60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 22

Ora 00:45

Aud cum Nathan își închide ușa de la cameră și ăsta e semnul că pot ieși pe hol. Caut rapid o lanternă frontală, un cuțit mic și telefonul și ies din cameră. Merg în cea mai liniște cu putință, știind exact unde să calc pentru a nu fi auzit de nimeni. Urc la al doilea etaj, care este complet nefolosit, iar asta este puțin ciudat, și cobor scara de pod. Pun piciorul drept pe prima treaptă și continui tot așa. Locul ăsta îmi dă un sentiment de filme horror și ziua, iar acum, fiind noapte, este și mai rău.

Trag trapa după mine pentru a nu mă da de gol și pornesc lanterna frontală pe care o am deja pe cap. Încep să mă uit prin jur, dar nu văd nimic deosebit. Doar cutii peste cutii, câteva tablouri vechi, umbrele ce-mi dădeau de mic fiori în tot corpul și un miros de închis mult prea familiar.

Merg la geamul din capătul copudul și-l deschid, lăsând la aerul rece al nopții să pătrundă în spațiul ce mi se părea tot mai mic. Nu mi-a plăcut niciodată locul acesta, poate și pentru că mi s-a părut mereu că acesta loc e bântuit din pricina filmelor horror pe care le vedea când eram mic.

Îmi scutur capul pentru a-mi alunga toate tâmpeniile din cap și merg la unul dintre teancurile de cutii. O iau pe cea de sus și inspectez rapid ce e înăuntru: câteva poze de familie, nimic special de altfel.

Ora 01:30

OK. E clar că ar trebui să plec de aici. N-am găsit nimic și caut de minute bune.

Mă ridic în picioare și mă scutur de praf. Mă întorc spre trapă și-o cobor încet, încercând să astup fiecare posibil sunet. Pun piciorul pe prima treaptă, din am un sentiment că ar trebui să mai caut, că e ceva ce trebuie să găsesc neapărat aici.

Într-o fracțiune de secunde, m-am întors și am mers la alt morman de cutii. Am luat-o pe cea de sus și am deschis-o. Dau câteva caiete la o parte și găsesc o agendă pe care scrie "Jurnalul Anastaciei Heris – I". Îmi treg degetele peste scris și înghit în sec. E scrisul mamei. Înăuntru mai sunt alte trei agende cu același titlu urmate de o altă cifră română, probabil că sunt numerotate în ordinea cronologică.

Le iau pe toate și pun totul la loc. Mă întorc și încep să cobor în cea mai mare liniște scara ce duce la etajul al doilea. Strâng scara, închid trapa și lanterna frontală și cobor la primul etaj.

Intru în camera mea, incui ușa și pun toate agendele pe birou, în ordinea cronologică. Primele trei sunt pe numele de Heris, iar ultimul este Baker. Oare e prea mult dacă vreau să le citesc? N-am știut niciodată că mama avea jurnale, iar astea cred că sunt răspunsul pe care-l căutam.

Ora 03:45

E clar, n-o să le citesc. Stau și mă uit la ele de mai bine de-o oră, dar n-am curajul necesar pentru a deschide măcar unul.

Trag aer adânc în piept și trec cu palma peste coperți, dând praful la o parte. Îl deschid pe primul, iar prima pagină conține anii în care a scris în el și, aparent, e de când avea mama vreo 15 ani, deci chiar că mă bag cu forța în viața ei.

Al doilea e de când a absolvit până la cunoscut pe tata, al treilea până s-a căsătorit, iar ultimul până la data de 13 iulie 2015, ziua morții sale. Nu vreau să ajung la ultimul, dar simt că voi înțelege mai bine ce se întâmplă, dacă le citesc pe toate.

Ora 07:15

Câteva ore mai târziu, aproape un jurnal terminat, dar trebuie să mă opresc pentru a merge la micul-dejun.

N-am aflat mare lucru de acolo, doar că tatăl ei murise cu puțin timp înainte să înceapă să scrie în acel jurnal și voia doar să se descarce prin metoda aceasta. Câteva drame adolescentine prin care eu n-am trecut, vreo dpi iubiți pe care i-a avut, nimic special nici aici, îi era dor de tatăl ei, nici aici nimic special și cam atât. Sper ca ultimele pagini să mă lămurească mai mult. Asta sau următoarele trei jurnale.