60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 54

Ora 02:30

Aud pași în spatele meu, dar nici nu mă întorc pentru că știu deja cine e. Îl voi omorî pe Eric după asta. 

-De ce a zis Eric că vrei să vorbim? se aude vocea lui Nathan. 

Mai dau un pumn sacului de box înainte să mă întorc spre el. Mă privește curios, dar aș vrea să n-o mai facă în niciun fel. Deja mi-am pierdut ideile din minte și s-au înlocuit cu imagini indecente cu noi doi. 

-Nu știu, nu mă întreba pe mine, n-am habar despre ce vorbește, spun ceva la nimereală, dar nici nu știu sigur dacă asta trebuia. 

Acum mă privește confuz, dar nu-i mai acord atenție, ci mă îndrept spre ușă, dar mă prinde de braț și mă întoarce cu fața la el. 

-Iulian, ești bine? întreabă îngrijorat. 

-Da, zic sec și încerc să mă eliberez, dar mă prinde mai bine, la fel și de cealaltă mână. 

-Nu pari, continuă pe același ton îngrijorat. 

Îl privesc în ochi și, nu știu cum, ajungem să ne sărutăm. Nu dă înapoi, ba chiar mă trage mai aproape. Acum nu mă mai ține strâns, ci tandru. E exact cum aș vrea să fie mereu, dar știu că asta e altă greșeală enormă. Mă împing atât de tare în el încât cade pe spate, cu mine după el, dar nu rupem sărutul. Simt cum îmi pierd mințile, cum îl vreau tot mai tare, cum aș putea chiar acum să-i dau jos blugii și să ne distrăm până dimineață, dar știu că nu se va întâmpla asta. Realizez ce se întâmplă abia când îi simt o mână cum îi coboară pe spatele meu. Mă ridic de pe el în secunda următoare și nici n-am realizat cum am ajuns afară în câteva secunde. Eric ajunge la țanc și urc imediat. I-am spus să vină pe la 3 după mine și nu putea apărea într-un moment mai bun. 

-Ești... erect, spune după ce pornește spre casă. 

Nici nu mă miră chestia asta. La cât ne-am frecat unul de altul mai ciudat ar fi fost dacă nu eram. 

-Tu i-ai spus lui Nathan să vină? întreb nervos. 

-Nu... Mă întrebase Filip dacă dormi și i-am spus că mergi la sala de box și după ce culci, răspunde confuz. 

-Atunci de ce a zis că tu i-ai spus să vină? întreb confuz. 

El ridică din umeri și mă întreabă ce s-a întâmplat, iar eu îi răspund aproape mort pe interior ce am făcut. Mă urăsc pentru că mi-a plăcut, dar aș repeta asta de o mie și una de ori. Vreau să ne sărutăm așa mereu. Îmi iau telefonul și caut bilete de avion către Londra, n-am tâmpit să mai stau pe aici prea mult timp. Vreau să mă asigur că Savani ajunge la familia lui și după voi pleca cu primul zbor. 

-A fost doar un sărut, zice de parcă nu s-ar prinde care e cea mai mare problemă din toată asta.

-E un sărut între mine și fratele meu vitreg, oare unde e problema? întreb ironic. 

Nu răspunde, dar pare că mă compătimește. Mai umblu prin telefon și găsesc înregistrările de anul trecut, pornesc una la nimereală și aștept să văd ce se aude.

-„Acum nu mai suntem frați?

-Dacă nu vrei, poți să-mi mai aduci niște sticle de alcool? Plănuiesc să mă îmbăt până nu mai știu cum mă cheamă."

O opresc imediat și-mi închid ochii exasperat. Visez aceste fraze, le știu la perfecție. Nu putea pleca când i-am zis? Știu că i-am dat câteva șanse de a pleca... dar el a rămas, a vrut mai mult. 

-Ce e cu înregistrarea aia? întreabă curios. 

Îi zic despre ce e vorba, dar n-are nimic de obiectat. E ciudat că am ascultat chestia asta, dar măcar mi-am dat seama că încă eram suficient de lucid încât să vorbesc coerent.