ziua 53

145 14 5
                                    

Ora 04:30

Nu dorm. N-am cum să dorm. Încerc să dau de această persoană că sigur îl cunoaște pe Savani, dar nimic. Am găsit și un cont de Facebook pe același cont de Gmail, iar acesta pare mai activ decât cel de Twitter. Ultima dată a fost online acum două săptămâni. E mult mai bine decât 3 ani, dar tot nu răspunde. Am spus despre ce aș dori să discutăm și nimic.

-Bei, se aude vocea lui Nathan și abia acum realizez că aveam o sticlă de bere în mână.

-Sigur îl cunoaște, n-are cum! zic exasperat de situație  apoi mă sprijin de spătarul patului.

El îmi închide laptopul și-l pune pe birou apoi îmi ia sticla de bere din mână și-o pune lângă laptop. Eu doar privesc ce face... Ce face, nu pe el. Pe el nu-l pot privi că mi se taie respirația și mi-e teamă că poate își dă seama. Se așază în pat, pe partea cealaltă, dar nu comentez.

-Înțeleg de ce vrei să-i găsești cunoștințele, dar ar trebui să dormi, spune calm și-și pune palma peste brațul meu.

Dacă dormi cu mine, nicio problemă, acum mă culc, doar să fi în brațele mele.

Începe să-și miște încet degetul mare peste pielea mea si brusc aș vrea să-l resping și să-l trântesc printre așternuturi în același timp. Nu-mi plac aceste sentimente contradictorii, dar n-am nici cum să le modific.

-Te vei întoarce la ce făceai dacă plec, nu? întreabă de parcă oricum nu era logic.

Îmi întorc capul spre el, dar asta a fost o greșeală de proporții. Știu să înot, dar mă înec imediat în ochii săi. Sunt de un albastru atât de frumos încât mi-e greu să cred că abia anul ăsta i-am observat. Oare el știe ce bine arată? Blonda aia nu-l merită.

-Vrei să facem ceva până la micul-dejun sau ne culcăm?

Sex. Asta vreau!

-Tu ești cel care pleacă la birou, nu eu, zic și ridic din umeri.

-Iar tu ai nevoie de somn.

Mă face să-l vreau mai tare grija asta pe care mi-o acordă, dar sunt conștient că vrea doar să fim frați, iar asta mă doare. Oare și-ar schimba răspunsul dacă l-aș întreba ce a însemnat acea noapte pentru el? Pe mine m-a dat peste cap mai ceva decât un Roller coaster.

-Posibil să zic asta pentru că sunt cam beat, dar acea noapte... o ai în memorie? întreb și-mi mut privirea de pe el.

Își ia palma de pe brațul meu, dar aș vrea s-o pună la loc. Îmi dă un sentiment ciudat această tăcere dubioasă și mi-e tot mai frică de răspunsul pe care mi-l va da. Nici nu știu ce aș vrea să-mi zică. Că visează acea noapte mereu sau că a fost o greșeală și că deja a uitat tot. 

-Mai bine te culci. 

-Răspunde! îi ordon și mă uit la el de data asta. 

Nu mă privește, stă cu privirea într-un punct mort de pe pat. Observ cum își mușcă buza de jos apoi îmi mai aruncă o privire pe care o simt în întreg corpul și pleacă din cameră. Îmi dau capul pe spate și respir adânc de câteva ori înainte să mă bag la somn.  

Ora 08:30

Beau din cafeaua mea și verific să văd dacă mi-a răspuns această persoană, dar nimic. Nu veau să știu ce se va întâmpla cu Savani dacă nu găsesc pe nimeni cunoscut. Nu-mi pasă pe cine, rudă de gradul 9, dar să-l cunoască. Primesc o notificare și aproape că-mi cade cana din mână în fuga mea spre camera mea. Îmi iau laptopul și mă întorc la fel de rapid în bucătărie. 

60 De Zile (BoyxBoy)Where stories live. Discover now