Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Hanul 'Cotoroanța'

- Glumești, nu?

Mă holbez la firmamentul aurit de deasupra clădirii slab luminate.

- Hanul Cotoroanța? repet încă o dată. Aici vrei să rămânem?

Richard își dă ochii peste cap, în timp ce face semn unui servitor cu ochii cârpiți de somn să ducă calul la grajd.

- E bazat pe o legendă locală a țăranilor, miss Eileen, îmi răspunde plictisit. Nu că nasul dumitale fin ar vrea să fie amestecat în legendele țăranilor.

- Dacă vrei să vorbim despre nasuri, domnule Ticălos, aș spune să ai grijă la al tău. E pe cale să fie spart.

- Oh, te rog! N-ai putea nici să calci o furnică intenționat. Te cunosc, Eliza.

- Ba nu mă cunoști deloc! îl asigur acră.

Un bărbat grăbit coboară scările cu un felinar în mână, și arată ca și cum ar fi pus hainele pe el cu ochii închiși.

- Zău, Richie, mormăie scoțând un registru, m-am săturat să tot aduci femei pe capul meu. Și mai ales la ora asta!

Richard își ascunde un zâmbet drăcesc.

- E o urgență, unchiule.

- Și nu sunt iubita lui, specific tăios.

- Ah! Mă scuzați. Credeam că v-am mai văzut undeva.

Își face de lucru, scriind în registru.

- Pot întreba care e numele doamnei? Trebuie să...

- Nu, îl întrerupe Richard. Doar dă-mi cheile și du-te la culcare!

- Eliza Eileen, răspund sec, dintr-un spirit de contradicție.

Bărbatul se oprește o clipă, stiloul în mână.

- O! Așadar, v-ați împăcat? Știam eu că sunteți făcuți unul pentru altul. Deși...

- Dumnezeule! strigă Richard, iritat. Lady Eileen se îndreaptă spre casă și a prins-o noaptea pe drum. Asta e tot!

Înfașcă legătura de chei din mâinile lui, și mă împinge pe scări, urându-i hangiului noapte bună cu o voce amenințătoare.

Numai bunul simț mă oprește să țip la el în coridor, trezind oamenii din alte camere. Însă când închide ușa după noi, izbucnesc:

- Câți oameni necunoscuți mai știu că am fost iubiți, fir-ar să fie?

Richard își scoate haina netulburat, apoi pălăria de fetru și mănușile negre.

- Îmi pare rău că nu ți-l amintești pe unchiul meu, dar nu e nevoie să zbieri din cauza asta. Iar eu n-am chef de povești, după ziua asta lungă. Ce aștepți? Dezbracă-te.

E ridicol modul în care mi se întețesc bătăile inimii când îl aud.

- Ce..?

Își trece mâna prin păr, exasperat.

- Sau poți să dormi cu paltonul și cizmele dacă vrei. Nu e treaba mea.

Simt că mi se încinge fața, însă îmi scot haina fără comentarii.

- În regulă. Fii bun și lasă-mă să dorm. Unde e camera ta?

El zâmbește pieziș, desfăcându- și părul de la ceafă.

- Chiar aici, după cum vezi. Niciun cuvânt..! Sunt funeraliile Regelui, Eliza! Toate hanurile s-au umplut de mult. Singurul motiv pentru care stăm aici e faptul că unchiul meu îmi păstrează camera pregătită tot timpul. Altfel ai fi dormit în pădure.