Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

John Bradon

Dacă nerăbdarea ar putea ucide... aș fi moartă și îngropată, până la ora asta.

Mă plimb prin cameră de jumătate de oră, cu inima stând să-mi iasă din piept, și cu rochia răvășită de la cât am mototolit-o în mâini.

- Nu înțeleg! îi repet lui Millie pentru a suta oară. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva!?

Camerista mea stă să plângă de emoție.

- Liniștește-te, domnișoară! Ți-am mai spus de atâtea ori: conașu' Johny a fugit de-acasă acum mulți ani. O întâmplare foarte tristă, să știi! Sir Charles zicea că au murit amândoi, da' eu tot timpul am bănuit că ascunde ceva. Se vedea pe fața lui.

- Care amândoi? întreb buimăcită.

- Cum "care amândoi"? repetă Millie exasperată. Johny și Paul, bieții băieți! Lord Hector i-a supărat rău de tot când s-a încurcat cu femeia aia! Îți spun, bieții băieți aveau tot dreptul să plece! Da, aveau tot dreptul!

Efectiv mă doare capul de la atâtea informații.

- Millie, reiau confuză, despre ce femeie vorbești?

- Nu m-ai ascultat deloc?! se răstește la mine, indignată. Ce-i cu tine domnișoară, ți-ai pierdut capul la prima privire? O, nu te uita așa la mine! Te-am văzut la cină. Nu-ți puteai lua ochii de la el!

Dau să spun ceva, dar mă întrerupe chicotind.

- Ce-i drept, flăcăul s-a făcut frumușel, nu glumă! Era slab și sălbatic, mă temeam că va ajunge un hoț până la urmă. A, dar ce ochi are, ptiu pe el! Are ochii ăia negri ai maică-sii, de îți vine să-l mănânci!

- Doamne Dumnezeule! exclam exasperată. Simt că-mi pierd mințile!

****

Într-un final, se întâmplă. Grupul celor trei încheie consiliul din birou, tocmai pe când mi-am epuizat orice fărâmă de răbdare și planific să sparg ușa biroului tatei.

- Eliza! Vino încoace, mă cheamă tata încântat, deschizând ușa camerei mele. Acum, știu că e dintr-o dată, dar tocmai vorbeam la cină, nu-i așa?

Face un semn spre Richard, care așteaptă cu o față politicoasă explicațiile tatei.

- Știi că întotdeauna am fost prieteni cu Bradonii, așa că n-ar trebui să fii surprinsă. John și-a manifestat dorința de a te curta, draga mea. Evident că am fost de acord! Din partea mea, puteți să stabiliți nunta deja!

Mă holbez la el ca o idioată.

- Ai acceptat așa, pur și simplu, fără să mă întrebi?!

- Ce să mai întreb? Garantez pentru John ca pentru propriul meu copil!

Mă întorc spre Richard, simțind nevoia urgentă să-i sparg nasul, sau cel puțin să încerc. Nemernicul! Să apară așa, pe nepusă masă!

- Nu credeți că ar trebui să fiu întrebată eu mai întâi, domnule Bradon? mă răstesc înțepată.

- Iertați-mă, domnișoară, îmi răspunde senin. Se prea poate să fi înțeles greșit, dar după felul în care mă priveați la cină, credeam că sunteți de acord.

- Ei bine, nu sunt! mă răstesc la el supărată, trântindu-le ușa în nas.

- Hai, Charlie, îl aud pe lord Hector râzând afară. Hai să dăm puțin timp noii perechi. Bănuiesc că John trebuie să-și ceară scuze.

Mă sprijinesc de pervazul ferestrei, privind în gol, afară.

Ușa se deschide în spatele meu fără nicio bătaie prealabilă.