60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 44

Ora 00:00

-Am fixat-o pe clădire, spune Eduard atunci când intră înapoi în apartament.

Caut pe telefon planul fabricii și memorez cele mai rapide metode de scăpare. Plec înainte să mai spună cineva ceva. E o chestie de viață și de moarte. Ei pot fi deja morți.

Ajung în câteva minute și urc pe scara de urgență din exteriorul clădirii. Mă uit spre oraș și văd lumina roșie de la Eduard. Avem semnale clare pentru diferite chestii și sper să nu-l folosesc pe cel pentru ajutor.

Trimit un semn atunci când ajung pe acoperiș și primesc unul înapoi. Găsesc scările interne și cobor pe ele. Merg cu atâta grijă încât aud cum îmi bate inima. Mă uit la geamuri și realizez că nu se pot deschide. Arunc o privire fugitivă și la ușile exterioare, dar sunt blocate cu bucăți de lemn. Singura ieșire este pe unde am intrat. Îi informez legat și de asta.

Ajung pe un coridor lung cu mai multe uși și încep să le testez pe fiecare în parte. Găsesc una încuiată, dar n-am timp s-o sparg, așa că-mi continui drumul spre etajul de sub. Văd doi oameni la o ușă și-i omor fără să clintesc. Încerc s-o deschid, dar e încuiată, așa că-i caut de cheie. O găsesc ușor și intru.

-Iulian..., spune pierdut tata.

-Măi, măi, se aude o voce din spatele meu și trag rapid fără să gândesc prea mult.

3 oameni morți.

Mă duc la tata și trag câte un glonț în gaura de cheie de la cătușele cu care este legat. Fac același lucru și la Nathan, iar el îmi cere un pistol. I-l dau și trage un glonț în capul unui om care acum intra în încăpere. Ce nu știu despre Nathan?

-Singura ieșire este pe acoperiș, îi informez și încep să merg.

Tata îmi cere pumnalele tip box și începem să urcăm pe scări.

-Este Iulian! Anunțați-l! Pentru el ne va spune! se aude o voce din spatele nostru.

-Alergați! zic către ei.

Tata îl trage pe Nathan după el și încep să alerge pe scări. Mă uit în toate părțile pentru a vedea dacă ne așteaptă o capcană, dar incremenesc când îi văd cu mâinile sus.

-Nathan, ne pare rău, dar Iulian ține la tine și trebuia să-l ademenim aici, zice cineva și mă apropii încet.

Țin pistolul la îndemână și sar de după zid când aud un foc de armă. Trag în ei și mă dau doi pași în spate când sunt împușcat în abdomen, dar nu cad din picioare.

-Pe scări, acum! le ordon și, deși nu voiau, m-au ascultat.

Îmi dau jos bluza pe care o am pe bine și mi-o leg în jurul rănii pentru a încetinii sângerarea. Le trimit un semnal că am fost împușcat și-mi spun că Jonathan și-a trimis prietenii din poliție după noi pentru a-i speria.

Dau să urc după ei pe scări, dar văd pe o ușă o plăcuță cu „E.B". Merg să văd despre ce e vorba și nu mă surprinde că este încuiată. Trag în încuietoare și rămân încremenit.

-Iulian...? zice cu o voce șteargă și aproape că nu pot crede că el e. De fapt, chiar nu cred.

Mă privește fix și i se măresc ochii când vede că sunt rănit. Merg la el și-i dau jos cătușele cu care este prins aici și-l ajut să se ridice. Mă mir că se ține pe picioare.

Aș vrea să-l îmbrățișez și să-i spun că mi-a fost dor de el, dar tot ce fac este să-l trag după mine în afara camerei. Începem să urcăm pe scări și mai omor câteva oameni care ne apar în cale. Simt cum mi se face tot mai rău, dar eu accelerez acțiunile pe care le fac pentru a-mi menține adrenalina în corp.