60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 76

Înainte de orice vreau să zic ceva, Wattpad-ul își bate joc de mine. Capitolul anterior se postase singur cu câteva ore înainte de publicarea lui. Ce naiba? Asta pe lângă faptul că pe laptop are draci și nu se mai salvează ce scriu. Voi înnebuni!

Ora 04:30

Aud ușa de la intrare, dar tot nu aprind becurile. La 4 vine? A tâmpit de tot! Îi văd umbra prin întunericul din casă și aștept până se descalță, dar nu aprind becul atunci când văd că își ia telefonul.

-Fir-ar! M-a sunat! Sigur își face filme...

-Și n-ar trebui? întreb și aprind becul.

Nu pot minți, l-am speriat, dar măcar atât. Se uită la mime de parcă a văzut o stafie, nu pe propriul iubit. Stau sprijinit de perete, cu brațele încrucișate la piept și aștept să zică ceva, orice. Poate încerca să mă și mintă, nu-mi pasă, dar vreau o scuză pentru venirea sa la ora asta.

-Iulian... ești treaz.

-N-ar trebui? Unde ai fost și cu cine? întreb direct și mă apropi lent de el. Zi! îi ordon.

-Ești și gelos...

-Nu-ți amintești? Nu-i problemă! M-a sunat tata acum 15 minute, tocmai a ajuns Amelia acasă, după ce ai stat cu ea de la 8.

Nu mai zice nimic. Își caută o minciună, habar n-am, dar mă enervează. Pentru omul ăsta aș fi sărit și-n foc, mi-aș fi dat viața, iar el umblă cu fete noaptea. Nici nu mă privește. Aș vrea să plâng, să dau în sacul de box până nu mă mai pot ridica de pe podea, să mă aduc la extenuare fizică pentru a nu înnebuni pshihic sau emoțional.

-Iulian, nu e ceea ce crezi...

-Atunci ce e? Minte-mă, dar fă-mă să nu mai am în minte acest gând! zic aproape cedând.

-Da, am fost cu Amelia, dar... am pregătit ceva cu ea pentru tine, zice și oftează.

-Mă crezi idiot? Nici mort nu cred asta. Ce puteai spune? În noaptea asta vei plănui ceva și după gata, asta era. Nathan, mă înșeli?

-Iulian, spune calm și mă îmbrățișează. Nu, niciodată n-aș putea face asta.

-Atunci ce ai făcut atâtea ore cu ea? Te rog, vreau adevărul.

Deja am vocea spartă și-mi ascund fața în tricoul de pe el. Îl iubesc de la cer și-napoi, dar nu voi accepta niciodată să fiu înșelat.

-Ai încredere în mine? îl aud dintr-odată.

-Nu mă lua cu asta. Dacă vreau, pot fi și detectiv, iar atunci va fi mai grav dacă aflu ceva. Te rog, spune-mi tu adevărul.

-Acum câteva luni spuneai des că dintr-un criminal nu poate ieși decât un alt criminal.

Mă îndepărtez de el și-l privesc confuz. Da, ziceam asta, dar nu înțeleg care e relevanța. Mă refeream strict la mine, la Cristi, foloseam fraza asta ca să scap de apropourile făcute la copii. E adevărat, dacă ai crescut cu părinții criminali, e cam greu spre imposibil să te schimbi, dar nu văd legătura cu situația asta.

-Continuă, îl îndemn pe un ton ceva mai calm.

-Nu vreau să-ți schimbi părerea despre mine, mai bine să nu știi.

-Nathan! îl atenționez și mă uit urât la el. Am acceptat că ascunzi ceva de mine, dar deja ai adus vorba de crime și nu-mi place. Ce e? De unde o cunoști pe Amelia? Ce treabă ai cu ea? De ce știe și Eric? Și Karina?! Eu și tata suntem singurii idioți care nu știm ce se petrece.