Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Balmoral Court

- Ne vedem acolo, mă încurajează Carmina, strângându-mă familiar de braț. Sunt sigură că tata l-a invitat pe sir Charles, ca în fiecare an.

Dau din cap tot mai anxioasă, pe măsură ce ne apropiem de casă. Ultima dată când am fost la Balmoral fără Carmina, a fost vara în care aproape am murit. Simpla idee de a mă întoarce acolo îmi stârnește greață.

- Sir Charles, bună dimineața! strigă prietena mea aplecându-se pe fereastră, cu un zâmbet irezistibil pe față.

Tata mă așteaptă chiar la porțile din față, ceea ce e ciudat. Nu poate fi chiar atât de grăbit, nu-i așa?

- Bună dimineața, Carmina.

Are unul dintre zâmbetele lui rare, de care nu se bucură multă lume.

- Cum v-ați simțit la Norrad? Ce face mătușa ta?

Carminei nu-i tresare niciun mușchi de pe față.

- O, minunat! Am învățat- o pe Lizzy să coase și am avut o mulțime de oaspeți...

Fâlfâie din gene zâmbind.

- Știți cum e, sir Charles. O mulțime de tineri trec pe la mătușa. Lizzy i-a fermecat pe toți!

Simt că mă înroșesc tot mai tare pe măsură ce prietena mea toarnă minciună după minciună, uimindu-l pe tata.

Sper că nu se citește pe fața mea cât de uluită sunt de ceea ce aud.

Abia acum aflu că era să fiu cerută în căsătorie de două ori și că mătușa Carminei m-a declarat diamantul Norradului.

Mă întreb dacă e în regulă să râd, sau să rămân cu o față foarte modestă, care amenințe să se destrame.

Valetul mi-a luat deja cufărul, așa că tata o salută din nou pe Carmina, dorindu-i drum bun.

Apoi îmi oferă brațul zâmbind. În mod clar se poartă ciudat.

- Ce păcat că n-ați stat mai mult la Norrad, Eliza, îmi spune gânditor. Poate chiar ai fi găsit un soț înstărit acolo.

Buna dispoziție mi se evaporă foarte repede.

- Chiar trebuie să vorbim despre asta? întreb încordată, lăsând brațul să-mi cadă.

- Nu, nu neapărat. Îmi pare rău.

Acum am intrat la bănuieli de-a binelea. Tata nu-și cere niciodată scuze. Poate numai atunci când pune ceva la cale... ceva care nu-mi place, evident.

Trag aer în piept, hotărâtă să-i țin piept. Nu vreau să merg la Curte. Și cu asta...

- Cred că ți-a spus deja Carmina despre ce e vorba. Regele Paul a murit.

Tata își drege vocea.

- Trebuie să merg la Curte pentru funeralii. E obligatoriu.

- Ascultă, tată...

- Nu am timp acum, Eliza. Trebuie să plec, Hector va sosi din moment în moment. Să ai grijă de casă în lipsa mea. Și pentru Dumnezeu, nu mai merge la piață cu servitoarele! Mă faci de rușine!

Mă șochează atât de tare încât nu pot decât să mă holbez la el, încremenită în mijlocul coridorului.

- Adică... eu nu vin?

Zâmbetul lui e vizibil forțat.

- Evident că nu. Ai fi... într-o poziție foarte dificilă.

Capitularea lui bruscă îmi aprinde pe loc zeci de semnale de alarmă.