60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 74

Ora 10:30

-Trezirea! îi aud vocea tatei și cobor din copac. 

Nu, n-am dormit, n-am putut și nici n-am vrut. Aseară, Amelia mi-a confirmat că există ceva de care eu sigur n-am nici cea mai mică idee, ceva ce are legătură și cu ea. Mă bate gândul să caut chestii despre Nathan și Amelia, dar mi-e frică să aflu ce ascund. Poate n-ar trebui să caut, cel mai probabil îmi va spune, tot ce sper este să nu fie după ce aflu singur. Mereu am apreciat sinceritatea și sper să știe și el asta și să-mi spună înainte să descopăr de unul singur ce ascunde. 

-N-ai dormit? întreabă Nathan și mă îmbrățișează.

În mod normal, m-ar încălzi această îmbrățișare, dar mă simt gol. Știu că, dacă nu încerc să joc teatru, o să-și dea seama că nu mă simt bine. Uneori am impresia că mă citește ca pe o carte deschis sau că poate simți ce simt și eu, mă enervează chestia asta, dar mă și bucură. 

-Te simți bine? întreabă îngrijorat și-mi ia fața în palme. 

Cum ziceam, mă citește ca pe-o carte deschisă, știe mereu ce simt, când nu sunt bine, Nu-l condamn, așa sunt și eu față de el. Uneori am impresia că suntem una și aceeași persoană. 

-Mereu mă simt bine cu tine, răspund și-l sărut. 

Nu prea cred că l-am convins sută la sută că mă simt bine, dar nu mai pune întrebări și mă mai sărută o dată înainte să ne așezăm la micul-dejun. Amelia pare destul de stresată, poate pentru că i-am aruncat pastilele în lac sau poate pentru că era să-i scape gura azi-noapte, chiar nu știu, dar încerc să nu mă las distras de tentativa ei de discuție. 

-Ce facem azi? întreb pentru a nu da de bănuit. 

-Este un munte mai departe de aici, ne putem urca pe el, răspunde tata. 

Încep să comentez în glumă că nu mai poate la vârsta lui, dar nu se supără și-mi răspunde că mă întrece. Până și acum, când atenția îmi este pe tata, pot observa ușor privirile Ameliei și Nathan. La cum se uită și tata la ei, sigur le observă și el. 

-Iulian, crezi că am putea vorbi puțin? întreabă din senin.

Aprob, ne ridicăm și plecăm mai departe de ei. Logic că va întreba dacă știu ce se petrece și ilogic că nu știu deloc. Sunt la fel de confuz cum e și el, chiar n-are sens această discuție, dar simt că mor pe dinăuntru când îi văd, așa că aș fi făcut orice doar să plec de lângă ei, de lângă toți 3. 

-Nu știu nici eu ce se petrece, vorbesc când văd că vrea să zică ceva. 

-Poate ar trebui...

-Nu, eu nu vreau să aflu de la nimeni altcineva decât de la Nathan, habar n-am ce se întâmplă, dar sunt destul de sigur că se cunosc, îi tai fraza. 

Lasă ca mine și ne întoarcem la ei. 

Ora 14:30

-Mai rapid! strg la ei și o iau înaintea lor. 

-Cum te ți așa pe picioare? întreabă gâfâind Amelia. 

-Vorbești cu cel care la 5 ani rupea sacul de box, răspunde Nathan și mă ajunge din urmă.

-Poftim?! exclamă Amelia. 

-Vă așteptăm în vârs, zic. 

Încep și comentariile referitoare la alte vârfuri, iar Nathan ajunge fugărit de mine mână îl lipesc de un copac. Îl sărut până plămânii imploră după aer și-l lipesc de mine. Știu că m-ar vrea dezbrăcat acum, și eu aș vrea același lucru, dar nu putem.