Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Bârlogul hoților

Pentru o clipă îngrozitoare nu se aud decât repirațiile noastre atât de diferite: bărbatul cu ochi albaștri mârâie înfundat, ca un câine gata să sară. Carmina respiră șuierător, cu tăișul rece lipit de gât.

Eu îmi mușc încontinuu buza, îngrozită că voi începe să plâng în orice secundă.

Ducele hoților inspiră și inspiră adânc, ca un profesor gata să urle la elevii săi, care își ia avânt.

Într-un final, se îndreaptă spre Carmina roșu de furie, iar celălalt bărbat îi dă drumul.

- Ce cauți aici??

O prinde de umeri scuturând- o atât de violent încât am impresia că o să-i rupă încheieturile cu totul.

- Ce cauți aici, fată proastă și fără minte? urlă la ea, scuturând pereții de lemn ai magaziei.

În fața furiei lui, preotul îmi pare dintr-o dată foarte blând.

Nu reușesc să-mi dau seama care e iubitul ei, totuși.

Carmina răsuflă greu, încercând să zâmbească.

- E greșit. Gramatica, murmură stins.

- Ce? întreabă Ducele, confuz.

- E greșit, repetă ea mai tare. Prost și fără minte înseamnă gramatical același lucru.

Mă fac tot mai mică atunci când ochii celor doi bărbați se întâlnesc.
Schimbă o privire lungă și clară: o omori tu sau o omor eu?

Carmina are multe talente, dar arta de a scoate oamenii din sărite e de departe cel mai mare.

- Ce cauți aici? repetă Ducele încă o dată, încercând să-și stăpânească furia.

Vena umflată de pe gâtul lui îmi dă fiori de teamă.

- Am venit să ajut.

Carmina se sprijinește epuizată de el, parcă neluând în seamă mânia cu care o scutură.

Sub mâinile lui aspre, capa i se desprinde brusc și-i alunecă de pe umeri, dând la iveală bluza verde strânsă cu centură și picioarele ei de gazelă în pantalonii mulați din piele.

Ducele rămâne fără aer.

Aha. El trebuie să fie iubitul.

Însă nici preotul nu pare mai puțin afectat.

- Ce ai pe tine? întreabă Ducele gâtuit, dându-i drumul brusc. Ce se... ce înseamnă asta?

Carmina încă are curaj să zâmbească și chiar se învârte ușor pe călcâie, ironizându- i.

- Se numesc pantaloni, îi instruiește cu seriozitate prefăcută. I-am croit chiar eu. Îți plac, Richard?

Richard??? Parcă nu cunoștea niciun Richard care să fie chipeș!

- Nu, răspunde el, săgetând-o cu privirea. Pune ceva pe tine!

Celălalt, preotul, îi azvârle capa înapoi pe umeri cu o expresie severă.

Ducele întoarce dintr-o dată spre prag, privindu-mă.

Încep să transpir intens pe sub haina de blană, și obrajii mi se înfierbântă.

- Lady Eileen, spune încet. Ai mai adus- o și pe ea cu tine!

Din spatele lui, bărbatul cu ochi albaștri îmi zâmbește prietenos, transmițându- mi parcă îndrăzneală.

- Eu port fustă, spun brusc, cuprinsă de roșeață.

Îmi desfac haina ostentativ și amândoi izbucnesc dintr-o dată în râs, umplând magazia mică din lemn.