60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 79

Înainte de orice aș vrea să zic ceva, am găsit o carte, nu e ceva clasic, ci sunt interviuri cu persoane care fac parte din lgbt sau care susțin.

Ce vreau să zic de fapt este că, dacă doriți, puteți să-i dați mesaj tipei care se ocupă de carte și să apăreți acolo. (mi se pare că puteți fi și anonimi dacă vreți). „Interviuri" se numește și-o găsiți pe profil la mine, la „inf lgbt".

Nu m-a pus ea să vă zic asta, ci am făcut-o din propria inițiativă. Mulțumesc că m-ați ascultat și sper să vă placă finalul cărții.

Ianuarie

Ora 07:30

Mă trezesc și văd patul gol. Îmi plimb mâna peste așternuturi și oftez nervos. A plecat de mult. Mă dau jos din pat și încerc să-l apelez cât timp cobor la parter. Nu e în casă, asta știu foarte bine și va trebui să-l caut dacă nu-mi răspunde la telefon. Intru în bucătărie, îmi iau un sandvici, pe care-l mănânc rapid, apoi mă schimb și ies din casă. Ajung la birou în câteva minute, dar nu-i aici, așa că plec spre apartament. Ajung și aici în câteva minute, dar nu e. La telefon nu răspunde, iar în cele mai logice locuri nu este, n-am habar unde s-a dus.

Încerc să-l sun și pe tata, dar nimic. Amelia, nimic. Karina, nimic. Jonathan, nimic. Eric, nimic. Marko, nimic. Ce fac toți?! Devine enervant. Lola, nimic. Ben, nimic. Edy, nimic. Clara, nimic. Hai să-i sun și pe cei plecați, poate răspunde careva. Denis, nimic. Fred, nimic. Florin, nimic. Oliver, nimi...

-Da.

-Bă, tu ai idee ce fac toți de nu răspunde unul la apel? întreb nervos.

-Ascultă puțin, vin în țară cu Cruz, ne poți lua de la aeroport?

Minunat, omul ăsta n-a auzit ce i-am spus? Îmi vine să-i închid apelul în nas, dar în schimb îl întreb când. Azi, în vreo câteva minute de altfel. Îl voi omorî cu mâna mea. Îl asigur că voi veni și pornesc spre aeroport.

Ora 08:15

-Bro! îl aud pe Oliver și bat pumnul cu el.

Îl analizez puțin și mă bucur că n-are ochii roșii apoi mă uit la tipul din spatele său. Nu-mi dau seama dacă eu m-am obișnuit cu frigul sau tipul ăsta a exagerat cu îmbrăcămintea, dar n-am să-l condamn. Una e Spania, alta e aici.

-El este Cruz, îl prezintă Oliver și dau mâna cu el.

Vorbesc cu el puțin și pare că s-a mai relaxat când m-a auzit că știu Spaniolă. Intrăm în mașină, iar Oliver îi sugerează să-și pună centura de siguranță chiar dacă stă în spate. Nu-l ascultă, dar când vede că accelerez, nici nu mai nimerește cum să și-o pună.

-Stai calm, n-am făcut un accident în viața mea, spun și calc accelerația mai tare.

-Niciodată să nu spui niciodată, îl aud și-l aprob.

Încerc să-l mai sun pr Nathan, dar nimic. Deja mă îngrijorez. Nu înțeleg unde pot fi toți, nu înțeleg de ce nimeni nu răspunde la telefon.

-Te las la mătușa ta? întreb și dau să virez spre strada ei, dar îmi trage de volan în partea opusă.

-Unde vrei să mergi după? întreabă pe un ton ciudat.

-Acasă sau la birou, unde să...

-Azi stai cu noi! îmi taie fraza și-mi trage de volan spre o altă stradă.

-Oliver, nu crezi că...

-Nu-mi pasă, stai cu noi!

Mă uit confuz la el, dar nu mai zic nimic și-l întreb unde vrea să mergem.