60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 25

Ora 00:00

Traversează strada pe roșu și fug după el.

-Fred, te oprești acum sau te omor în bătaie după! țip, dar nu se oprește.

-Trebuie să prinzi mai întâi! strigă la mine, iar Mikey răspunde la apel.

Pare extrem de confuz și întreabă ce se petrece. Întrebare la care Fred râde și răspunde:

-I-am furat telefonul iubitului tău pentru că nu mi-a spus de tine, spune încât să aud și eu.

-Dă-mi telefonul!

El râde și-o ia printre blocuri.

-A, da, eu sunt Fred, colegul de cameră a lui Iulian, se prezintă în timp se intră pe un fel de tunel.

Mă uit puțin în jur și-l văd pe Markus... E de rău! El îmi zâmbește și face un semn din mână.

-Nu! Fred, e un cartier periculos! strig după el, dar nu se oprește.

Alerg mai rapid în încercarea de al prinde din urmă. Îl văd cum merge printre blocuri și-o iau pe o scurtătură pentru a-i tăia calea. Îl prinde de braț și închit în sec când văd grupul lui Markus. Îmi iau telefonul șu-l trag pe Frd după mine.

-Mikey, te sun în câteva minute, spun și închid apelul.

O iau la fugă cât de repede mot, cu Fred pe urmele mele. Aud în spatele nostru pistoale încărcate și-o iau printre blocuri. Aud câteva focuri și după vocea lui Markus:

-Bă! Opriți-vă! E Iulian!

Aud pașii lui mai rapizi decât ai celorlalți și focurile de armă se opresc. Îi fac semn lui Fred că e în regulă și-mi trag sufletul. Markus vine la mine și batem pumnul.

-Nu mi-am dat seama că ești tu, se scuză și dau afirmativ din cap.

Trag aer adânc în piept și întreb:

-Aceeași viață?

-Da, spune ușor trist și se uită în spate apoi continuă: Iulian, mă bucur că te-am văzut pentru ultima dată.

Se întoarce și pleacă, dar alerg după el și spun:

-Despre ce tot vorbiți? spune-mi în față!

Stă drept în fața mea și văd cum respiră adânc.

-O să-ți explice tatăl tău, mâine.

După asta merge la ceilalți și eu mă întorc la Fred.

Ora 01:30

-Da, Mikey, sunt bine. Te iubesc, trebuie să închid!

-Dormi și tu noaptea! spune înainte să închidă apelul.

Îmi pun telefonul în buzunar și mă uit urât la Fred, dar el mă privește nevinovat.

-Deci trebuie să intrăm în mormântul mamei tale? întreabă nesigur Denis și înghite în sec.

-Da, singura problemă este că nu știu unde e.

Amândoi se uită ciudat la mine și explic:

-N-am mai fost acolo de la 10 ani.

Dau afirmativ din cap și începem să ne gândim la ce să facem. Ajungem la ideea că voi trece eu pe zi să caut unde e mai exact mormântul și la noapte vom acționa.

-Bun, eu trebuie să plec, spun și strâng ultimele plicuri apoi le bag în buzunar.

Mă îndrept spre ușă și strig peste umăr: