Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Prânzul regal

Simt că mi se adună sudoarea pe frunte tot mai abundent, chiar în timp ce camerista mă pudrează pe față, nemulțumită de luciul nefiresc al nasului meu.

Orice ar spune Carmina, adevărul e că trebuia să rămân acasă. Regret enorm că am insistat să vin, pentru că tocmai urmează prânzul cu viitoarea regină, și mi se înmoaie picioarele când mă gândesc la toți oamenii ce vor fi prezenți.

Nu ajută nici faptul că sunt singură.

A promis că ajunge la timp, dar nu mă prea pot baza pe cuvântul Carminei, din păcate. A pornit imediat după dejun într-un rond lung prin toate aripile castelului, ca să-l găsească pe Richard.

O intenție foarte nobilă, dar sunt sigură că Ducele hoților n-are cum să facă parte dintre gardieni. Acum o săptămână era încă în Ataby, ducând lemne țăranilor bolnavi. E limpede că locuiește acolo.

Și oricum nu vreau să mă gândesc la Richard acum.

Cred că e a mia oară când îmi înăbuș gândurile despre el, pentru că pur și simplu nu vreau să știu ce-a fost în mintea mea de l-am sărutat, și am spus toate lucrurile alea fără sens.

Acum am de dat piept cu o întreagă Curte care probabil credea că sunt moartă, așa că am destule pe cap.

- Sunteți gata, lady Eileen.

Camerista se înclină înainte să iasă, lăsându- mă singură în fața oglinzii, cu un coc impresionant și cu rochia așezată perfect.

Respir adânc, încercând să-mi temperez bătăile prea rapide ale inimii. Tata va sosi din moment în moment să mă ia.

Sper ca lord Hector să nu mă întrebe nimic de Carmina, pentru că n-am nicio idee ce-aș putea inventa. Mint foarte prost, spre deosebire de ea.

- Eliza? Ești gata?

Zâmbetul lui încă e încordat și destul de rece. Nu mă mir.

- Da, îi răspund sec, luându-l de braț. Carmina a ieșit mai devreme, lord Hector.

Tatăl ei se încruntă confuz pe coridor.

- Credeam că a fost chemată să ajute la decor. A spus...

Mi se înfierbântă fața dintr-o dată.

- La decorul meselor, da. Îmi amintesc. Venise cineva să o cheme...

Tata mă privește ascuțit.

- Parcă trebuia să le spună ce flori se potrivesc mai bine cu noile culori ale tapetului. Toată lumea a auzit de talentul ei pentru decoruri.

Asta cel puțin nu e o minciună.

- Păi, să ne grăbim, propune tata cu zâmbetul lui neplăcut. Nu vrem să atragem atenția întârziind.

De acord.

Pășesc cu grijă pe scări, dând din cap și zâmbind prostește către toți cei care ne salută din mers, și pe care nu-i recunosc.

Nu știu de ce am sentimentul că va fi un prânz nefast...

Când intrăm în sala imensă unde se ține prânzul, ochii mei găsesc o figură cunoscută.

James e lângă unul dintre stâlpi, nemișcat, cu tunica albastră încheiată până sus și cu gulerul ridicat impecabil.

Pantalonii bleu îi sunt strânși de o centură lată sub care se văd două pumnale încrucișate.

Măi să fie, James. Parcă te-ai născut pentru uniforma de gardian!

Îmi întorc privirea repede, pentru că mă privește aproape încruntat. Probabil că nu i-a trecut indispoziția după scena de azi dimineață.