Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Accidentul

Îmi suflu în mâini din mers, încercând să-mi încălzesc palmele înghețate.

Cu cât mă apropii mai tare de Alvotor, cu atât teama și nesiguranța mi se accentuează. De ce m-ar minți tata atât de grosolan? De ce mi-ar fi ascuns cauza adevărată a accidentului? Și de ce, pentru Dumnezeu, de ce aș fi vrut să mă sinucid???

Mă răsucesc în șa, frământată de o nouă idee. Escorta mea tace de ore bune, cu privirea goală ațintită în vârful dealurilor care înconjoară satele, de parcă ar avea o revelație.

I-am interzis să se apropie de mine mai mult de zece pași, așa că trebuie să mă întorc în șa ca să-l văd.

- Richard! Mai am o singură întrebare.

Ochii lui negri se întorc spre mine cu o scânteie sarcastică.

- O, numai una? Ce păcat! Eram atât de nerăbdător să ajung în interogatoriu!

Strâng din dinți, hotărâtă să nu mă enervez.

- Ai spus că am avut o ceartă urâtă înainte de accidentul meu.

- Întocmai.

- De ce? De ce ne-am certat atât de urât?

El mă privește prudent, și parcă îi văd mintea lucrând cu repeziciune la un răspuns ocolitor.

- De ce ne-am... păi... sincer, Eliza, n-a fost niciodată greu să ne certăm. Într-un moment ne iubeam la nebunie, și imediat după puteai să țipi la mine două ore în șir pentru că am uitat să-ți răspund la vreun bilet.

Își întoarce privirea preocupat în direcția cealaltă.

- Nu mă minți, Richard! Încă îmi amintesc anumite lucruri, și știu cum arată fața ta când ocolești un răspuns.

- Fața mea arată perfect, ca întotdeauna.

- Richard! Ai de gând să-mi răspunzi?

- Are vreo importanță? Mai contează de ce ne-am certat? Au fost zeci de certuri în relația noastră.

- N-aș spune că am avut chiar o relație.

- Lady Eileen, erai înnebunită după mine.

- Mi-e greu să cred că am fost cândva atât de proastă, domnule Prince.

El râde în aerul înghețat, și respirația i se ridică aburită.

- Permite- mi să-ți amintesc că e abia vreo lună de când m-ai sărutat în Ataby și ai vrut să rămâi agățată de mine pentru totdeauna.

- Tu m-ai sărutat!! îi răspund scandalizată. Și oricum, n-aș fi rămas cu tine, Dumnezeule! Farmecul tău mi-a întunecat pe moment rațiunea, și am spus ceva complet lipsit de sens.

- Așadar, mă găsești fermecător.

- Asta e tot ce ai auzit?

- Da.

Îmi înăbuș un geamăt de frustrare.

- Richard, te rog! Cred că am dreptul să știu de ce ne-am certat, după toate lucrurile pe care mi le-ai ascuns!

El își țuguiază involuntar buzele, mijind ochii. Îl știu: e gestul care trădează faptul că o să-mi spună doar jumătate de adevăr. E incredibil cât de bine îmi amintesc expresiile dubioase de pe fața lui.

- Să zicem doar că m-ai supărat foarte tare. Era o parte ascunsă a trecutului meu, pe care ai încercat să o descoperi... și nu mi-a plăcut. Mi-ai încălcat dreptul la intimitate.