este de datoria Curții să-și protejeze invitații. Și vă rog să nu deschideți punga aceea. N-o să-mi schimb părerea.