60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 12

Ora 01:30

Salut!

Am înțeles ce vreți să spuneți, dar cum credeți că-i pot ține sub control? Nu sunt niște merionete, ci oameni. Știti, ființe vi, care au conștiință, rațiune și-și pot lua propriile alegeri și decizii în viață. Nu văd cum aș putea remedia această situație, poate îmi puteți da câteva idei? De preferat ceva ce să nu conțină sânge, răpiri, gloanțe, cuțite sau altceva ce vă definește.

Niciodată supusul vostru, Iulian.

Mi-am bătut puțin joc de ei, dar știu că nu mă vor omorî. Am stat destul de mult petru a-mi găsi cuvintele potrivite încât să nu-i atrag spre mine mai mult decât sunt deja. E ușor să-i provoc să vină după mine, dar sper să nu se întâmple asta.

Caut și un plic prin sertar, găsindu-l destul de rapid. Împăturesc bucata de hârtie pe mărimea plicului și-l introduc pe interior. Îmi trec limba peste lipiciul plicului, închizându-l frumos. Iau un marker negru și scriu pe o parte "Idei?". Sincer, mă simt ca la 13-14 ani acum, iar acest sentiment îmi creează un gol în stomac care nu este de la nostalgie, ci de la tristețe și frică.

Privesc pe geam și brusc nu mai sunt în camera mea cu Florin dormind în pat și eu scriind o scrisoare lor, ci am 13 ani. Tata nu mai trecuse pe acasă de câteva zile, dar știam unde se fla; la mormântul mamei. Mă aflu la marginea orașului, într-o clădire părăsită. Ce făceam aici? Păi...

-Iulian, vrei un fum? Întreabă Eduard si-mi întind pachetul său de țigări. Iau o țigară din pachet și-o aprind cu bricheta pe care o am mereu la mine.

Altul îmi aruncă o sticlă de alcool, din care încep să beau imediat. Asta mi-e viața. Tata încă suferă după mama, chiar dacă ar trebui să se asigure că sunt eu bine, n-o face. Acum sunt cu oamenii de care m-am anturat la puțin timp după moartea mamei. Mă afectează, dar alcoolul, țigările și drogurile mă salvează de la suferință.

Îmi scutur capul, trezindu-mă din amintiri. Mă uit pe geam și-l văd pe unul dintre ei, dar pleacă imediat. Închid geamul pentru a fi sigur că nu intră cineva în camera mea și încerc să-mi calmez respitația neregulată.

Îmi privesc prietenul și-l învelesc cu un cearceaf pentru a dormi mai bine. Eu n-am nevoie de somn, ci vreau să găsesc o metodă prin care să le trimit scrisoarea.

Găsesc pe unul dintre plicuri un timbru cu o fabrică de la marginea orașului, iar sub aceasta se află și un text mic pe care abia acum l-am observat "În caz de vrei să ne tontactezi ↑". Scriu locația unde trebuie să fie trimisă și-o pun în sertarul încuiat și mă pun în pat, pe partea opusă de Florin.

Ora 07:30

-Cum te simți, Florin? Întreabă Valentina atunci se așază pe scaunul de lângă mine. Acesta răspunde că e mai bine și începe să mănânce.

-Cum a început cearta cu Jonathan? Întreabă și tot, iar Florin se uită la mine cu coada ochiului.

-O prostie, nimic serios. Spune și continuă să mănânce.

-Trebuie să fi fost ceva serios la cum... Continuă tata și face semn spre fața lui. Inspiră adânc și cred că mă înjură de tot ce poate și știe.

-Chiar nu cred că contează, e o ceartă prostească. Zice în defensivă, dar fața tatei arată că vrea să știe despre ce e vorba. Începuse să mă enerveze apelurile lui legate de cum să se îmbrace sau alte chestii atunci când mergea cu iubitul lui undeva, așa că am început să-i reproșez că e gay... Spune și aproape că-l cred și eu. De fapt, chiar sună a ceva ce-ar face el, dar nu este acesta cazul. Acum trebuie să plec. Continuă și se ridică de la masă.