Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Anchetă feminină

Carmina

- Stai să văd dacă am înțeles bine. Vrei să-ți dau acces la toată arhiva militară din ultimii patru ani?

- Îhâm.

Kiernan se holbează la mine.

- Bănuiesc că nu ești familiară cu legea confidențialității militare.

- Sunt.

Râsul lui umple întreaga cameră.

- Nu. Răspunsul meu e nu. De o mie de ori.

Trec la cealaltă manevră.

- Îmi place la nebunie râsul tău, Kiernan...

- Sunt căsătorit, fetițo.

- Întotdeauna te-am văzut ca un bărbat perfect: chipeș, puternic și de neoprit... 

Îmi astupă restul cuvintelor cu un hohot sănătos de râs.

- Eu zic să nu-ți mai răcești gura. Văd ce vrei să faci. La finalul discursului, răspunsul va fi tot nu.

Oftez, lăsându-mă pe scaunul de lângă el, în biroul mic din Turnul Principal.

- Kiernan, te rog. Nu vreau să fac niciun rău nimănui.

- Nu suntem chiar atât de prieteni încât să-mi risc postul pentru tine, și nu doar postul. Am ajunge jos, într-o celulă înghețată, amândoi.

Îmi sprijinesc fața în palme.

- Ascultă, m-am logodit cu cel mai mare măgar de la Curte acum câteva zile, și sunt cu nervii la pământ. Chiar e nevoie să mă necăjești și tu?

- Apropo de asta, că voiam să te întreb. Înțeleg că de Gaulle are bani mulți, dar... chiar așa? Aș putea să-ți spun lucruri despre el care să-ți facă pielea de găină.

- Știu exact cine e Frances, dar n-am de ales. Tata a decis deja.

- Aș prefera să fug de-acasă. Uite, cu asta sunt gata să te ajut.

- Nu se poate. Nu mai insista, Kiernan!

El se ridică tăcut, cautând două cești, în timp ce ibricul începe să bolborosească pe plita mică din colțul biroului.

- Cafea, doamnă?

- O cafea nu-mi rezolvă problemele în momentul ăsta, să știi.

- Nu, dar poate să-ți dea o perspectivă nouă asupra lucrurilor, îmi răspunde zâmbind, în timp ce strecoară o ceșcuță sub nasul meu.

Aburul fierbinte și aromat îmi umezește nasul.

- Ți-am pus și zahăr mai mult în ea. Pari să ai nevoie de ceva dulce.

- Lapte nu ai?

- Imediat.

Se duce la fereastra semideschisă, împingând-o într-o parte, după care scoate un braț lung spre pervazul exterior.

- Să nu-mi spui că păstrezi laptele pe fereastră, Kiernan!

Revine zâmbind cu o sticlă plină, pe care o așează pe sobă.

- Când ai biroul în Turn trebuie să te descurci, draga mea. Și e atât de frig afară încât nu are sens să cobor până în beci după el, când îl pot lăsa pe pervaz.

În câteva minute un fir de lapte fierbinte îmi colorează cafeaua într-un caramel plăcut, ca bluza de pe mine.

- Mmmm! E delicioasă, Kiernan!