Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Rana

- Carmina? Carmina, ești bine?

Mă ridic amețită din pat, ignorând durerea de cap care-mi spune că sunt obosită și c-ar trebui să mai dorm.

Prietena mea geme stins în patul celălalt, speriindu-mă groaznic la prima oră a dimineții.

- Carmina! repet din nou, dând păturile într-o parte. Ce e cu tine?

Ea mă privește cu un zâmbet forțat, strângând din dinți.
Abia acum îmi dau seama că nu și-a scos pantalonii de aseară, ceea ce e ciudat.

- 'neața, Lizzy, îmi spune slab. Mă arde rău de tot! Poți să mă ajuți?

Se ridică în șezut la marginea patului, întinzând piciorul umflat. Pantalonul stă să pleznească la gleznă.

- Va trebui să-l tăiem, îi spun cu părere de rău, scotocindu- mi valiza după un cuțitaș de scrisori. Nu te mișca! Mi-e teamă că te-aș putea răni mai tare.

Încerc să vâr cuțitul pe sub materialul strâns și ea sare în sus, țipând.

- Aaau, Lizzy! Vrei să mă omori??!

Mă retrag speriată.

- Nu știu ce să fac! E umflat tot piciorul ...

Respir adânc, ridicându- mă repede.

- Merg la Trei Cocori. James trebuie să știe...

- Nu! Nici să nu te gândești!

Ignor țipetele ei, în timp ce îmi trag pelerina largă direct peste cămașa de noapte, acoperind fiecare porțiune din corp.

- Încetează, Carmina! E din ce în ce mai rău, nu vezi? mă cert cu ea, în timp ce-mi îndes pălăria de fetru pe cap. Mă întorc într-o clipă!

- E prea devreme! strigă în urma mea. Nu cred că s-au trezit încă!

O ignor, coborând scările aproape în fugă.
Are dreptate, aerul de afară e încă ușor albăstrui, iar servitorii de la han cască încontinuu umblând prin bucătărie, pentru a începe să pregătească mâncarea.

Ies aproape în fugă, fără să dau vreo explicație cuiva.
Aerul rece mă trezește cu totul, tăindu- mi fața în timp ce alerg spre Trei Cocori, rugându-mă să fi reținut bine drumul.

În curtea hanului nu se zărește nicio mișcare, semn că mușterii încă dorm.

Intru cuprinsă brusc de timiditate.

Ceva scoate un clinchet atunci când deschid ușa și trec pragul.
O femeie înaltă, cu ochi tulburător de albaștri, apare de după tejghea, studiindu-mă iritată.

- Nu am deschis încă! îmi strigă cu răceală.

N-am mai văzut-o niciodată, dar merg la întâmplare. Are ochii lui James, deci e din familie.

- Prietena mea e rănită, îi spun gâfâind, în timp ce mă apropii de tejghea. Trebuie să vorbesc cu James!

Femeia mă privește neimpresionată.

- Cine ești? Și de unde îl cunoști pe fratele meu?

- O prietenă, răspund cu grijă, ocolind un răspuns clar. L-am însoțit aseară, când și-a vizitat bolnavii. Carmina s-a accidentat.

Expresia ei devine dintr-o dată și mai rece.

- Carmina Bradon? repetă iritată. Fata aia băgăcioasă și plină de aere, care se ține ca scaiul după noi?

Simt că încep să mă înfurii la rândul meu.

- Nu se ține după voi, o asigur enervată. Se ține după Richard, și, dacă ești curioasă, și el pare la fel de dornic să o vadă.