Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Cearta

- O, Doamne. O, Doamne, o, Doamne!

- Dacă vrei să te rogi, Eliza, du-te la capelă sau taci din gură!

Tata e foarte mânios, și văd asta foarte clar după felul în care fumează, scoțând aburi pe nas.

- Nu poate s-o oblige! Nu poate. Lord Hector ține la Carmina.

Tata încruntă din sprâncene.

- E cea mai bună soluție pentru ei, Eliza! Iar tu ar trebui să o încurajezi!

- Cea mai bună soluție pentru ei? repet șocată. Ai vreo idee cum s-a îmbogățit Frances de Gaulle, tată??

- Toată Curtea știe! îmi răspunde tăios. Are vreo importanță?

- Dacă are vreo importanță???

Sunt atât de furioasă încât nu pot sta în fotoliu, și încep să tropăi prin salon în sus și în jos, fierbând de furie.

- I-a câștigat la jocuri de noroc și pariuri! Acționează prin cămătari. Împrumută oameni cu dobânzi foarte mari și dacă nu pot plăti...

- Eliza, destul! Nu știi nimic despre situația familiei Bradon.

Îmi încleștez pumnii..

- Știu suficient ca să-mi dau seama că Frances de Gaulle nu merită nici măcar să stea în aceeași cameră cu Carmina, îi răspund acru. Omul ăla are multe pe conștiință.

- Nu cred că vrei să-l aibă și pe Hector pe conștiință, nu-i așa?

Ceva din tonul lui îmi atrage atenția.

- Ce vrei să spui?

Tata se încruntă obosit.

- Devreme ce insiști atât de mult, o să-ți spun. Poate așa vei găsi motive să o încurajezi pe Carmina.

Mă las lângă el pe celălat fotoliu, alarmată.

- Nu înțeleg ce tot spui!

- Niciodată nu înțelegi nimic! mă asigură tăios. Dacă ai înțelege, n-ai mai face crize de copil prost crescut la douăzeci de ani.

Îmi îndrept spatele jignită.

- Poate chiar am fost un copil prost crescut. Mă întreb cine e responsabil de asta, tată!?

Se uită la mine dușmănos.

- Continuă să vorbești așa și vei pleca acasă logodită, la fel ca ea. M-am săturat până în gât să te mai aud!

Îmi întorc fața într-o parte.

- E reciproc, murmur în barbă.

- Ce-ai spus?

- Nimic! Îmi pare rău.

Dar nu-mi pare deloc, și sunt sigură că e foarte vizibil.

Tata strânge din buze contrariat.

- Hector a luat bani de la Gaulle, spune în final, cu greutate. Mulți.

O teamă rece îmi alunecă prin stomac.

- Ce?

- Îi e dator, Eliza. Ar putea să-l scoată oricând în drum, ca pe un țăran de rând. A girat cu propria reședință.

Mă uit la el și nu reușesc, sau nu vreau să reușesc să înțeleg.

- Ce?

Tata oftează, lăsându- se pe fotoliul spătarului.