60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 40

Ora 07:30

Încep să mănânc cu privirea plecată, la fel e și tata. I-am văzut fugitiv ochii roșii de la plâns și n-am putut să-l privesc. E distrus. Poate voi rămâne pâna la ziua morții lui Eric. Mă uit la telefon și nu mai e mult. Suntem pe 24 iulie, iar el a murit pe 10 august. Mai sunt 17 zile.

-Tată, îmi pare rău că te-am considerat vinovat, zic încă cu privirea plecată. 

-N-am fost acolo când ai avut nevoie și ai ajuns să fi exact ce nu voiam. Știu ce-ai făcut în anii ăștia și nu sunt mândru, dar mă bucur că ești bine. 

Când aud asta încremenesc. Știe? Îmi ridic încet capul și-l văd că deja mă privea. Nu e o privire cu ură sau dezamăgire, ci cu compasiune. Trebuie să înghit nodul din gât înainte să vorbesc din nou. 

-Nu voiam să ajung atât de departe...

-Ești la fel ca Eric, constată cu zâmbetul pe buze și mă ciufulește. 

Are zâmebtul pe buze, dar ochii lui trădează tristețe. E dezamăgit, știu asta, se consideră vinovaat pentru că eram dependent de droguri, alcool și țigări, pentru că nu mi-a spus despre mama, pentru că nu a insistat mai mult pentru Denis. Știu că se simte vinovat. 

-Eric se bucură că l-am cunoscut pe Denis și sigur ar fi vrut să fie și el cu noi, dar ar fi vrut să fim și refiriți, zic și mă întorc la sanviciul meu. 

Ora 10:00

Parchez mașina în parcarea facultații și cobor din ea. Intru în facultate și, după un search pe google cu planul clădirii, găsesc secretariatul. Bat la ușă și, după câteva baloane de gumă sparte, mi se permite să intru. O pițipoancă. Are decolteul de zici că vrea să-și facă promovaze la contul de OnlyFance, stă cu sânii pe biroul din fața ei și mestecă zgomotos o bucată de gumă. Îi zic de ce sunt aici și, după ce-și dă ochii peste cap și mai umflă două baloane de gumă, caută să vadă despre ce vorbesc. Cine a angajat-o? Directorului sigur îi fug ochii. Îmi răspunde cu sictir cum că trebuiesă-i aduc niște acte și se uită urât la mine atunci când vede că le am. Mă enervează că se comportă de parcă nu ăsta de jobul ei. După alte câteva baloane de gumă sparte, plescăieli și ochi dați peste cap îmi spune că s-a rezolvat. 

Ora 15:30

-Vă mulțumesc, zic atunci când îmi iau comanda de la McDonald's. 

Am zis să mai stau pe aici, nu prea mai am ce face prin oraș pentru că Florin e plecat cu Emy, Jonathan cu Henry, iar Denis s-a dus la Fred. Se vede că urmează să ne despărțim, fiecare o ia pe drumul său, dar n-am de ce să mă plâng. 

Ajung înapoi la mașina mea și urc la volan. Îmi era foame așa că am oprit la micul fast-food pe care l-am văzut. Aș fi putut mânca la un restaurant sau să-mi iau ceva de la un magazin, dar n-am cheful necesar de-a interacționa prea mult cu oamenii. Se pare că cineva are alte gânduri pentru mine. În mașină urcă Nathan și mă privește curios. 

-A trebui să rezolv ceva, de asta sunt aici, zic și-mi dau ochii peste cap. 

-Am venit aici cu un prieten, pot veni cu tine acasă? întreabă și dau afirmativ din cap

Îmi face semn spre punga din mâna mea și i-o întind pentru a lua ce vrea din ea. Începem să măncâm, iar eu iau telefonul lui Eric și scot o lamă din bucunar pentru a-i desface carcasa. Vreau să văd ce este avariat și ce mai poate fi salvat. Am nevoie doar de cardul de memorie. 

-Al cui sunt telefoanele? întreabă curios. 

-Ăsta a fost al meu, iar celălalt al unchiului meu, zic și-i fac semn spre fiecare în parte.