Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Descoperirea

- Diseară sunt de gardă. Vrei să-ți cânt ceva la balcon?

Fac o grimasă.

- Tu? Nu, mulțumesc. Nu vreau să visez urât, Alteță.

- De ce mă rănești, inimioară? Nu-ți place vocea mea?

Îi fac cu ochiul, aplecându- mă spre urechea lui.

- Vocea nu. Gura... da.

Își întoarce fața, ajungând cu gura lângă a mea.

- Mă mulțumesc și cu asta, frumoaso. Deși știu că minți.

Nu apucă să mă sărute, pentru că cineva râde, din partea cealaltă a zidului.

- Dacă ai terminat cu sedusul fetelor cuminți, mișcă- ți fundul încoace, prințule! Avem treabă.

El se desprinde cu părere de rău, zâmbind.

- Ține- ți ideea, inimioară. Discuția asta nu s-a terminat.

Mă trezesc cu un sentiment ciudat de bucurie.

- Carmina!

De data asta am mintea foarte limpede, așa că mă ridic repede din pat, privind spre mormanul de pături din celălalt pat.

- Trezește-te! Cred că am aflat cum îl cheamă. Toți colegii lui glumeau pe seama asta. Ceva de genul... Carmina? Carmina!!

Dau la o parte păturile învălmășite, uitându- mă la patul gol.

- Carmina? strig ceva mai tare, apropiindu- mă de ușa băii. Hei, ești acolo? Am o noutate!

Niciun răspuns.

Împing ușa îngrijorată, privind prin baia goală. O perie aruncată la întâmplare și o cutie cu pudră sunt singurele semne că prietena mea a trecut deja pe aici.

Oare a plecat la antrenamente? Nu-mi închipui ce ar face Frances dacă ar găsi-o furișându-se în pavilionul militar. Sau James.

Încep să mă spăl și să mă îmbrac, privind pendula din perete tot mai neliniștită.

Aș putea comanda micul dejun în apartament, ca să-i evit pe tata și lord Hector, dar asta nu poate să-i acopere lipsa mult. La un moment dat, dacă nu apare, va trebui să inventez o scuză pentru lipsa ei, și nu mă pricep deloc la asta.

Sun clopoțelul, așteptând să apară unul dintre valeți.

- Eu și lady Bradon luăm micul dejun aici, îl anunț când intră.

- Da, doamnă! Să-l aduc acum? Lady Bradon s-a întors?

Dau din cap intrigată.

- Nu, nu încă. Ai idee pe la ce oră a plecat?

Valetul se gândește o clipă.

- Trebuie să fi fost înainte de șase, lady Eileen. Atunci se făcea schimbul de dimineață.

Un nod de îngrijorare mi se formează în stomac.

- Bine! Asta e tot, deocamdată. Poți să aduci masa deja.

Mă uit neliniștită la pendulă. E aproape zece!! Unde poate fi fata asta plină de idei proaste? Sunt aproape sigură că hoinărește pe undeva în căutare de belele, pentru că ăsta e marele ei talent.

Când sosește masa, încă mă gândesc dacă ar trebui să ies în căutarea ei sau să o aștept aici, și eventual să mănânc ceva, pentru că sunt lihnită în dimineața asta.